Actualitate
Minor de 16 ani din Blaj, trimis în judecată pentru tentativă de omor
Un minor de 16 ani din Blaj, aflat în arest preventiv, urmează să fie judecat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor preventiv.
Potrivit rechizitorului, pe fondul consumului de alcool, inculpatul i-a aplicat cu putere persoanei vătămate, cu intensitate ridicată, 7 lovituri cu un cuţit tip briceag, cu lungimea totală de 17 cm şi lama de 7 cm, la nivelul capului, gâtului şi toracelui, cauzându-i multiple traumatisme constând în plăgi înţepat-tăiate, o fractură occipital dreapta, o fractură scapulară dreapta, o fractură arc costal posterior şi pneumothorax dreapta, ce necesită pentru vindecare 35-40 de îngrijiri medicale.
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată a unui inculpat de sex masculin, aflat în stare de arest preventiv în cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev. de art. 32 alin. 1 C.pen. raportat la art. 188 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 113 și următoarele C.pen.
• Ce se arată în rechizitoriu:
La data de 01.11.2025, în jurul orei 01:35, în timp ce persoana vătămată (18 ani) şi inculpatul (16 ani) se deplasau pe o stradă din mun. Blaj, pe fondul consumului de alcool, inculpatul i-a aplicat cu putere persoanei vătămate, cu intensitate ridicată, 7 lovituri cu un cuţit tip briceag, cu lungimea totală de 17 cm şi lama de 7 cm, la nivelul capului, gâtului şi toracelui, cauzându-i multiple traumatisme constând în plăgi înţepat-tăiate, o fractură occipital dreapta, o fractură scapulară dreapta, o fractură arc costal posterior şi pneumothorax dreapta, ce necesită pentru vindecare 35-40 de îngrijiri medicale.
Prin rechizitoriu, procurorul a solicitat menținerea măsurii arestării preventive și internarea medicală provizorie a inculpatului, într-o unitate sanitară de specialitate, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
Actualitate
Tânăr din Blaj, trimis în judecată după ce ar fi furat două biciclete din același bloc
Un tânăr din Blaj a fost trimis în judecată pentru furt calificat în formă continuată, fiind acuzat că ar fi furat două biciclete din rastelul unui bloc, în seri consecutive. Printr-o încheiere din 9 octombrie 2026, Judecătoria Blaj a constatat legalitatea sesizării instanței și a actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
Potrivit rechizitoriului, primul furt ar fi avut loc în seara de 10 septembrie 2025. Tânărul ar fi observat mai multe biciclete într-un rastel metalic din fața unui bloc, ar fi îndepărtat sistemul antifurt al uneia dintre ele și ar fi plecat cu bicicleta unei locatare. Proprietara a constatat dispariția în dimineața următoare.
Acuzarea susține că, în seara de 11 septembrie, acesta s-ar fi întors la același rastel și ar fi furat o a doua bicicletă, marca RockRider, aparținând unei alte locatare. Dispariția a fost sesizată a doua zi.
Polițiștii au găsit ambele biciclete pe 17 septembrie 2025, la locuința tânărului din Blaj. Bunurile au fost recuperate și restituite proprietarelor, care au renunțat la pretențiile civile după recuperarea acestora.
Potrivit încheierii, inculpatul și-a recunoscut fapta și și-a exprimat regretul. Acesta nu are antecedente penale. Trimiterea în judecată nu reprezintă o condamnare, iar instanța urmează să analizeze acuzațiile în cadrul procesului.
Actualitate
Tânăr de 19 ani, reținut pentru furturi dintr-un hipermarket din Blaj
Un tânăr de 19 ani din Blaj a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat.
Potrivit polițiștilor, acesta ar fi sustras produse alimentare și băuturi alcoolice dintr-un hipermarket din municipiu, în 22 septembrie și în seara zilei de 8 octombrie. Prejudiciul este estimat la aproximativ 1.000 de lei.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor. Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Actualitate
Acțiune de ordine publică la Blaj: peste 80 de persoane verificate și amenzi de 8.211 lei
Polițiștii din Blaj, împreună cu jandarmi, au desfășurat vineri, 9 octombrie 2026, o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona specială de siguranță publică.
În intervalul orar 18.00–21.00, au fost verificate peste 80 de persoane și mai mult de 40 de autovehicule, inclusiv prin aplicația eDAC. Polițiștii au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.211 lei, și au efectuat testări pentru depistarea consumului de alcool sau alte substanțe.
Patru persoane au fost conduse la sediul poliției. De asemenea, 12 persoane implicate în situații conflictuale asociate violenței domestice au fost consiliate.
Polițiștii anunță că vor continua acțiunile pentru prevenirea faptelor care afectează ordinea publică și siguranța cetățenilor.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena



