Actualitate
„Mica Romă” ocupată de agenţi secreţi, elicoptere şi poliţişti, la repetiția generală pentru vizita Papei Francisc la Blaj
Papa Francisc îşi va încheia vizita în România duminică, 2 iunie 2019, la Blaj. În cursul zilei de ieri, 17 mai 2019, în „Mica Romă” a avut loc o repetiţie generală a organizatorilor.
Organizatorii vizitei de stat a Papei Francisc la Blaj, au realizat vineri, 17 mai, repetiţie generală a tuturor momentelor acestui eveniment.
Încă de la intrarea în oraş, maşinile de Poliţie şi agenţii de circulaţie au putut fi observaţi la aproape fiecare intersecţie. Au fost exersate fluxurile de intrare auto şi zonele de acces spre punctele ”fierbinţi” ale evenimentului: zona pieţei centrale şi zona Câmpiei Libertăţii, acolo unde Papa se va întâlni cu aproximativ 50.000 de pelerini veniţi special să îl vadă.Cerul Blajului a fot survolat de două elicoptere, iar oraşul a fost împânzit de forţe de securitate, pompieri, agenţi în civil şi tehnică specifică serviciilor de protecţie şi pază.
La faţa locului a fost prezent şi secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, căruia i s-au prezentat câteva elemente legate de organizare.
Totodată au fost simulate mai multe momente importante: deplasarea coloanei care va însoţi papamobilul, maşina cu care se va deplasa Papa, dar şi sosirea în Piaţa 1848, precum şi o intervenţie a pompierilor, în aceeaşi piaţă.
În cadrul simulării a fost cuprins inclusiv zborul elicopterului care îl va aduce, în dimineaţa de 2 iunie, pe Suveranul Pontif la Blaj de pe aeroportul din Sibiu. Toţi timpii de intervenţie au fost coronometraţi şi urmează ca alte simulări să aibă loc şi în zilele care urmează.Tot vineri, la Blaj a avut întâlnirea reprezentanţilor voluntarilor implicaţi în organizarea vizitei Papei Francisc.
Peste 560 de voluntari s-au înscris până în prezent pentru a asigura participarea credincioşilor şi pelerinilor care vor veni la întâlnirea cu Suveranul Pontif, atât pe Câmpia Libertăţii cât şi în oraş.
„Vor fi distribuiţi la nivelul parcărilor, la nivel de info point-uri, la Sfânta Liturghie pe Câmpia Libertăţii, vor fi prezenţi în toate momentele importante. Va fi un cordon al voluntarilor care va asigura un perimetru frumos în interiorul Câmpiei Libertăţii. Sunt actualmente înscrişi 564 de voluntari, cu ajutorul cărora sperăm să asigurăm buna funcţionare a evenimentului. Sunt voluntari care provin în mod special din regiunile Transilvaniei, de la Oradea, Baia Mare, Timişoara, Lugoj, Blaj, Alba Iulia, Cluj, Târgu-Mureş, avem din Bucureşti. Avem şi o participare din partea Serviciului de Ajutor Maltez, care ne sprijină în principal în acordarea primului ajutor”, a declarat părintele Flavius Florea, coordonatorul voluntarilor pentru evenimentul din 2 iunie.
Numărul persoanelor care vor avea acces pe Câmpia Libertăţii, locul principal de desfăşuare al evenimentelor va fi de aproximativ 50.000 de pelerini. Aceştia vor intra în zonă cu un bilet primit de la parohia din care fac parte, care este uninominal şi netransmisibil. De aceea vor avea nevoie şi de cartea de identitate.
Cei care nu vor putea intra pe Câmpia Libertăţii, vor putea aştepta în Piaţa 1848, situată în centrul oraşului, pe unde Sfântul Părinte va trece şi unde îi va saluta pe oameni. Acolo va fi amplasat şi un ecran gigant.
Gheorghe Rotar, primarul din Blaj, a spus că este greu de estimat numărul total al oamenilor care vor veni la Blaj, dar că potrivit estimărilor instituţiei, poate fi vorba de 60.000 până la 100.000. Potrivit acestuia, parcările vor fi amenajate pe marginea drumurilor dar şi pe păşunile din apropierea oraşelor, puse la dispoziţie de cetăţeni. În aceste condiţii, toată lumea va trebui să meargă pe jos până pe Câmpia Libertăţii, timpul maxim de deplasare fiind de 27 de minute.
Rotar mai spune că doar persoanele cu handicap şi cele foarte în vârstă vor fi transportate cu nişte microbuze speciale. De asemenea, într-un sat din apropiere va fi amenajată o zonă de campare.
„Pe Câmpia Libertăţii aşteptăm în jur de 50.000 de pelerini, cât este şi capacitatea maximă, care vor să asiste la acest moment istoric, pentru Transilvania şi mai ales pentru Blaj. Dintre care (n.r cele 50.000 de locuri) 4.200 sunt pe scaune şi restul o să fie în picioare. De sâmbătă seara, adică de pe data de 1 iunie o să închidem accesul circulaţiei în zona centrală a municipiului. Referitor la pelerini, dacă cumva vor fi mai mulţi de 50.000 (n.r. pe Câmpia Libertăţii) vor putea fi prezenţi în Piaţa 1848, unde vom instala ecrane mari, pe care se va putea viziona întreaga manifestare. După care, Sanctitatea sa va tot prin Piaţa 1848 şi pelerinii îl vor putea vedea. De asemena accesul va fi foarte restricţionat pentru a putea să ne organizăm aşa cum trebuie şi să creăm o degringoladă”, a declarat Gheorghe Valentin Rotar.
• Programul Papei Francisc la Blaj – Duminică, 2 iunie 2019:
10:35 – Sosire la Câmpia Libertăţii din Blaj
10:45 – Divina Liturghie cu beatificarea a şapte episcopi martiri greco-catolici, Câmpia Libertăţii din Blaj Omilia Sanctităţii Sale; „Regina Coeli”
15:40 – Întâlnire cu comunitatea romă din Blaj Salut al Sanctităţii Sale1
7:00 – Sosirea la Aeroportul Internaţional din Sibiu
17:20 – Ceremonia oficială a plecării
Actualitate
„Lumina din piatră” – vernisajul expoziției artistei Claudia Kömives, la Blaj
Joi, 9 octombrie 2025, la Centrul Spiritual „Fericitul Ioan Suciu” din Blaj, a avut loc vernisajul expoziției „Lumina din piatră. Armonie și culoare în mozaic din piatră naturală în Orașul Episcopal Blaj”, semnată de artista Claudia Kömives.
ă
Evenimentul a fost organizat de Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Facultatea de Teologie Greco-Catolică Blaj, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, Facultatea de Teologie Ortodoxă Alba Iulia, Liceul Teologic Greco-Catolic „Sf. Vasile cel Mare” Blaj și Seminarul Teologic Major Blaj, cu sprijinul Barock Stil și al Școlii de Mozaic „Tesserae” Blaj.
În deschiderea evenimentului au rostit alocuțiuni părintele Radu Roșu – membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Conf. univ. dr. pr. Anton Rus – Facultatea de Teologie Greco-Catolică Blaj, Conf. univ. dr. pr. Oliviu Botoi – Facultatea de Teologie Ortodoxă Alba Iulia și artista Claudia Kömives, care a vorbit despre inspirația și simbolistica lucrărilor sale.
La final, Preasfinția Sa Cristian Crișan, Administrator al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a subliniat importanța artei sacre ca mijloc de vestire a credinței și de comuniune spirituală între oameni.
Expoziția, organizată cu ocazia celebrării Zilei Școlii Ardelene, marcată în fiecare an în data de 11 octombrie, reunește lucrări religioase în mozaic, inspirate din teme biblice, chipuri de sfinți, simboluri creștine și motive decorative. Prin finețea și armonia compozițiilor sale, artista reușește să transforme duritatea pietrei în expresie de credință, lumină și spiritualitate.
Expoziția poate fi vizitată la Centrul Spiritual „Ioan Suciu” în perioada 9 octombrie – 1 noiembrie 2025, între orele 13:00 – 18:00.
Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
Actualitate
Bărbat de 39 de ani reținut de polițiști, după ce a fost depistat conducând cu o alcoolemie de 1,17 mg/litru, pe strada Simion Bărnuțiu
Joi, 9 octombrie 2025, polițiștii rutieri din municipiul Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din localitatea Șona, cercetat pentru conducere sub influența alcoolului.
Astăzi, 9 octombrie 2025, în jurul orei 10.40, polițiștii rutieri din Municipiul Blaj au oprit, pentru control, pe strada Simion Bărnuțiu din Municipiu, un autoturism condus de bărbatul de 39 de ani.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,17 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
Actualitate
Tragedie în stația CFR Blaj: Un tânăr de 23 de ani a decedat, după ce a fost lovit de un tren de marfă
În noaptea de 08/09 octombrie 2025, în jurul orei 01.00, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Alba au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, în Stația CFR Blaj, la kilometrul 372+600 de metri, o persoană ar fi fost accidentată de un tren de marfă.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un tânăr de 23 de ani, din Municipiul Blaj.
Din cercetările preliminare efectuate la fața locului, reiese că tânărul ar fi fost surprins și accidentat mortal de un tren de marfă, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor.
Trupul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 2 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Învățământ-Culturăacum 11 luni
Revedere emoţionantă după 50 de ani de la absolvirea liceului, pentru promoția 1974 a Liceului Industrial Nr. 1 Blaj
-
Actualitateacum 6 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | blajinfo.ro
-
Mondenacum 5 luni
MESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | blajinfo.ro
-
Din Județacum 6 luni
Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 5 luni
Sfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Nume care se sărbătoresc în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei 2024 | blajinfo.ro