Rămâi conectat

Actualitate

Mâine, 6 august 2025: Prima proiecție din cadrul proiectului „ESTE Filmul de Miercuri”, la Palatul Cultural din Blaj

Publicat

în

„ESTE Filmul de Miercuri”, proiect marca ESTE FILM, început în 2019 la Sibiu, se extinde din această vară și în Municipiul Blaj, începând cu luna august, până la jumătatea lunii decembrie. În fiecare miercuri, de la ora 19:00, cinefilii sunt așteptați la Palatul Cultural din Blaj pentru proiecții de film european de autor.

Publicul din Blaj va avea acces, în același timp cu cel din Sibiu, la filme recente, premiate, selecționate cu grijă pentru a oferi o experiență cinematografică autentică. Proiectul își propune să creeze o comunitate de spectatori pasionați de cinema și să aducă filmul de calitate mai aproape de publicul dincolo de marile centre urbane.

Prima proiecție din Blaj va avea loc miercuri, 6 august, de la ora 19:00, iar filmul ales este Dreams – Jurnalul primei iubiri, regia Dag Johan Haugerud. Produs în Norvegia, filmul este câștigător al Ursului de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, ediția 2025.

Sinopsis:

Johanne, o adolescentă de 17 ani din Oslo, trăiește o primă iubire tumultoasă și plină de întrebări. Refugiul și-l găsește în scris, într-un jurnal în care realitatea se împletește cu dorința, iar personajele devin idealuri. Se dovedește a fi foarte talentată, iar familia o încurajează să-și transforme jurnalul într-un roman. Când povestea ei intimă devine publică, Johanne este nevoită să despartă amintirile de ficțiune și să accepte realitatea.

Rating: AP 12

Subtitrare: în limba română

Preț bilet: 10 lei – biletele se pot achiziționa în seara proiecției, de la Palatul Cultural, în limita locurilor disponibile.

„ESTE Filmul de Miercuri @ Blaj” este un proiect organizat de Asociația ESTE FILM din Sibiu, în parteneriat cu Asociația Culturală In Ars Veritas din Blaj.

Proiect cultural este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Parteneri sunt Palatul Cultural Blaj și Primăria Municipiului Blaj.


Actualitate

Duminică, 5 iulie 2026, Preafericirea Sa Claudiu va sfinți noua biserică greco-catolică din Pănade

Publicat

în

Comunitatea greco-catolică din Pănade, Protopopiatul Blaj, se pregătește să trăiască, duminică, 5 iulie 2026, unul dintre cele mai importante momente din istoria sa recentă: sfințirea noii biserici cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Fericiții Episcopi Martiri”.

Slujba de sfințire va fi oficiată de Preafericirea Sa Claudiu, Arhiepiscop Major și Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, împreună cu un sobor de preoți.

Noul lăcaș de cult este rodul credinței, al rugăciunii și al dăruirii credincioșilor din Pănade, precum și al generozității tuturor binefăcătorilor – persoane fizice și juridice – care au făcut posibilă ridicarea sa. În această zi de aleasă sărbătoare, comunitatea aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru darul acestei biserici și îi încredințează rugăciunii sale pe toți cei care au sprijinit împlinirea acestui proiect.

Programul celebrării este următorul:

08:45 – Primirea solemnă a Preafericirii Sale Claudiu;
09:00 – Slujba de Sfințire a Bisericii;
09:45 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie;
11:30 – Agapă frățească, în curtea bisericii.

Parohia Greco-Catolică din Pănade adresează o invitație tuturor credincioșilor, fiilor satului și pelerinilor de aproape și de departe de a participa la această sărbătoare, pentru a se uni în rugăciune și a aduce împreună mărire lui Dumnezeu pentru darul unei noi biserici, semn al credinței vii și al speranței creștine.

 

Biroul de Presă al Arhieprahiei de Alba Iulia și Făgăraș


Citește mai mult

Actualitate

Duminică, 28 iunie 2026: Expoziție de păsări de curte, iepuri, animale mici și porumbei, la Blaj

Publicat

în

Pasionații de creșterea animalelor și toți cei care doresc să petreacă o dimineață plăcută sunt invitați la Expoziția de păsări de curte, iepuri, animale mici și porumbei, organizată de Asociația Crescătorilor de Păsări și Animale Mici „Fauna Târnavelor Blaj”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Blaj.

Evenimentul va avea loc duminică, 28 iunie 2026, între orele 08:00 și 12:00, în Piața Agroalimentară Blaj.

Vizitatorii vor avea ocazia să admire exemplare deosebite de păsări de curte, iepuri, porumbei și alte animale mici, într-un eveniment dedicat promovării pasiunii pentru creșterea acestora.

Tarif de expunere: 10 lei/persoană.

Participanții sunt rugați să prezinte certificatul sanitar-veterinar pentru animalele expuse.


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 25 de ani din Blaj reținut de polițiști, după ce a condus un autoturism fără a avea permis și cu o alcoolemie de 1,02 mg/l

Publicat

în

Miercuri, 24 iunie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 25 de ani, din Municipiul Blaj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În dimineața zilei de 24 iunie 2026, în jurul orei 06.20, polițiștii rutieri din Municipiul Blaj au fost sesizați de către un cetățean cu privire la faptul că, pe strada Mitropolit Ioan Vancea, un autoturism blochează circulația.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, nefiind identificat conducătorul auto.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, acesta a fost identificat, la domiciliul său, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 25 de ani.

Verificările au relevat faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma testării bărbatului, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 1,02 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.

Astăzi, 25 iunie 2026, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj pentru fi dispuse măsuri legale.

Cercetările sunt continuate.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj