blajinfo, stiri blaj, informatii blaj

Acasă » Actualitate » Mâine, 20 aprilie 2018: Întâlnirea tinerilor din municipiul Blaj

Mâine, 20 aprilie 2018: Întâlnirea tinerilor din municipiul Blaj

Publicat în 19.04.2018 la ora 8:25

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, grupul de iniţiativă al Protopopiatului Ortodox Blaj organizează vineri, 20 aprilie 2018, a cincea ediție a Întâlnirii Municipale a Tinerilor din Blaj. Acest eveniment anual dedicat tinerilor se va desfășura în parteneriat cu Primaria Muncipiului Blaj și cu Colegiul Național I.M. Clain din Blaj.

Tema întâlnirii din anul acesta va fi Puterea cuvintelor tale. Astfel, toate activitățile ce vor alcătui programul întâlnirii vor gravita în jurul acestei teme centrale. Cuvântul este puterea prin care noi creem sau distrugem. Cuvântul este darul care vine direct de la Dumneze: La început a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul (Ev. Ioan1,1). Cuvântul e puterea pe care o avem de a ne exprima şi de a comunica, de a gândi şi de a crea evenimentele din viaţa noastră. Cuvântul e cea mai puternică unealtă pe care o are omul. Cuvântul reprezintă manifestarea fiinţei noastre spirituale, scânteia divină din interiorul nostru. Cuvântul nostru poate crea cel mai frumos vis şi realitate, dar poate şi să distrugă tot ce există în jurul nostru.

În debutul evenimentului, părintele Lucian Borșan, preot la Capela Sf. Cuv. Paraschiva, a Spitalului Municipal Blaj se va adresa tinerilor, iar mai apoi activitățile vor continua pe grupe, în sălile de clasă. Tinerii vor interacționa cu animatorii: preoți, profesori și alți voluntari implicați în acest proiect. Ca feed-back din partea tinerilor va fi organizat un concurs de aforisme, proverbe și ziceri asupra temei propuse și vor fi diseminate imformațiile.

Gazda evenimentului va fi și în acest an Colegiul National I.M. Clain unde sunt așteptați aproximativ 150 de tineri din municipiul Blaj și împrejurimi, cărora intenționăm să le prezentăm altenativa sănătoasă asupra modului de gândire și de exprimare într-o societate internautică predispusă dialogului virtual în dauna dialogului comuniunii prin viu grai.

Protopop,
Pr. Ovidiu Pop

Facebook 

Acest articol a fost citit de: 129 ori

Mâine, 20 aprilie 2018: Întâlnirea tinerilor din municipiul Blaj
5 (100%) 1 vote

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.