Rămâi conectat

Actualitate

Mâine, 16 ianuarie 2023, poetul național Mihai Eminescu va fi comemorat la Blaj. Vezi programul manifestărilor

Publicat

în

Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român ASTRA – Despărţământul „Timotei Cipariu” Blaj organizează luni, 16 ianuarie 2023, o manifestare dedicată poetului național Mihai Eminescu, cu ocazia aniversării a 173 de ani de la naștere și a Zilei Culturii Naționale (15 ianuarie).

Manifestarea cultural-artistică „Porni Luceafărul…” se va desfășura, începând cu ora 11:00, la cele două statui pe care poetul le are Blaj, dar și la Biblioteca Municipală „Școala Ardeleană” Blaj.

Elevi ai școlilor blăjene vor susține recitaluri din poezia lui Mihai Eminescu, iar profesorul universitar doctor Ion Buzași, eminescolog, va vorbi despre prezența poetului național la Blaj, în anul 1866, și despre semnificațiile perioadei blăjene în biografia poetului născut la Ipotești. Invitați speciali sunt poeții Răzvan Ducan (Târnaveni) şi Cornel Fugaciu (Mediaş).

• Program

Ora 11:00 – Piaţa 1848, la bustul poetului Mihai Eminescu

– Depunere de coroane şi jerbe de flori
– Pagini de istorie literară: Eminescologul blăjean Ion Buzași despre itinerarul lui Eminescu la Blaj și semnificația acestuia în biografia poetului (contribuții istorico-literare), „Eminescu și Blajul” (1994), „Eminescu și Transilvania” (1997), „Vechi pagini blăjene despre Eminescu” (2006); Prezintă prof. dr. Alina Dulău, prof. dr. Ioana Breaz și bibliotecar Diana Borcea;
– Moment poetic susţinut de elevi ai Şcolilor Gimnaziale „Toma Cocişiu”, „Petru Pavel Aron”, „Simion Bărnuţiu”, „Ioan Micu Moldovan ”, Liceului Teologic Greco-Catolic ,,Sfântul Vasile cel Mare” Blaj și Liceului Tehnologic „Ştefan Manciulea”; Coordonatori: profesori Mirela Bălău, Maria Zudor, Marilena Hațegan-Comșa, Cristina Dolcoș, Gabriela Trif, Cristina Savonea.

Ora 12:00 – Statuia poetului Mihai Eminescu de pe Hula Blajului

– Depunere de coroane şi jerbe de flori
– Evocare literară „Eminescu și spiritul Blajului”: prof. dr. Claudia Oancea-Raica;
– Moment liric: „Lecție despre Eminescu”, poezii închinate lui Mihai Eminescu de către poetul Radu Brateș, prezentate de elevi ai Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”, coordonator profesor Carmen Simu.

Biblioteca Municipală „Şcoala Ardeleană” Blaj

– Expoziția omagială „Te salut din inimă, Mică Romă”;
– Prezentare de carte: „Mihai Eminescu. Studii și articole” (1999) și „Mihai Eminescu. Poezii și articole religioase” (2006), ediții îngrijite și prefațate de profesorul universitar doctor Ion Buzași.


Actualitate

Strategii de prevenire a adicțiilor, discutate la o masă rotundă organizată la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj

Publicat

în

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj a găzduit, la 8 octombrie 2026, o masă rotundă în cadrul campaniei județene „Alege viața! Nu dependența!”. La întâlnirea cu tema „Strategii de intervenție și suport comunitar în prevenirea adicțiilor” au participat 80 de persoane, între care părinți, profesori, preoți, specialiști și reprezentanți ai instituțiilor publice.

În deschiderea evenimentului, părintele Vasile Seicean a vorbit despre responsabilitatea Bisericii față de persoanele aflate în dificultate și despre importanța sprijinului oferit celor vulnerabili. Mesajul său a evidențiat rolul valorilor creștine și al colaborării dintre Biserică, instituții și comunitate.

Participanții au lucrat în trei ateliere – „Familia”, „Comunitatea” și „Sprijinul” –, pornind de la cazul unui copil expus riscului de adicții, la care au apărut schimbări de comportament. Discuțiile au vizat identificarea semnelor de risc, momentul potrivit pentru intervenție și modalitățile prin care familia, școala și specialiștii pot oferi ajutor.

Atelierul „Familia” a analizat felul în care părinții pot observa primele semne și pot răspunde cu empatie, răbdare și fără acuzații. Participanții au subliniat importanța unei abordări unitare în familie și a apelării la persoane de încredere atunci când situația depășește resursele părinților.

În cadrul atelierului „Comunitatea”, discuțiile s-au concentrat asupra semnalelor care pot fi observate la școală sau în mediul apropiat copilului, precum oboseala, neatenția, nervozitatea, scăderea rezultatelor școlare și schimbările de comportament. A fost evidențiată nevoia unei comunicări constante între familie, școală și comunitate.

Atelierul „Sprijinul” a fost dedicat resurselor și serviciilor specializate disponibile în situațiile de risc. Participanții au discutat despre rolul consilierului școlar, al medicului de familie, al psihologului și al psihiatrului, precum și despre importanța unei intervenții adaptate nevoilor copilului, care să respecte confidențialitatea și să evite stigmatizarea.

La final, Mirela Timonea, reprezentantă a Consiliului Județean Alba, a mulțumit participanților și a subliniat valoarea întâlnirilor directe dintre instituții, părinți, cadre didactice și specialiști. Aceasta a menționat rolul centrelor de zi și al parteneriatului cu Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în sprijinirea copiilor și familiilor vulnerabile.

Participanții au primit ghidul „Împreună pentru acasă – Ghid de servicii comunitare pentru prevenirea separării copiilor de familie”, care oferă informații despre serviciile și resursele disponibile familiilor și profesioniștilor.

Întâlnirea a evidențiat importanța recunoașterii timpurii a semnelor de risc și a coordonării intervențiilor dintre familie, școală și instituții, astfel încât copiii aflați în dificultate să poată primi sprijin.

Campania „Alege viața! Nu dependența!” se desfășoară în cadrul proiectului „Copii pentru viitor! – Program de suport pentru copil și familie” (SMIS 329525), finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027. Proiectul este implementat de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Primăria Comunei Șona.

 

Biroul de presă al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia


Citește mai mult

Actualitate

Incendiu la o locuință situată pe strada Luncii din Blaj. Un bărbat a fost găsit inconștient și transportat la spital

Publicat

în

Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință de pe strada Luncii din municipiul Blaj.

La locul intervenției au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.

Pompierii au identificat și extras din interiorul locuinței un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, aflat în stare inconștientă, dar cu semne vitale. Acesta prezenta arsuri de gradele II și III pe aproximativ 30% din suprafața corpului.

Victima a fost predată echipajului medical și urmează să fie transportată la CPU Blaj. Incendiul a fost localizat, iar pompierii intervin pentru lichidarea completă a acestuia și verificarea locuinței.


Citește mai mult

Actualitate

DN 14B, reconfigurat pe o lungime de 620 de metri, la Blaj. Când va fi deschis traficul

Publicat

în

Circulația rutieră pe un sector de aproximativ 620 de metri al DN 14B, reconfigurat în cadrul proiectului Variantei Ocolitoare Blaj, va fi deschisă în această toamnă. Anunțul a fost făcut luni, 29 septembrie 2026, de reprezentanții companiei Prenis, antreprenorul care execută lucrările.

Porțiunea de drum național este situată în zona noului sens giratoriu (Girația 3), care asigură legătura cu Varianta Ocolitoare Blaj.

În cadrul lucrărilor, platforma drumului a fost ridicată și adusă la cotele prevăzute în proiect. Diferența de nivel față de configurația inițială a terenului și a drumului existent ajunge, în anumite puncte, la aproximativ 10 metri.

Până în prezent, traficul rutier s-a desfășurat pe un traseu provizoriu, amenajat pe durata lucrărilor. În această toamnă, circulația urmează să fie transferată pe sectorul reconfigurat al DN 14B, realizat conform soluției tehnice prevăzute în proiect.

Reprezentanții Prenis nu au precizat, deocamdată, data exactă la care va fi deschisă circulația pe noua porțiune de drum.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj