Rămâi conectat

Actualitate

Luni, 15 august 2022, baza de agrement din Blaj va fi deschisă pentru înot și relaxare

Publicat

în

Primăria Municipiului Blaj informează că baza de agrement va fi deschisă luni, 15 august 2022, zi de sărbătoare legală în România, între orele 09:00 şi 20:30. Anunțul vine în condițiile în care, în mod obișnuit, lunea este închis la baza de agrement a Primăriei, pentru lucrări de întreţinere.
Baza de agrement Blaj va fi închisă, pentru lucrări de întreţinere, marți, 16 august 2022.
Vă reamintim, începând din acest an, preţul unui bilet/brăţară este de 20 lei/adult şi 10 lei/copiii sub 14 ani, indiferent de numărul intrărilor şi al ieşirilor în/din baza de agrement din ziua respectivă, iar prețul unui șezlong este de 5 lei.
Baza de agrement Blaj este deschisă, pe timpul sezonului estival, de marţi până duminică, între orele 09:00 şi 20:30. Lunea este ziua în care baza de agrement este închisă pentru lucrări de întreţinere.

Actualitate

„Asta-i casa cea frumoasă – în prag de sărbători”. Două seri de colinde, la Tiur și Mănărade

Publicat

în

Blăjenii și toți iubitorii de tradiții sunt invitați să participe, în luna noiembrie, la două seri speciale de colinde și momente artistice dedicate sărbătorilor de iarnă, în cadrul manifestării „Asta-i casa cea frumoasă – în prag de sărbători”.

Evenimentele vor avea loc joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 17:00, la Căminul Cultural din Tiur, și sâmbătă, 14 noiembrie 2026, de la aceeași oră, la Căminul Cultural din Mănărade.

Invitata specială a celor două manifestări va fi îndrăgita interpretă de muzică populară Veta Biriș. Programul artistic va fi completat de recitalurile susținute de Alexandra Băcilă, Iulian Bic, Alexandru Mărginean și Anda Truță, alături de Grupul Tradițional Izvoarele, Suflătorii de la Blaj și Ansamblul de dansuri „Valea Târnavelor”.

Organizatorii îi invită pe toți cei care îndrăgesc colindele și tradițiile românești, indiferent de localitatea din care provin, să se alăture acestor întâlniri dedicate spiritului sărbătorilor de iarnă.

Prin organizarea celor două evenimente se urmărește păstrarea și promovarea obiceiurilor tradiționale, dar și încurajarea întâlnirilor comunitare, într-o atmosferă autentică, în care cântecul, jocul și colindele aduc oamenii împreună.


Citește mai mult

Actualitate

Acțiune cu efective mărite a Poliției în municipiul Blaj. Amenzi de peste 2.200 de lei și 14 elevi depistați absentând de la cursuri

Publicat

în

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Blaj au desfășurat, la data de 10 noiembrie 2026, o acțiune cu efective mărite, pe raza municipiului, având ca obiectiv menținerea ordinii și siguranței publice, precum și prevenirea faptelor de violență.

În cadrul activităților, oamenii legii au efectuat peste 80 de verificări de persoane prin intermediul aplicației eDAC și au controlat 39 de autovehicule. În urma controalelor, au fost constatate 11 abateri contravenționale, sancționate cu amenzi în valoare totală de 2.227 de lei.

De asemenea, polițiștii au efectuat peste 30 de testări pentru depistarea conducătorilor auto care s-ar fi putut afla sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În urma acțiunii, două persoane au fost conduse la sediul unității de poliție.

Sprijin pentru persoanele vulnerabile și prevenirea absenteismului școlar

Acțiunea s-a desfășurat și cu sprijinul reprezentanților Direcției de Asistență Socială Blaj, care au evaluat situația familiilor din comunitate și au oferit sprijin și consiliere persoanelor vulnerabile.

O atenție deosebită a fost acordată victimelor violenței domestice, inclusiv persoanelor aflate în evidența Poliției Municipiului Blaj în cadrul mapelor de gestionare a stărilor conflictuale.

Totodată, polițiștii au verificat zonele din incinta și proximitatea unităților de învățământ, pentru asigurarea unui climat de siguranță în rândul elevilor. În urma verificărilor, au fost identificați 14 elevi care absentau nemotivat de la cursuri.

Reprezentanții Poliției anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în scopul prevenirii faptelor antisociale și al creșterii gradului de siguranță în comunitate.


Citește mai mult

Actualitate

Screening auditiv gratuit la Blaj, în zilele de 9 și 10 noiembrie 2026

Publicat

în

Locuitorii municipiului Blaj și ai localităților învecinate sunt invitați să participe, în zilele de 9 și 10 noiembrie 2026, la o acțiune gratuită de screening auditiv, organizată de RomSound, în colaborare cu Primăria Municipiului Blaj.

Evenimentul va avea loc la Palatul Cultural Blaj, în intervalul orar 09:00–16:00, și le oferă participanților posibilitatea de a-și verifica auzul, de a identifica din timp eventualele probleme auditive și de a beneficia de îndrumarea specialiștilor.

Inițiativa urmărește să încurajeze prevenția și să atragă atenția asupra importanței sănătății auditive. Depistarea timpurie a problemelor de auz poate contribui la menținerea calității vieții și la prevenirea unor dificultăți de comunicare.

Organizatorii îi încurajează pe toți cei interesați să profite de această oportunitate și să acorde atenția cuvenită sănătății auzului.

Programări și informații suplimentare: 0779 321 157.

Un auz sănătos înseamnă comunicare mai bună, conexiuni mai puternice și o calitate mai bună a vieții.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj