Rămâi conectat

Administrație

Lucrările de extindere a Spitalului Municipal din Blaj estimate la peste 5,5 milioane de lei

Publicat

în

Municipiul Blaj a scos la licitație lucrările aferente extinderii și dotării ambulatoriului Spitalului Municipal Blaj. Contractul prevede servicii de proiectare, faza proiect tehnic și deviz de evaluare și obținere autorizare de construire, inclusiv verificarea proiectării, organizare șantier, execuția lucrărilor de construcție, furnizare și montaj echipamente/utilaje necesare lucrării.

Valoarea estimată a contractului este de 5.552.227,59 lei (fără TVA). Durata de prestare a serviciilor de proiectare și obținere a avizelor și a autorizației de construcție este de 3 luni de la data semnării contractului. Durata efectivă de execuție a lucrărilor și prestării serviciilor de asistență tehnică este de 12 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor.

Ofertantul trebuie sa prezinte informații aferente principalelor lucrări executate în ultimii 5 ani din care să reiasă că au fost executate lucrări similare în valoare cumulată de minim 5.000.000 lei, fără TVA, la nivelul unui contract sau maxim 3 contracte. Experiența similară trebuie să privească lucrări similare din punct de vedere al complexității cu cele care face obiectul achiziției cum ar fi lucrările de reabilitare/extindere/modernizare construcții civile.

Vă reamintesc că în luna iulie a acestui an, Primăria Blaj a semnat luni contractul de finanțare pentru proiectul ”Extindere și dotare Ambulatoriu Spital Municipal Blaj”, în valoare totală de peste 10 milioane lei, prin care se va extinde clădirea spitalului, iar cabinetele medicale vor fi mutate în aripa extinsă a clădirii. Practic, Ambulatoriul Spitalului Municipal (dispensarul policlinic) va fi complet transformat, în decurs de doi ani, prin acest proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, care își propune să ducă la îmbunătățirea și la creșterea calității activității medicale pentru cei peste 50.000 locuitori din zona Blajului, anunța primarul din Blaj, Gheorghe Rotar.

Extinderea Ambulatoriului Spitalului Municipal Blaj se va realiza pe orizontală, cu o clădire nouă, similară celei existente și alipită clădirii spitalului. Ulterior construcției se vor transfera secțiile de ambulatoriu în spațiile nou-create și vor fi dotate cu aparatură medicală și mobilier medical necesar pentru funcțiunile specifice de ambulatoriu.

La fiecare nivel – subsol, parter și la etajele 1, 2 și 3 – va exista o circulație orizontală, pentru a se lega clădirea veche a spitalului de cea nouă a ambulatoriului integrat, așa cum prevăd legislația și normativele în vigoare. Pe lângă lucrările de construcții și instalații pentru extinderea pe orizontală a clădirii, vor fi achiziționate utilaje și echipamente tehnologice, noi echipamente medicale pentru dotarea specifică a cabinetelor medicale, iar la exterior vor fi reabilitate aleile pietonale, care, împreună cu căile de acces către ambulatoriu, precum și cu cele de la ambulatoriu către spital, vor fi iluminate.

Tot în incintă se vor realiza spații verzi și se va amenaja o parcare pentru ambulanțe și pentru autosanitarele destinate consultațiilor la domiciliu. Data limită de finalizare a proiectului este 30 iunie 2021, valoarea totală a cererii de finanțare fiind de 10.700.750 lei, din care suma nerambursabilă, în cuantum de 98% din cheltuielile eligibile, reprezintă peste 2,25 milioane euro (10.486.735 lei.

Dotările cu echipamente medicale nu fac obiectul contractului a cărui achiziție a fost recent lansată pe SEAP dar se va tine cont de acestea în vederea asigurării spațiilor și utilităților necesare.


Administrație

Servicii noi pentru seniorii din Blaj: se inaugurează Centrul de asistență și recuperare cu echipă mobilă de îngrijire la domiciliu

Publicat

în

Noul Centru de zi va fi un serviciu integrat specializat pentru persoanele vârstnice din municipiul Blaj, iar obiectivul acestuia este prevenirea şi/sau limitarea unor situaţii de dificultate şi vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau excluziune socială.

Înființarea „Centrului de zi de asistență și recuperare, cu echipă mobilă de îngrijire la domiciliu, pentru persoane vârstnice din Municipiul Blaj” este o investiție finanțată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin „Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) / Componenta C13 – Reforme Sociale / Investiția I4 Crearea unei rețele de centre de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice”.

Centrul va funcționa într-o clădire nou construită, cu parter și etaj, în suprafață desfășurată de 500 de mp, situată pe strada Alexandru Borza, nr. 58. Constructia, dotarea si licentierea serviciului social  a durat aproximativ un an. Capacitatea serviciului  este de 75 de persoane: 50 de persoane beneficiare de servicii în cadrul centrului de zi, iar 25 de persoane în cadrul componentei serviciilor de îngrijire la domiciliu, acordate de echipa mobilă.

Serviciile oferite de centrul de zi sunt următoarele:

Activitati de integrare/ reintegrare sociala (activităţi de informare, de consiliere, facilitarea accesului la servicii socio-medicale din comunitate, activitati de voluntariat)

Activitati de recuperare/ reabilitare functionala (stimularea abilităţilor cognitive, menţinerea/ recuperarea deprinderilor de bază de învăţare, menţinerea/ dezvoltarea abilităţilor de organizare, planificare şi finalizare a activităţilor obişnuite din viaţa de zi cu zi, menţinerea/ dezvoltarea abilităţilor de comunicare verbală şi scrisă, utilizarea echipamentelor/ tehnologiilor de comunicare, menţinerea/ dezvoltarea autonomiei personale şi a abilităţilor de autoîngrijire, activităţi de reabilitare prin jocuri, desen/ pictură, lucru manual etc.; activităţi de reabilitare fizică prin gimnastică de întreţinere, dans, plimbări în curtea sau in afara centrului, grădinărit etc.

Activitati de supraveghere si mentinere a sanatatii (monitorizarea stării de sănătate a beneficiarilor, precum şi acordarea unor servicii medicale de îngrijire)

Alte servicii de suport (servicii de îngrijire personală in centru sau la domiciliu, prin echipa mobila)

Valoarea totală a proiectului este de 7.256.820,78 lei (inclusiv TVA) și a fost suportată integral de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, contribuția de la bugetul local fiind zero.

„Prin asigurarea serviciilor sociale și medicale de cea mai înaltă calitate pentru persoanele vârstnice aflate în dificultate, vom face, și din acest punct de vedere, un nou pas spre orașul european pe care ni-l dorim cu toții”, afirmă primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.


Citește mai mult

Administrație

Primăria Blaj investește în inteligență artificială și automatizare: Asistentul virtual AURA și soluții AI pentru reducerea birocrației

Publicat

în

Primăria Municipiului Blaj pregătește una dintre cele mai ambițioase investiții în digitalizarea administrației publice locale. Instituția a lansat, în 30 iulie 2026, licitația pentru implementarea unor soluții de Robotic Process Automation (RPA) și Inteligență Artificială (AI), proiect care include dezvoltarea asistentului virtual AURA și automatizarea unui număr important de procese administrative.

Investiția face parte din proiectul „Comunități digitale pentru o regiune inteligentă – soluții digitale”, finanțat prin Programul Regional Centru 2021-2027, din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Automatizarea activităților din Primăria Blaj

În prezent, numeroase activități din cadrul administrației locale sunt realizate manual, iar personalul utilizează mai multe aplicații informatice distincte, precum Forexe, SICO Web, SIMTAX, platforma de registratură, suita Microsoft Office și site-ul instituției.

Prin noul proiect, Primăria urmărește reducerea birocrației, eliminarea sarcinilor repetitive și integrarea sistemelor informatice existente într-o platformă modernă, bazată pe automatizare și inteligență artificială.

Asistentul virtual AURA va răspunde cetățenilor non-stop

Elementul central al proiectului este AURA, un asistent virtual bazat pe inteligență artificială, care va fi integrat pe site-ul oficial al Primăriei Blaj.

Acesta va putea oferi informații despre taxe și impozite, programul instituției, documentele necesare pentru diferite servicii și va ghida cetățenii în completarea cererilor administrative.

Platforma va fi disponibilă permanent, 24 de ore din 24, și va include funcții de accesibilitate, precum citirea vocală a informațiilor, recunoașterea comenzilor vocale și o interfață adaptată persoanelor cu dizabilități.

De asemenea, AURA va pune la dispoziția mediului de afaceri informații privind autorizațiile, licențele și principalele termene administrative.

Inteligența artificială va automatiza 17 procese din administrație

Documentația de achiziție prevede implementarea a 17 fluxuri automatizate care vor acoperi activitatea mai multor compartimente ale Primăriei.

Printre acestea se numără:

  • descărcarea și înregistrarea automată a facturilor și extraselor de cont;
  • clasificarea și arhivarea documentelor și e-mailurilor cu ajutorul inteligenței artificiale;
  • generarea automată a dispozițiilor și hotărârilor din șabloane;
  • publicarea documentelor în Monitorul Oficial Local;
  • monitorizarea zilnică a platformelor SEAP, MySMIS și PNRR pentru identificarea oportunităților și termenelor-limită;
  • transmiterea automată de notificări către angajații responsabili.

Proiectul va fi implementat în 14 luni

Implementarea soluției informatice este estimată la 14 luni și va fi împărțită în trei etape.

Prima etapă, cu o durată de trei luni, va cuprinde analiza proceselor și proiectarea soluțiilor. Va urma faza de dezvoltare software și integrarea aplicațiilor, estimată la șase luni, iar ultimele trei luni vor fi dedicate testării, instruirii personalului și punerii în funcțiune a sistemului.

Documentația prevede și o perioadă de monitorizare de 30 de zile după lansarea oficială.

Codul sursă va aparține Primăriei Blaj

Caietul de sarcini stabilește cerințe stricte privind securitatea cibernetică și protecția datelor cu caracter personal. Soluțiile vor utiliza autentificare multifactor, criptarea informațiilor și controlul accesului în funcție de rolurile utilizatorilor, în conformitate cu prevederile GDPR.

Totodată, toate drepturile patrimoniale asupra aplicațiilor dezvoltate, inclusiv codul sursă, vor fi transferate în proprietatea exclusivă a Primăriei Municipiului Blaj, astfel încât instituția să poată administra și dezvolta ulterior platformele implementate.

Prin această investiție, administrația locală din Blaj își propune să reducă timpul necesar rezolvării solicitărilor cetățenilor, să eficientizeze activitatea internă și să accelereze procesul de digitalizare a serviciilor publice.


Citește mai mult

Administrație

Peste 5 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a șase blocuri din Blaj. Vor beneficia 256 de apartamente

Publicat

în

Municipiul Blaj a obținut o finanțare europeană de peste 5 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a încă șase blocuri de locuințe. Primăria Blaj a semnat două noi contracte de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021–2027, destinat creșterii eficienței energetice a clădirilor rezidențiale.

Valoarea cumulată a celor două proiecte depășește 25,3 milioane de lei, din care peste 22,4 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională și de la bugetul de stat. Diferența va fi asigurată din bugetul Municipiului Blaj.

Primul contract, în valoare de 12,46 milioane de lei, vizează reabilitarea blocurilor situate pe Bulevardul Eroilor, la numerele 16, 17 și 30, care însumează 112 apartamente.

Cel de-al doilea contract, cu o valoare de 12,89 milioane de lei, prevede lucrări la blocurile de pe strada George Barițiu nr. 14 și strada Câmpul Libertății, blocurile G4 și G5, unde sunt 144 de apartamente.

Cele două investiții sunt estimate să fie finalizate până în iunie 2028.

Directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, Simion Crețu, a subliniat importanța acestor investiții, arătând că eficientizarea energetică reduce costurile de întreținere pentru locatari, contribuie la diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și sprijină dezvoltarea durabilă a comunităților. Totodată, acesta a precizat că, odată cu semnarea acestor contracte, Municipiul Blaj a ajuns la nouă proiecte finanțate prin Programul „Regiunea Centru”, cu o valoare totală de peste 122 de milioane de lei.

Ce lucrări vor fi realizate

Blocurile, construite în anii ’70, vor beneficia de lucrări complexe de modernizare pentru reducerea consumului de energie și creșterea confortului locatarilor. Printre principalele intervenții se numără:

  • înlocuirea termoizolației existente cu una performantă;
  • schimbarea tâmplăriei cu ferestre termoizolante de înaltă eficiență;
  • montarea unei pompe de căldură aer-aer în fiecare apartament;
  • instalarea de sisteme fotovoltaice pentru fiecare scară de bloc, destinate alimentării iluminatului din spațiile comune;
  • montarea unor sisteme fotovoltaice dedicate fiecărui apartament, pentru alimentarea pompelor de căldură;
  • refacerea acoperișurilor cu țiglă ceramică;
  • amenajarea trotuarelor perimetrale și a sistemelor de evacuare a apelor pluviale;
  • modernizarea instalațiilor de iluminat din spațiile comune.

În total, 256 de apartamente vor beneficia direct de aceste investiții, iar autoritățile estimează că proiectele vor contribui atât la reducerea facturilor la energie pentru locatari, cât și la îmbunătățirea aspectului urban al municipiului și la atingerea obiectivelor de sustenabilitate și protecție a mediului.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj