Rămâi conectat

Administrație

Licitație pentru servicii de elaborare a studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiție „Planul de mobilitate urbană durabilă al municipiului Blaj”

Publicat

în

Primăria municipiului Blaj a lansat de curând în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, o licitație pentru servicii de elaborare a studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiție „Planul de mobilitate urbană durabilă al municipiului Blaj”.

Valoarea total estimată pentru proiecte este de 135.000 lei, fără TVA.

Dezvoltarea echilibrată a unui teritoriu se poate baza doar pe o abordare integrată, atât din punct de vedere al infrastructurii fizice, cât și în ceea ce privește dezvoltarea serviciilor. Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) are rolul de a contura strategii, iniţiative de politici, proiecte cheie şi priorităţi în vederea unui transport durabil, care să permită creşterea economică sustenabilă, inclusiv din punct de vedere social şi al protecţiei mediului, în regiunile polilor de creştere.

Conform documentelor europene, un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă reprezintă un document strategic şi un instrument pentru dezvoltarea unor politici specifice, principala utilitate fiind rezolvarea nevoilor de mobilitate ale persoanelor şi întreprinderilor din oraşele şi zonele învecinate, contribuind în acelaşi timp la atingerea obiectivelor europene legate de eficienţa energetică şi protecţia mediului.

• Informații despre beneficiile anticipate

Modulul 1 – Coridor de mobilitate pentru biciclete

Rețea stragegica de ciclism

Racord Velo Spatac 0.4 km
Racord Velo Bosch 0.45 km
Racord Velo Centru 0.76 km
Pistă Velo Eroilor 1.17 km
Pistă Velo Petrisat 2.35 km
Racord Gara CFR 0.53 km
Pistă Velo I. M. Klein 1.85 km
Câmpia Libertății 1.44 km

Sistem bike sharing

Stație BS 20 biciclete Piață 1848
Stație BS 30 de biciclete Câmpia Libertății
Stație BS 20 de biciclete Gara
Stație BS 30 de biciclete Parc Stadion
Stație BS 20 de biciclete Tiur
Stație BS 20 de biciclete Petrisat
Stație BS 20 de biciclete Lac Chertezu
Stație BS 20 de biciclete Parc Muzeu
Stație BS 20 de biciclete Manarade
Stație BS 50 de biciclete Bosch
Centru gestiune sistem bike-sharing
Biciclete electrice publice 200 buc

Mobilier urban velo

Rasteluri parcare biciclete rezidenți 50 buc

Modulul 2 – Coridor de mobilitate pentru transport ecologic în oraș.

Autobuze electrice 6-8m – 5 buc

Stații încărcare

Stație rapidă capete- 2
Stații lente depou – 5

Stații transport public

Totem stații- 20
Mobilier stații îmbarcare- 6

Ticketing și management flotă

Validatoare- 11
Automate vânzare – 4
Centru eliberare carduri – 1
Server ticketing – 1
Consola GPS – 4

Modulul 3 Realizare coridor mobilitate – lucrări de infrastructură

Amenajare stație taxi și parcare velo
Amenajare stație încărcare electrice
Park and rîde zona Gării
Park & Rîde Nordic
Park &Rîde suprafață terminal nordic

Modului 4 Realizare coridor de mobilitate Poduri rutiere și reabilitare pasarela peste CF

Pod tiur
Pod Bosch
Reabilitare pasarela existența peste CF

Necesitatea derulării investiției se justifică prin cerințele impuse de vremurile în care trăim, traduse în cea mai mare măsură prin nevoia de îmbunatatire și creștere continuă a calității vieții și implicit a nivelului de trăi ai locuitorilor.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Administrație

Parcarea amenajată în curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici din Blaj a fost finalizată

Publicat

în

Încă o parcare a fost construită în Municipiul Blaj în locul garajelor demolate în curtea interioară a blocurilor de locuințe din zona Pieței Mici din Blaj, a anunțat vineri, 5 iunie 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar.

„Ne reîntâlnim din nou în zona Gării, în curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici. Suntem la finalizarea lucrării. Ieri am marcat locurile de parcare.

Astăzi montăm gazonul pentru că trebuie să schimbăm un pic și aspectul zonei și să fie un pic de verde, nu putem doar cu dale și betoane.

Pomii pe care vom planta aici în gazon vor fi câțiva tei, dar nu putem să-i plantăm decât doar în luna octombrie, pentru că perioada anului în care ne aflăm nu este prielică pentru relocarea acestora și pentru plantarea lor.

Este o lucrare cu valoarea de aproximativ 200.000 de lei, pe care am realizat-o într-o lună și o săptămână. Dacă vă aduceți aminte, aici era plin de garaje, unele arătau destul de rău, destul de urât.

Am realizat un număr de 54 de locuri de parcare în întreaga curte interioară, și vom continua aceste lucrări de demolare a garajelor, urcând în sus spre blocul Turn. Avem locații mai mici, în acest an vom finaliza aceste locații cu 3 garaje, 4-5-6 garaje, după care anul viitor vom face aceeași lucrare, dar în cartierul de blocuri Andrei Mureșanu și la blocurile ANL și pe Câmpia Libertății.

Încet, încet încercăm să structurăm, să finalizăm, să modernizăm tot ceea ce înseamnă curțile interioare ale blocurilor, împrejurul bloculor, după montarea și a containerelor supra și subterane de gunoi.

Aceste parcări schimbă cu totul aspectul acestor zone care nu era chiar plăcut și nu era la standardul pe care noi ne-l doream. Toate aceste parcări care le facem în zona rezidențială, în următorii 2 ani de zile vor fi gratis, după care vom aplica o taxă simbolică pentru rezervarea lor, după un anumit program.

Deci până în 2028 – așa am discutat cu cetățenii în dezbaterele care le-am avut când am introdus sistemul de parcări – aceste parcări vor fi gratis și credem că e corect și este normal să fie așa”, a transmis primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar într-o postare în mediul online.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Administrație

De luni, 1 iunie 2026, în zona blocurilor de locuințe din Municipiul Blaj vor funcționa exclusiv insulele ecologice subterane și supraterane

Publicat

în

Primăria Municipiului Blaj informează cetățenii că, începând cu data de 1 iunie 2026, colectarea deșeurilor menajere în zona blocurilor se va realiza exclusiv prin intermediul insulelor ecologice digitalizate, subterane și supraterane, amplasate pe raza Municipiului.

În consecință, vechile containere de colectare a deșeurilor, care au funcționat temporar în paralel cu sistemul de eco-insule, vor fi retrase și nu vor mai putea fi utilizate.

Pentru accesul la insulele ecologice, locuitorii din zona blocurilor care nu și-au ridicat încă cartela de acces sunt invitați să se prezinte la sediul operatorului de salubritate SC Greendays SRL, situat pe Bulevardul Republicii nr. 31, în vederea preluării acesteia.

Cartela se eliberează personal, pe baza unui act de identitate valabil. Odată cu ridicarea cartelei, utilizatorii vor primi și Regulamentul privind asumarea obligațiilor de colectare separată a deșeurilor de către utilizatorii insulelor ecologice subterane și supraterane tip II, instalate pe raza Municipiului Blaj.

Prin semnarea documentelor de predare-primire, utilizatorul confirmă luarea la cunoștință și asumarea prevederilor regulamentului.

Pentru informarea cetățenilor, Primăria Municipiului Blaj pune la dispoziție situația completă a insulelor ecologice digitalizate, precum și lista blocurilor arondate fiecărei eco-insule.

Atenție! Începând cu data de 1 iunie 2026, deșeurile generate de locuitorii din zona blocurilor vor putea fi depuse numai în insulele ecologice subterane și supraterane. Depozitarea deșeurilor în afara spațiilor special amenajate este interzisă.

Persoanele care abandonează deșeuri lângă eco-insule sau în alte locuri neautorizate vor fi identificate cu ajutorul sistemelor de supraveghere video și sancționate contravențional, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Administrație

25-29 mai 2026: Măsurători cadastrale în vederea întăbulării gratuite a terenurilor extravilane din zona „Izvoarele”

Publicat

în

Primăria Municipiului Blaj, în parteneriat cu S.C. AMNV GEOCAD S.R.L., în calitate de prestator autorizat, anunță începerea măsurătorilor cadastrale în vederea înscrierii gratuite a imobilelor în cartea funciară, prin Programul național de cadastru sistematic.

Măsurătorile în teren vor avea loc conform următorului grafic :

– DATA: 25-26 Mai 2026, Sector nr. 106 – Tarla “Între Păduri” și „Sub Boaghea” din Izvoarele.

– DATA: 27-29 Mai 2026, Sector nr. 25, Tarla „Gura Cărpiniș” și „Pîrva” din Izvoarele.

Deținătorii de terenuri din zonele specificate sunt obligați să permită accesul prestatorului în vederea executării măsurătorilor, să prezinte actele de proprietate echipelor care realizează interviurile și să participe la identificarea limitelor imobilelor.

Informați suplimentare le puteți obține la:

– Prestator: SC AMNV GEOCAD SRL , tel: 0740562864, Program: 09:00-15:00 (L-V).

– Compartimentul Cadastru – Primăria Blaj, tel. 0748889803 / Program 08:00-16:00 (L-V).

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj