Administrație
Licitație lansată de Primăria Blaj pentru achiziția unui microbuz și a unei autoutilitare, în cadrul proiectului „O viață mai bună pentru seniorii din Mica Romă”
Primăria municipiului Blaj a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație pentru achiziția unei autoutilitare (Lot 1) și a unui microbuz 8+1 locuri (Lot 2) prin leasing operațional în cadrul proiectului “O viață mai bună pentru seniorii din Mica Romă – Municipiul Blaj, județul Alba. Valoarea totală estimată a proiectului este de 92.767,50lei, fără TVA.
Relevanța acestui proiect pentru programul de finanțare, prin obiectivele sale, prin activitățile și rezultatele aferente constă și în faptul că, o dată materializat, în durata de viață și în sustenabiltate, contribuie la:
-promovarea pe scară largă a atitudinii pozitive față de vârstnici și formarea unei imagini noi a acestora, definindu-i că parte activă a populației care concentrează o proporție semnificativă a potențialului socioeconomic și cultural;
-perceperea vârstnicilor că parteneri egali, capabili să participe în rezolvarea problemelor care îi privesc, la nivelul municipiului Blaj;
-implicarea largă a tuturor actorilor sociali (autorități, mass-media, societatea civilă etc.) în promovarea tradițiilor și a atmosferei de respect față de generația vârstnicilor, canalizarea energiei și a experienței acesteia într-o direcție constructivă;
-facilitarea schimbului inter-generational de resurse și idei pentru sporirea solidarității, înțelegerii și cooperării intre generații.
-Pentru consolidarea stereotipurilor pozitive ale bătrâneții și ale persoanelor vârstnice trebuie promovat și aplicat dialogul social bazat pe programe comunitare (în scoli de-a lungul vieții educative, prin campanii publice, în colaborare cu societatea civila și cu mass-media s.a.) cu o viziune echilibrata asupra diferitelor categorii de vârstă ale populației și cu o conștientizare mai profunda a diferențelor de experiență avute de-a lungul vieții;
-asigurarea accesului la servicii sociale a persoanelor vârstnice expuse riscului de excluziune sociala; dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu și a altor servicii alternative – a se vedea serviciul de livrare a mesei calde la domiciuliu sau a celui de asistenta comunitara din proiect;
-dezvoltarea centrelor de voluntariat pentru persoanele vârstnice la nivel comunitar, încurajarea activității de voluntariat prin diferite recompense și facilitați.
Grupul tintă total direct al proiectului este format din 165 de persoane cu vârstă peste 65 de ani, care domicialiaza în municipiul Blaj. Din totalul grupului tintă, o pondere de minim 60% o reprezintă femeile, diferență de 40% fiind bărbați. Cel puțin 15 persoane din totalul grupului tintă sunt cetățeni de etnie roma, din care 10 femei și 5 bărbați. Toate cele 165 de persoane sunt persoane aflate în risc de exluziune sociala.
Cele 165 de persoane vârstnice vor fi cuprinse integrat în serviciile sociale primare și specializate furnizate prin acest proiect, nediscriminatoriu, atât în activități la nivel de întreg grupul țintă, cât și repartizat pe fiecare din cele 3 tipuri de servicii sociale care se vor operaționaliza prin proiect, respectiv:
– Centrul de zi pentru vârstnici Blaj – 65 persoane;
– Serviciul mobil de acordarea hranei – masă pe roți Blaj – 45 persoane;
– Serviciului de asistență comunitară Blaj – 55 persoane.
Administrație
Primăria Blaj vrea să automatizeze 17 procese administrative cu roboți software și inteligență artificială
Primăria Municipiului Blaj pregătește o amplă digitalizare a activității administrative, prin implementarea unor soluții de automatizare robotică a proceselor (RPA) și inteligență artificială (AI). Proiectul vizează automatizarea a 17 procese din șase domenii de activitate, inclusiv contabilitate, registratură, investiții și achiziții publice.
Potrivit documentației publicate în Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice (SEAP), valoarea estimată a contractului este de 1.875.496,11 lei, fără TVA. Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 4 noiembrie 2026, iar implementarea trebuie finalizată până la 9 februarie 2028.
17 de procese administrative vor fi automatizate
Proiectul urmărește reducerea volumului de muncă repetitivă și eficientizarea activității angajaților din cadrul Primăriei Blaj. În prezent, instituția nu utilizează operațional soluții RPA sau AI, iar majoritatea activităților sunt realizate manual, prin intermediul aplicațiilor informatice existente.
Cele 17 soluții propuse vor acoperi șase domenii de activitate.
În contabilitate vor fi implementate șase soluții pentru descărcarea și înregistrarea facturilor electronice, procesarea extraselor de cont și a plăților prin trezorerie, generarea documentelor de plată și repartizarea facturilor de utilități pe locații. Automatizarea va viza și introducerea veniturilor în aplicațiile contabile.
La Secretariatul General, două soluții vor permite generarea documentelor oficiale, încărcarea acestora pe platforma municipalității și completarea registrului și a Monitorului Oficial Local.
În cadrul Registraturii, va fi introdus un sistem bazat pe inteligență artificială, destinat preluării, clasificării și arhivării documentelor și mesajelor electronice, cu integrare în aplicația existentă.
Pentru compartimentul de Investiții sunt prevăzute patru soluții, care vor permite monitorizarea notificărilor din platformele publice, urmărirea termenelor și etapelor proiectelor, generarea unor secțiuni din cererile de finanțare cu ajutorul AI și compararea ofertelor financiare cu situațiile de lucrări.
În domeniul achizițiilor publice, trei soluții vor automatiza monitorizarea duratei contractelor, compararea devizelor cu listele de cantități și urmărirea termenelor din SEAP, cu notificarea automată a persoanelor responsabile.
Cea de-a șaptea componentă a proiectului, asistentul virtual bazat pe inteligență artificială, va fi destinată cetățenilor și firmelor.
AURA, asistentul virtual care va răspunde cetățenilor la orice oră
Unul dintre elementele centrale ale proiectului este implementarea AURA, un asistent virtual AI care va fi disponibil permanent pe site-ul oficial al Primăriei Blaj, municipiulblaj.ro.
Prin intermediul unei ferestre de chat, accesibile atât de pe calculator, cât și de pe telefon, cetățenii vor putea solicita informații despre programul instituției, taxe și impozite, documentele necesare pentru diferite proceduri administrative și modalitatea de completare a formularelor.
Pentru mediul de afaceri, AURA va putea furniza informații despre autorizații, obligații fiscale și termene administrative.
Soluția va include și funcții de accesibilitate, precum operarea vocală, citirea răspunsurilor cu voce tare, ajustarea dimensiunii fonturilor și a contrastului, precum și butoane de dimensiuni mai mari.
Înainte de lansarea oficială, asistentul virtual va fi testat și prezentat comunității, în cadrul unei etape de consultare publică.
Inteligența artificială va prelua și clasifica documentele primăriei
Un alt sistem prevăzut în proiect va utiliza inteligența artificială pentru gestionarea documentelor primite prin e-mail sau scanate.
Acesta va putea identifica și clasifica documentele în funcție de conținut, le va putea redenumi și arhiva automat. Angajații vor avea, de asemenea, posibilitatea de a căuta informații în documentele arhivate prin intermediul unui chat intern.
Sistemul va fi destinat documentelor în limba română, cu text dactilografiat sau în format digital. Recunoașterea scrisului de mână nu este o cerință obligatorie în documentația de achiziție.
UiPath și modelele GPT, printre tehnologiile prevăzute
Pentru implementarea soluțiilor sunt menționate tehnologii precum UiPath, pentru automatizarea robotică a proceselor, modelele GPT ale OpenAI, pentru funcțiile de inteligență artificială, și Podio, pentru interfețele grafice. Documentația permite însă și utilizarea unor tehnologii echivalente.
Monitorizarea proiectelor finanțate și a procedurilor de achiziții publice va fi realizată prin intermediul unei interfețe web și mobile, care va putea funcționa fie ca aplicație nativă, fie ca aplicație web progresivă, cu notificări push.
Modelele de inteligență artificială vor putea fi găzduite în cloud public, cu respectarea cerințelor privind protecția datelor. Documentația nu impune găzduirea exclusivă pe infrastructura proprie a primăriei.
Instituția va pune la dispoziția prestatorului cinci laptopuri pentru rularea roboților software și patru echipamente multifuncționale pentru scanarea documentelor. Contractul va include cel puțin cinci licențe pentru roboți de tip attended, licențe de dezvoltare și, dacă este necesar, licențe de orchestrare, precum și abonamente pentru componentele AI și platforma de interfețe.
Implementarea va dura cel mult 14 luni
Contractul are o durată maximă de 14 luni, iar toate componentele proiectului trebuie finalizate până la 9 februarie 2028.
Calendarul estimativ prevede trei etape principale:
- Proiectare – trei luni: analiza proceselor administrative, elaborarea documentației tehnice și realizarea prototipurilor;
- Dezvoltare – șase luni: implementarea roboților RPA, dezvoltarea asistentului virtual și testarea internă a soluțiilor;
- Testare și lansare – trei luni: verificarea funcționalităților cu date fictive, integrarea sistemelor, consultarea publică, instruirea angajaților și monitorizarea soluțiilor timp de 30 de zile de la lansare.
Ofertanții vor putea propune o altă repartizare a etapelor, cu condiția respectării termenului total de implementare.
Prestatorul trebuie să asigure cel puțin trei specialiști
Compania care va câștiga contractul va trebui să desemneze minimum trei experți-cheie: un manager de proiect, un analist de business și un dezvoltator RPA/AI.
Fiecare specialist trebuie să aibă studii superioare și cel puțin trei ani de experiență în roluri similare. Un expert nu va putea ocupa mai multe poziții în cadrul proiectului, iar nerespectarea cerințelor privind personalul poate conduce la declararea ofertei ca neconformă.
Drepturile patrimoniale asupra soluțiilor dezvoltate în cadrul contractului vor reveni Primăriei Blaj. Prestatorul va trebui să predea codurile sursă, fluxurile automatizate, scripturile și configurațiile realizate.
Componentele preexistente, produsele terților și modelele de limbaj vor rămâne în proprietatea deținătorilor, însă municipalitatea va beneficia de dreptul de utilizare a componentelor AI pe durata contractului.
Licitație de aproape 1,9 milioane de lei, finanțată din fonduri europene
Achiziția se va desfășura prin licitație deschisă, iar atribuirea contractului se va face pe baza criteriului „cel mai bun raport calitate-preț”. Nu sunt permise oferte alternative sau parțiale, iar documentația tehnică trebuie redactată integral în limba română.
Proiectul face parte din inițiativa „Comunități digitale pentru o regiune inteligentă – soluții digitale”, finanțată prin Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în cadrul Intervenției 2.1.1 și al obiectivului specific RSO1.2.
Finanțarea este acordată în baza contractului nr. 649 din 9 martie 2026, proiectul având codul SMIS 335891.
Prin această investiție, Primăria Blaj urmărește reducerea activităților administrative repetitive, eficientizarea fluxurilor interne și facilitarea accesului cetățenilor și al firmelor la informațiile și serviciile publice.
Administrație
10 medici noi la Spitalul Municipal Blaj. Patru specializări noi, înființate recent
Spitalul Municipal Blaj își extinde echipa medicală și oferta de servicii. Zece medici noi și-au început activitatea, în ultimii doi ani, în cadrul unității sanitare, iar patru specializări noi au fost înființate: urologie, diabetologie, gastroenterologie și oncologie.
Noii medici au fost prezentați în cadrul unei întâlniri cu primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, care le-a transmis că administrația locală va continua să susțină dezvoltarea spitalului și asigurarea condițiilor necesare desfășurării activității medicale.
„Ați venit într-o unitate spitalicească în care, cu siguranță, se vor face toate eforturile pentru a avea toate condițiile să vă faceți meseria. Este un lucru pe care pot să îl afirm cu tărie, iar faptele o să o dovedească în continuare”, a declarat edilul Blajului.
Potrivit acestuia, Spitalul Municipal Blaj deservește nu doar populația municipiului, estimată la aproximativ 20.000 de locuitori, ci și pacienți din localitățile învecinate, aria deservită ajungând la aproximativ 50.000-54.000 de persoane.
Primarul a subliniat și investițiile realizate în unitatea medicală, apreciind că, în raport cu dimensiunea comunității pe care o deservește, spitalul beneficiază de o dotare importantă.
„Suntem relativ un spital mic. Normal, ar trebui să fim al patrulea, al cincilea spital al județului. Dar întotdeauna am fost și orgolioși, și mândri, și niciodată nu am cedat în fața nimănui”, a mai transmis Gheorghe Valentin Rotar.
Extinderea echipei medicale și înființarea celor patru noi specializări reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea serviciilor medicale oferite la Spitalul Municipal Blaj, cu impact direct asupra accesului pacienților la consultații și tratamente în cât mai multe domenii medicale.
Administrație
Trei investiții importante pentru Blaj: proiecte de peste 12 milioane de lei intră în pregătire
Municipiul Blaj pregătește trei investiții majore în infrastructura rutieră și sportivă, cu o valoare totală estimată la peste 12 milioane de lei. Proiectele vizează reabilitarea unei străzi, construirea unei tribune noi la stadionul din Parcul „Avram Iancu” și modernizarea infrastructurii rutiere de pe patru străzi din zona Băcan.
Potrivit declarațiilor administrației locale, în cadrul unei ședințe recente a Consiliului Local au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru cele trei investiții. Documentațiile urmează să fie încărcate pe platforma de achiziții publice, în vederea demarării procedurilor de licitație.
Reabilitarea străzii Vasile Suciu, investiție de 2,2 milioane de lei
Unul dintre proiectele aprobate vizează strada Vasile Suciu și presupune atât reabilitarea carosabilului, cât și amenajarea unor parcări laterale.
Proiectul include frezarea stratului asfaltic existent și turnarea unui nou strat de asfalt. Totodată, rigola din piatră existentă pe una dintre laturile străzii ar urma să fie înlocuită cu un sistem de colectare subterană a apelor, peste care vor putea fi amenajate locuri de parcare.
Valoarea estimată a investiției este de aproximativ 2,2 milioane de lei, iar durata de execuție este estimată la trei-patru luni. Lucrările sunt programate pentru anul viitor.
Stadionul din Parcul „Avram Iancu” va avea o tribună de 2.000 de locuri
Un alt proiect important vizează stadionul din Parcul Avram Iancu. Administrația locală anunță că lucrările ar urma să înceapă în primăvara anului viitor.
Prima etapă a investiției presupune construirea unei tribune acoperite cu aproximativ 2.000 de locuri, cu o valoare estimată la 7 milioane de lei.
Noua tribună ar urma să includă spații și dotări auxiliare, printre care toalete, camere tehnice și alte încăperi necesare funcționării obiectivului sportiv.
Patru străzi din zona Băcan, incluse într-un proiect de circa 3 milioane de lei
Cea de-a treia investiție pentru care au fost aprobați indicatorii tehnico-economici vizează modernizarea infrastructurii de pe patru străzi din zona Băcan.
Proiectul are în vedere reabilitarea a aproximativ 1,2 kilometri de străzi și include lucrări la stratul asfaltic, amenajarea de rigole, realizarea unor porțiuni de rigole subterane și construirea sau reabilitarea trotuarelor.
Intervențiile urmăresc atât îmbunătățirea infrastructurii rutiere, cât și rezolvarea problemelor legate de colectarea și evacuarea apelor pluviale și de circulația pietonală.
Valoarea investiției este estimată la aproximativ 3 milioane de lei.
Administrația locală: „Trebuie să ne mișcăm repede”
În declarația sa, reprezentantul administrației locale a subliniat necesitatea accelerării procedurilor pentru pregătirea și depunerea proiectelor, în contextul oportunităților de finanțare disponibile.
Acesta a precizat că administrația intenționează să organizeze ședințe succesive ale Consiliului Local, astfel încât proiectele să poată fi aprobate și depuse într-un ritm cât mai rapid.
„Următorii 5-6 ani, 7 ani de zile, o să fie cei mai importanți ani de dezvoltare a comunității noastre”, a transmis acesta, referindu-se la proiectele pe care municipalitatea le are în pregătire.
Totodată, edilul a menționat că administrația locală colaborează cu consilieri locali din mai multe formațiuni politice pentru susținerea proiectelor de dezvoltare ale municipiului.
Potrivit acestuia, în Consiliul Local există în prezent o majoritate largă favorabilă proiectelor de investiții, fiind menționată situația unui vot împotrivă la proiectele discutate.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena



