Rămâi conectat

Știri din zonă

La Tiur, elevii de clasa a IV-a au organizat ieri banchetul de absolvie a ciclului primar

Publicat

în

Emoții, lacrimi, zâmbete și aplauze răsunătoare… De asta au avut parte elevii clasei a IV-a, de la Școala Gimnazială ”Simion Bărnuţiu” Tiur, care au marcat ieri, printr-un banchet pe cinste, sfârșitul celor patru ani de învățământ primar.

banchet-clasa-IVa-tiur-2013Alături de ei au fost părinții și profesorii, care i-au felicitat pentru rezultatele lor și le-au urat să aibă parte numai de succese în noua etapă a vieţii. Copiii i-au răsplătit, la rândul lor, cu o ”altfel de lecţie” pregătită sub îndrumarea învățătoarei lor, de care s-au despărțit ieri, d-na Eugenia Bogdan.

În sala de clasă devenită neîncăpătoare a fost prezentată filmarea ”Povestea vorbei”, un reportaj realizat cu elevii surprinşi în diferite ipostaze: la oră, în pauză, pe coridor, de serviciu, etc. După un scurt moment artistic, cu cântec, joc şi voie bună, elevii au primit din partea d-nei învăţătoare câte o Diplomă de absolvire personalizată, apoi împreună cu dânsa au înmânat şi părinţilor câte o distincţie de merit ”Mereu Părinte” în semn de recunoştinţă pentru grija, sprijinul şi implicarea dovedite de-a lungul anilor.

Cei mici s-au descurcat atât de bine, încât aplauzele audienței au spus totul. Sub genericul ,,Invitaţie la amintiri” a fost realizată și o prezentare a celor mai reprezentative, dar şi haioase poze realizate pe parcursul celor patru ani de şcoală primară. La sfârșit, elevii au participat la o tombolă-surpriză, pregătită de doamna învăţătoare, de care au fost foarte încântați.

Doamna Eugenia Bogdan le-a promis că le va fi alături întotdeauna, chiar dacă nu mai este învățătoarea lor. Apoi, a urmat banchetul propriu-zis!


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri din zonă

Incendiu la o anexă gospodărească din Veseuș. Intervin pompierii militari din Blaj și SVSU Jidvei

Publicat

în

Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Veseuș, comuna Jidvei.

La locul intervenției a fost alocată o autospecială de stingere cu apă și spumă. La operațiune participă și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Jidvei.

ACTUALIZARE: „Incendiul se manifestă pe aproximativ 40 mp. Se intervine pentru stingerea în totalitate a acestuia”, a mai transmis ISU Alba.


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 36 de ani din Cetatea de Baltă, reținut după ce ar fi furat 130 de kilograme de struguri

Publicat

în

Un bărbat de 36 de ani, din localitatea Cetatea de Baltă, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat și amenințare.

Potrivit polițiștilor, în noaptea de 27 spre 28 septembrie 2026, bărbatul ar fi fost surprins de agenții de pază în timp ce sustrăgea struguri dintr-o vie aparținând unei ferme viticole din localitatea Tătârlaua.

În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta ar fi furat aproximativ 130 de kilograme de struguri și i-ar fi amenințat pe agenții de pază.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei, sub coordonarea procurorului, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptelor.

În cursul zilei de 29 septembrie 2026, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj.


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat din Cenade, trimis în judecată pentru viol și agresiune sexuală asupra unei minore

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Cenade, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru viol săvârșit asupra unui minor și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, în formă continuată.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, faptele ar fi fost comise în perioada mai–august 2026, asupra unei fete care avea 12 ani la începutul perioadei investigate și care a împlinit ulterior 13 ani.

Anchetatorii susțin că bărbatul, cunoscut al familiei victimei, ar fi atras-o în repetate rânduri la locuința sa din Cenade. Profitând de faptul că se aflau singuri, acesta ar fi comis acte de agresiune sexuală asupra minorei. Ulterior, în prima jumătate a lunii august, bărbatul ar fi întreținut un raport sexual cu fata și i-ar fi oferit în mod repetat bani pentru a o determina să accepte actele de natură sexuală.

Inculpatul a fost reținut la 19 august 2026, iar ulterior Judecătoria Alba Iulia a dispus arestarea sa preventivă. Măsura este în vigoare până la 17 octombrie 2026, inclusiv.

Prin rechizitoriul întocmit la 25 septembrie 2026, dosarul a fost înaintat Judecătoriei Blaj, spre competentă soluționare. Procurorul a solicitat și menținerea măsurii arestării preventive.

În cauză au fost solicitate daune morale în valoare de 120.000 de lei, precum și instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului, până la concurența acestei sume.

Trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal și nu înlătură prezumția de nevinovăție. Vinovăția inculpatului urmează să fie stabilită de instanță printr-o hotărâre definitivă.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj