Rămâi conectat

Actualitate

La ”Târgul Căciulilor” de la Blaj, căciuli de blană pentru vârstnici, căciuli tricotate pentru tineri

Publicat

în

tirgul caciulilorPeste 2.500 de vizitatori s-au perindat pe la standurile cu căciuli, produse alimentare şi industriale amenajate pe bulevardul central al municipiului Blaj la ediţia din acest an a ”Târgului Căciulilor”, manifestare ce îşi are începuturile în urmă cu peste 200 de ani.

Aproximativ 30 de căciulari au venit şi în acest an la Blaj, din mai multe colţuri ale ţării, dar în special din judeţele Sibiu, Mureş şi Cluj, pentru a-şi vinde produsele pe care cu iscusinţă le confecţionează moştenind acest meşteşug din tată-n fiu, cum se spune. Am văzut o gamă diversificată de căciuli de miel şi astrahan, brumării sau negre, de vulpe argintie, de blană artificială albă sau colorată sau de nurcă. O căciulă costă între 130 şi 320 de lei, meşterii ştiind cel mai bine cu cât merită răsplătit efortul lor. Dar meşterii au făcut reduceri de preţuri pentru cei care au cumpărat efectiv. Am văzut bătrâni care au probat căciuli în dorinţa de a pleca acasă cu una nouă pentru sărbători, vârstnicii fiind cei care au rămas fideli acestui gen de accesoriu vestimentar. În schimb, tineretul preferă căciulile tricotate, care la rândul lor au fost expuse într-o mare varietate de modele şi culori, preţul acestora oscilând între 8 – 30 de lei.
”Târgul Căciulilor” de la Sf. Nicolae nu este definit însă doar de comercianţii de căciuli, ci reprezintă cel mai mare târg al Blajului, pentru că există standuri cu de toate: îmbrăcăminte din stofă sau piele, încălţăminte din piele sau înlocuitori, covoare şi carpete, oale de lut şi fontă, cazane din cupru pentru ţuică, jucării, decoruri de Crăciun, obiecte de artizanat, dar şi produse agricole, fructe. Totodată, au putut fi consumate porumb fiert, clătite, dulciuri, kurtos-kolacs, turtă dulce, “Puiul târgului”, vată pe băţ, mici, pulpe de pui şi preparate la grătar, stropite cu bere sau vin.

R. G.


Actualitate

Peste 50 de copii au participat la cea de-a patra ediție a Taberei de Zi Ziléos, organizată la Blaj

Publicat

în

În perioada 6–7 iulie 2026, curtea Seminarului Greco-Catolic „Buna Vestire” din Blaj a găzduit cea de-a patra ediție a Taberei de Zi Ziléos, organizată de Asociația Ziléos Blaj. La eveniment au participat 51 de copii și adolescenți din municipiu și din localitățile învecinate, care au luat parte la două zile de activități educative, sportive, recreative și spirituale.

Programul primei zile a inclus întâlniri cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Alba și ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane. Prin prezentări interactive, copiii au aflat informații despre prevenirea consumului de substanțe, siguranța personală și modalitățile prin care pot recunoaște și evita situațiile de risc, inclusiv cele legate de traficul de persoane.

Activitățile au continuat cu jocuri de cunoaștere, momente recreative și participarea la Sfânta Liturghie, celebrată în Capela Arhiereilor din Blaj.

Invitata specială a primei zile a fost Nneka Onyejekwe, fost căpitan al naționalei feminine de volei a României și al echipei Volei Alba Blaj. Aceasta le-a vorbit participanților despre perseverență, disciplină și importanța muncii în atingerea obiectivelor, iar întâlnirea s-a încheiat cu un meci de volei disputat împreună cu copiii.

În cea de-a doua zi, reprezentanții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu au prezentat oportunitățile oferite de instituția militară și au organizat un atelier practic, în cadrul căruia participanții au descoperit componentele unei arme și au avut ocazia să tragă la țintă cu arme de airsoft, una dintre activitățile preferate ale taberei.

Printre invitații zilei s-a numărat și profesorul universitar Ciprian Ghișa, care a susținut o prezentare despre istoria marilor religii și despre modul în care oamenii au căutat, de-a lungul timpului, răspunsuri la întrebările fundamentale privind existența și credința. Discuția s-a desfășurat într-un format interactiv, copiii adresând numeroase întrebări.

După-amiaza a fost rezervată jocurilor pe echipe, cea mai apreciată activitate fiind o cursă cu cinci probe, care a pus la încercare îndemânarea, spiritul de echipă și capacitatea de rezolvare a unor provocări.

Un moment cu valoare simbolică a fost cel dedicat scrisorilor către sine. Participanții au recitit mesajele scrise la ediția de anul trecut, după care au redactat altele noi, pe care le vor deschide la ediția din 2027.

La finalul taberei, toți participanții au primit diplome, iar organizatorii au mulțumit voluntarilor, invitaților, colaboratorilor și părinților pentru sprijinul acordat.

Potrivit organizatorilor, ediția din acest an a fost posibilă și datorită sprijinului financiar oferit de Asociația Ziléos Internațional, care susține proiecte dedicate educației și formării copiilor și adolescenților.

Prin organizarea acestei tabere, Asociația Ziléos Blaj și-a propus să le ofere copiilor un început de vacanță activ, în care educația, jocul, credința și prietenia să contribuie la dezvoltarea lor personală și spirituală.


Citește mai mult

Actualitate

Acțiune cu efective mărite a Poliției Municipiului Blaj: zeci de sancțiuni și controale în noaptea de 11 spre 12 iulie

Publicat

în

În noaptea de 11 spre 12 iulie 2026, Poliția Municipiului Blaj a desfășurat o acțiune cu efective mărite pe raza municipiului, având ca obiectiv prevenirea și combaterea faptelor care pot afecta siguranța cetățenilor.

În cadrul verificărilor, polițiștii au legitimat peste 90 de persoane prin intermediul aplicației eDAC și au controlat peste 70 de autovehicule. În urma acțiunii, au fost constatate 62 de abateri contravenționale, dintre care 37 au fost săvârșite de bicicliști.

Valoarea totală a amenzilor aplicate s-a ridicat la 30.988 de lei.

De asemenea, oamenii legii au efectuat peste 30 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau alte substanțe la volan. Totodată, au fost reținute trei permise de conducere și au fost retrase trei certificate de înmatriculare.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba.


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 58 de ani din Blaj, reținut după ce și-a încălcat ordinul de protecție și s-a apropiat de fosta soție

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din municipiul Blaj, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de ordine publică, după ce ar fi încălcat măsurile impuse printr-un ordin de protecție emis împotriva sa.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, incidentul a avut loc sâmbătă, 11 iulie 2026. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că bărbatul s-ar fi apropiat de fosta sa soție, în vârstă de 53 de ani, încălcând astfel prevederile ordinului de protecție emis de Judecătoria Blaj la data de 5 martie 2026, pentru o perioadă de șase luni.

Conform măsurilor dispuse de instanță, acesta nu avea voie să se apropie la o distanță mai mică de 100 de metri de femeie sau de locuința acesteia. Cu toate acestea, în jurul orei 13:00, polițiștii l-au identificat în incinta imobilului în care aceasta locuiește.

Pe numele bărbatului a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar duminică, 12 iulie 2026, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj