Rămâi conectat

Actualitate

La sfârșitul acestei săptămâni are loc un nou maraton de vaccinare anti COVID-19 la Tiur, Mănărade și Petrisat

Publicat

în

la finalul acestei săptămâni vor fi reluate acțiunile de tip „maraton de vaccinare” cu serul Pfizer BiNTech în localitățile aparținătoare municipiului Blaj (Tiur, Mănărade și Petrisat), destinate în special persoanelor care s-au imunizat cu prima doză în aceste localități, în urmă cu trei săptămâni.

Pot însă participa și toți cei care doresc să se imunizeze cu prima doză de vaccin Pfizer BioBTech, indiferent de localitatea în care domiciliază, fără programare, doar cu buletinul de identitate. Minorii care au împlinit vârsta de 12 ani se pot prezenta la vaccinare doar însoțiți de un părinte sau de reprezentantul legal. De asemenea, persoanele care trebuie să efectueze rapelul pot alege și alte centre de vaccinare pentru efectuarea acestuia.

Vaccinările din cele trei localități aparținătoare municipiului Blaj vor avea loc după următorul program:

– vineri, 11 iunie, între orele 11:00 și 18:00, la Căminul Cultural Tiur;
– sâmbătă, 12 iunie, între orele 11:00 și 16:00, la Căminul Cultural Mănărade;
– duminică, 13 iunie, între orele 15:00 și 19:00, la Căminul Cultural Petrisat.

În urmă cu trei săptămâni, 213 persoane s-au vaccinat în cadrul evenimentelor de tip „maraton de vaccinare”, cu serul Pfizer BioNTech, organizate la Tiur, Mănărade și Petrisat. La Tiur s-au vaccinat 75 de persoane, la Mănărade au fost vaccinate 78 de persoane, iar la Petrisat au fost imunizate 60 de persoane.

Vaccinarea împotriva SARS-COV-2 în cele trei localități aparținătoare este organizată de Primăria Municipiului Blaj, Direcția de Sănătate Publică Alba și Spitalul Municipal Blaj.

Vă reamintim, la Centrul Cultural „Iacob Mureșianu” Blaj, centru de vaccinare împotriva SARS-COV-2, persoanele care doresc să se imunizeze cu serul Pfizer BioNTech pot face fără programare, zilnic între orele 08:00 – 20:00. Numărul de telefon al centrului de vaccinare de la Blaj este 0712-010.365.

Autoritățile blăjene invită locuitorii să se vaccineze pentru a crește gradul de imunizare a populației împotriva SARS-COV-2 la nivelul comunității, vaccinarea fiind singura cale de revenire la normalitate.


Actualitate

Tânăr din Blaj, trimis în judecată după ce ar fi furat două biciclete din același bloc

Publicat

în

Un tânăr din Blaj a fost trimis în judecată pentru furt calificat în formă continuată, fiind acuzat că ar fi furat două biciclete din rastelul unui bloc, în seri consecutive. Printr-o încheiere din 9 octombrie 2026, Judecătoria Blaj a constatat legalitatea sesizării instanței și a actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Potrivit rechizitoriului, primul furt ar fi avut loc în seara de 10 septembrie 2025. Tânărul ar fi observat mai multe biciclete într-un rastel metalic din fața unui bloc, ar fi îndepărtat sistemul antifurt al uneia dintre ele și ar fi plecat cu bicicleta unei locatare. Proprietara a constatat dispariția în dimineața următoare.

Acuzarea susține că, în seara de 11 septembrie, acesta s-ar fi întors la același rastel și ar fi furat o a doua bicicletă, marca RockRider, aparținând unei alte locatare. Dispariția a fost sesizată a doua zi.

Polițiștii au găsit ambele biciclete pe 17 septembrie 2025, la locuința tânărului din Blaj. Bunurile au fost recuperate și restituite proprietarelor, care au renunțat la pretențiile civile după recuperarea acestora.

Potrivit încheierii, inculpatul și-a recunoscut fapta și și-a exprimat regretul. Acesta nu are antecedente penale. Trimiterea în judecată nu reprezintă o condamnare, iar instanța urmează să analizeze acuzațiile în cadrul procesului.


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 19 ani, reținut pentru furturi dintr-un hipermarket din Blaj

Publicat

în

Un tânăr de 19 ani din Blaj a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat.

Potrivit polițiștilor, acesta ar fi sustras produse alimentare și băuturi alcoolice dintr-un hipermarket din municipiu, în 22 septembrie și în seara zilei de 8 octombrie. Prejudiciul este estimat la aproximativ 1.000 de lei.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor. Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Citește mai mult

Actualitate

Acțiune de ordine publică la Blaj: peste 80 de persoane verificate și amenzi de 8.211 lei

Publicat

în

Polițiștii din Blaj, împreună cu jandarmi, au desfășurat vineri, 9 octombrie 2026, o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona specială de siguranță publică.

În intervalul orar 18.00–21.00, au fost verificate peste 80 de persoane și mai mult de 40 de autovehicule, inclusiv prin aplicația eDAC. Polițiștii au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.211 lei, și au efectuat testări pentru depistarea consumului de alcool sau alte substanțe.

Patru persoane au fost conduse la sediul poliției. De asemenea, 12 persoane implicate în situații conflictuale asociate violenței domestice au fost consiliate.

Polițiștii anunță că vor continua acțiunile pentru prevenirea faptelor care afectează ordinea publică și siguranța cetățenilor.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj