Știri din zonă
La Sâncel, seminţele culturale sădite de înaintaşi dau roade bogate în prezent

Și mă refer aici la reperele culturale care se desprind din viața spirituală, socială și culturală a satului, cu tradițiile lui, de multe ori nescrise dar constante și în directă legătură cu o nevoie colectivă, pe care încearcă să o rezolve. Costea Teodor, referent cultural, conturează în linii mari dimensiunile culturale ale comunei Sâncel, una dintre cele mai vechi așezări omenești ale județului Alba, despre care spune că se află la loc de cinste în ceea ce privește activitatea culturală și folclorică, impunându-se prin frumusețea portului și a cântecului popular, prin diversitatea obiceiurilor și a tradițiilor străvechi, dar și prin personalitățile pe care le-a dat. Dintre aceștia, nume sonore precum marele filolog Timotei Cipariu, poetul Ion Brad, prof. Teodor Seicean, prof. univ. dr. Vasile Frățilă și alți fii ai comunei care au contribuit substanțial la consolidarea societății şi culturii românești, prin lucrările lor. Căminul Cultural Sâncel funcționează din anul 1965, la început în clădirea veche a școlii gimnaziale situate în centrul satului Sâncel, iar din anul 1978, într-o clădire nouă, impunătoare, care cuprinde: o sală de spectacole de 300 locuri, o bibliotecă cu peste 10.000 volume, o sală de ședințe, un birou și o sală de proiecție. ”De asemenea, funcționează în comună și o expoziție etnografică, inaugurată la 30 ianuarie 2007, în cadrul proiectului județean de reînviere a tradițiilor inițiat de Consiliul Județean Alba. Această expoziție etnografică din Sâncel reprezintă o punte de legătură cu trecutul, o oglindă-document a ceea ce au însemnat tradițiile, obiceiurile și meșteșugurile pentru părinții și bunicii noștri. Realizarea ei a fost posibilă prin implicarea localnicilor care au donat obiecte vechi, spre a fi expuse”, punctează Costea Teodor, la capitolul repere culturale ale comunității. La manifestările culturale ori folclorice organizate pe plan local sau la nivel de județ comuna este reprezentată cu cinste de grupurile folclorice care încă funcționează aici: grupul folcloric bărbătesc ”Sâncelenii”, Grupul Folcloric Mixt de la Pănade, precum și mai tânărul grup feminin folcloric ”Drâmbolicul”, care funcționează pe lângă Căminul Cultural Sâncel. Trebuie amintită aici și contribuția rapsozilor populari, precum Ioan Frățilă și Gheorghe Zereş, dar și a poeților locali Daniela Pănăzan (Sâncel) și Ioan Rațiu (Pănade), care au publicat mai multe volume de poezii. În ceea ce privește reperele palpabile, cioplite în piatră, ale istoriei și actorilor ei, Costea Teodor trece în revistă mai multe obiective: ”Există în comună un monument al eroilor, ridicat în anul 1944, prin grija preotului paroh de atunci, Gheorghe Ganta. Situat în curtea Bisericii Ortodoxe din Sâncel, monumentul are înscris pe marmura sa numele a peste o sută de bravi bărbați, fii ai comunei noastre care și-au dat viața pe câmpul de luptă în timpul celor două războaie mondiale, pentru liniștea de acum a neamului nostru. La Pănade, alături de Școala Primară ”Timotei Cipariu”, se află bustul marelui patriot Timotei Cipariu, părintele filologiei române, construcție realizată în anul 1999. Tot în Pănade, în centrul satului, se află un monument al eroilor ridicat în memoria celor peste 48 de morți și răniți dispăruți în timpul celor două războaie mondiale. La Sâncel, în fața căminului cultural, a fost ridicat bustul „Luceafărului poeziei românești”, Mihai Eminescu, acela care în anul 1866, când vizita “Mica Romă”, cu siguranță a străbătut și ulițele satelor din vecinătate.
D. M. S.
Știri din zonă
Incendiu de vegetație uscată în Bucerdea Grânoasă. Intervin pompierii militari din Blaj
Pompierii Stației Blaj intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată în localitatea Bucerdea Grânoasă, în zona Pânca.
La fața locului au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj al SVSU Bucerdea.
ACTUALIZARE: „Incendiul a fost stins. Suprafața afectată de incendiu este de aproximativ 10 ha, vegetație uscată și miriște. Fără victime”, a mai transmis ISU Alba.
Știri din zonă
Acțiune de amploare a polițiștilor la Cenade: două persoane reținute și zeci de amenzi aplicate
O acțiune cu efective mărite, desfășurată joi, 27 august 2026, în localitatea Cenade, s-a încheiat cu reținerea a două persoane și aplicarea a 37 de sancțiuni contravenționale.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Blaj și ai Secției 5 Poliție Rurală Blaj au acționat, în intervalul orar 16.00–20.00, pentru prevenirea și combaterea faptelor care pot afecta siguranța cetățenilor și ordinea publică.
În urma verificărilor, două persoane, în vârstă de 54 și 34 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore. Acestea sunt cercetate pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, respectiv nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat, prin intermediul aplicației eDAC, peste 120 de verificări de persoane și au controlat mai mult de 70 de autovehicule.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 37 de amenzi, cele mai multe pentru abateri de la normele rutiere, valoarea totală a sancțiunilor ridicându-se la 18.437,5 lei.
De asemenea, polițiștii au efectuat 24 de testări pentru depistarea șoferilor aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe și au retras două permise de conducere. Totodată, 12 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru verificări.
Acțiunea a inclus și verificarea a cinci deținători de arme, iar nouă persoane implicate în situații conflictuale, pe linia violenței domestice, au fost consiliate.
Reprezentanții Poliției au transmis că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.
Știri din zonă
Raport al Camerei de Conturi Alba: abateri de milioane de lei la Primăria Bucerdea Grânoasă. Ce nereguli au fost descoperite
Camera de Conturi Alba a finalizat auditul financiar asupra situațiilor financiare ale Primăriei comunei Bucerdea Grânoasă pentru anul 2025, iar concluzia auditorilor este una severă: a fost emisă opinie contrară asupra situațiilor financiare.
Potrivit raportului, deficiențele constatate au afectat în mod semnificativ evidența activelor, creanțelor și datoriilor administrației locale. Auditorii atrag însă atenția că sumele menționate în raport nu reprezintă, în totalitate, prejudicii aduse bugetului, o parte importantă fiind abateri de natură contabilă și patrimonială.
Evidența contabilă, denaturată cu peste 6,4 milioane de lei
Cea mai importantă constatare privește evidența contabilă a Primăriei Bucerdea Grânoasă și a Școlii Gimnaziale „Ioan Maiorescu”. Potrivit raportului, aceasta a fost denaturată cu suma de 6.480.209 lei.
Cea mai mare parte a sumei, respectiv 6.181.064 lei, provine din faptul că rezultatele reevaluării unor terenuri și construcții aflate în domeniul public și privat al comunei nu au fost înregistrate corespunzător în contabilitate.
Auditorii au mai identificat bunuri în valoare de 147.385 de lei – printre care laptopuri, o tablă interactivă, o cositoare, o motocoasă și un container metalic – care au fost încadrate drept obiecte de inventar, deși, potrivit naturii și valorii lor, trebuiau evidențiate ca active fixe.
O altă problemă a fost reprezentată de faptul că, în perioada 2024-2025, pentru activele fixe corporale nu a fost calculată și înregistrată amortizarea.
Investiții finalizate, dar menținute în contabilitate ca lucrări neterminate
Camera de Conturi a identificat și deficiențe privind investițiile aflate în curs de execuție, în valoare de 3.080.950 de lei.
Un exemplu este proiectul privind extinderea rețelei și realizarea racordurilor la rețeaua de canalizare menajeră. Deși lucrările au fost finalizate și recepționate încă din anul 2022, acestea figurau în continuare în contabilitate ca investiții neterminate.
Auditorii au constatat și o înregistrare eronată în cazul unei locuințe de serviciu destinată specialiștilor din sănătate. Suma de 47.122 de lei, aferentă construirii acesteia, fusese înregistrată drept cheltuială curentă, în loc să majoreze valoarea obiectivului de investiție.
În cazul lucrărilor executate la obiectivul „Drum de exploatare – După Șură, Sub Corn”, în valoare de 154.662 de lei, cheltuielile au fost încadrate inițial drept reparații curente. Auditorii au stabilit însă că lucrările aveau caracteristicile unor reparații capitale, întrucât au avut efect asupra duratei de viață și parametrilor tehnici ai drumului.
Această abatere a fost remediată în timpul misiunii de audit, prin corectarea înregistrărilor contabile.
Abonamente telefonice peste plafonul legal
Raportul consemnează și o serie de prejudicii de valoare mai redusă.
În perioada 2023-2025, Primăria Bucerdea Grânoasă a decontat abonamente de telefonie mobilă peste plafonul legal de 35 de lei pe lună pentru fiecare abonament. Potrivit auditorilor, suma achitată nejustificat a fost de 9.191 de lei.
De asemenea, primăria a suportat amenzi în valoare totală de 12.975 de lei.
Din această sumă, 12.500 de lei reprezintă o amendă aplicată de Garda Națională de Mediu, sancțiune contestată la Judecătoria Blaj, iar alți 475 de lei reprezintă o amendă aplicată de CNAIR, sumă recuperată în timpul auditului.
În cazul acestor amenzi, auditorii au constatat că ordonatorul principal de credite nu a dispus cercetări administrative pentru stabilirea persoanelor care se fac responsabile.
Probleme și la colectarea taxelor și impozitelor
Camera de Conturi a identificat deficiențe și în activitatea de colectare a veniturilor bugetului local.
Din verificarea unui eșantion de 30 de contribuabili, 19 aveau obligații fiscale restante aferente perioadei 2020-2025. În aceste cazuri, nu au fost aplicate integral măsurile de executare silită prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Auditorii atrag atenția asupra riscului ca unele dintre aceste creanțe să se prescrie.
În același timp, veniturile bugetului local au fost diminuate cu 5.143 de lei prin impozitarea eronată, ca imobile rezidențiale, a unor clădiri la ale căror adrese funcționau sedii sau puncte de lucru ale unor societăți.
Alți 11.754 de lei nu au fost încasați în perioada 2022-2025 ca urmare a faptului că unele construcții finalizate nu au fost declarate în vederea impozitării, deși erau aferente unor autorizații de construire expirate.
Achiziții publice: programul anual nu a fost publicat în SEAP
Raportul mai arată că Programul anual al achizițiilor publice pentru anul 2025 nu a fost publicat în SEAP.
Pentru această deficiență, entitatea a fost sancționată cu avertisment verbal.
Ce urmează
Pentru abaterile care au generat sau pot genera prejudicii, Camera de Conturi a stabilit obligația administrației locale de a determina întinderea exactă a prejudiciilor și de a dispune măsuri pentru recuperarea sumelor, acolo unde acestea sunt datorate.
Termenul stabilit pentru implementarea măsurilor dispuse de auditorii publici externi este 9 aprilie 2027.
Raportul nu indică însă că întreaga sumă de 6,48 milioane de lei reprezintă un prejudiciu produs bugetului local. Cea mai mare parte a acestei valori este legată de erori de evidență contabilă și patrimonială, inclusiv neînregistrarea reevaluării unor active. Prejudiciile propriu-zise trebuie stabilite distinct și recuperate potrivit măsurilor dispuse de Camera de Conturi.
Prin urmare, principala concluzie a auditului este că Primăria Bucerdea Grânoasă a avut deficiențe importante în administrarea și evidența patrimoniului, în contabilitate, în gestionarea investițiilor și în colectarea veniturilor locale, deficiențe care au determinat emiterea unei opinii contrare asupra situațiilor financiare pentru anul 2025.
-
Din Județacum 5 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 5 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 11 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 5 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum o lună
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena


