Rămâi conectat

Actualitate

Joi, 9 octombrie 2025: Vernisajul expoziției „Lumina din piatră” la Blaj – lucrări religioase în mozaic ale artistei Claudia Kömives

Publicat

în

Centrul Spiritual „Ioan Suciu” din Blaj (str. Astra nr. 18) va găzdui joi, 9 octombrie, de la ora 12.00, vernisajul expoziției „Lumina din piatră. Armonie și culoare în mozaic din piatră naturală în Orașul Episcopal Blaj”.

Evenimentul este organizat de Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Blaj, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, UAPR – Asociația Filiala Artă Plastică Religioasă și Restaurare, Facultatea de Teologie Ortodoxă Alba Iulia, Liceul Teologic Greco-Catolic „Sf. Vasile cel Mare” Blaj și Seminarul Teologic Major Blaj. Printre colaboratori se numără Barock Stil și Școala de Mozaic „Tesserae” Blaj.

Expoziția este organizată în cadrul Zilei Școlii Ardelene, sărbătorită anual la nivel național la data de 11 octombrie, în amintirea deschiderii vestitelor școli blăjene în anul 1754.

Evenimentul reunește lucrări cu teme religioase ale artistei Claudia Kömives, cunoscută pentru sensibilitatea și profunzimea exprimării teologice în arta mozaicului. Noblețea lucrărilor sale se reflectă în finețea cu care redă blândețea trăsăturilor și mișcărilor prin intermediul pietrei, transformând duritatea materialului în expresie spirituală. Din zeci și sute de mici tesserae din piatră naturală, artista construiește chipuri, simboluri și scene pline de lumină și armonie.

Tematica expoziției include momente biblice (Buna Vestire), chipuri de sfinți (Apostolul Ioan și ucenicul său Prohor), personalități remarcabile (Cardinalul Iuliu Hossu, Fratele Mihai Neamțu), îngeri, decoruri arhitecturale (coloană, potir), simboluri creștine (cruce, porumbel, pește, spic de grâu) și motive ornamentale (crin, rodie, flori, viță de vie). Prin această abordare, artista aduce un omagiu tradiției bizantine și contribuie la configurarea identității vizuale a Bisericii prin intermediul artei sacre.

În cadrul vernisajului vor rosti alocuțiuni:

– Preasfinția Sa Cristian Crișan, Administrator al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică;
– Pr. Radu Roșu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România;
– Conf. univ. dr. pr. Oliviu Botoi, Facultatea de Teologie Ortodoxă Alba Iulia;
– Conf. univ. dr. pr. Anton Rus, Facultatea de Teologie Greco-Catolică Blaj.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 9 octombrie – 1 noiembrie, zilnic între orele 13.00 – 18.00.


Actualitate

Tânără de 26 de ani din Blaj, depistată la volan cu 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat

Publicat

în

O tânără în vârstă de 26 de ani, din municipiul Blaj, a fost depistată de polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența alcoolului.

Potrivit polițiștilor, în dimineața zilei de 30 august 2026, în jurul orei 07.00, aceasta a fost oprită pentru control pe strada Clujului din Blaj.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânăra a fost condusă la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 37 de ani din Blaj, căutat de autoritățile germane pentru furt, depistat și reținut de polițiști

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Blaj, pe numele căruia autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare pentru furt, a fost depistat de polițiștii din Blaj.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, bărbatul a fost găsit în municipiul Blaj, în data de 27 august 2026. Acesta a fost prezentat ulterior Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care a dispus față de el măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 30 de zile.

Pentru localizarea și depistarea bărbatului, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare furnizate prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.

Procedurile legale privind punerea în executare a mandatului european de arestare sunt în desfășurare.


Citește mai mult

Actualitate

Cuplurile din Blaj care în anul 2026 au împlinit 50 de ani de căsătorie, sărbătorite de administrația locală

Publicat

în

Cu emoție și bucurie, cuplurile din Blaj care aniversează în acest an 50 de ani de căsătorie au fost sărbătorite joi, 27 august 2026, de administrația locală.

Evenimentul a fost un prilej de a celebra o jumătate de secol de viață construită împreună, cu iubire, încredere și sprijin reciproc.

„Felicitări pentru o viață construită împreună, cu iubire și încredere! La mulți ani frumoși împreună!”, a fost mesajul transmis cuplurilor aniversate, de către primarul Blajului, Gheorghe Valentin Rotar.

Momentul a fost marcat cu emoție și bucurie, în onoarea celor care au ajuns să sărbătorească „Nunta de Aur”, după cinci decenii petrecute împreună.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj