Rămâi conectat

Actualitate

Joi, 19 august 2021, la Blaj are loc evenimentul „Pâinea care ne unește”

Publicat

în

Pâinea poate fi considerată un simbol al dorului și al urărilor de bun-(re)venit acasă al celor plecați, un mod călduros de întâmpinare, tipic românesc, dacă ne gândim la pâinea și sarea întinse pe un ștergar celor care ne calcă pragul. Pâinea a stat mereu nu doar în centrul mesei, ci și al universului nostru, familial sau religios.

În cadrul unui program mai amplu, Luna Diasporei, organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, care se desfășoară pe întreg teritoriul țării și cuprinde diferite activități și concursuri destinate românilor din diaspora, va avea loc evenimentul Pâinea care ne unește care se va desfășura pe data de 19 august 2021, la ora 17, la Sediul Curiei Arhiepiscopale Majore din Blaj, Piața 1848, nr. 11, în Aula Mare.

La eveniment vor participa atât reprezentanți ai clerului, cât și laici, din țară și din străinătate, iar în cadrul lui vor lua cuvântul Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop Auxiliar și Vizitator Apostolic pentru credincioșii greco-catolici români din diaspora, care va adresa un cuvânt de bun-venit, Prof. Univ. Dr. Ion Buzași, care va rosti un discurs despre Țipăul în literatură și memorialistică, un preot greco-catolic din diaspora, care va aduce o mărturie despre comunitățile românești din străinătate, Doamna Secretar de Stat Oana Ursache din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și Pr. Lect. Univ. Dr. Anton Rus, care va vorbi despre Țipăul din punct de vedere teologic și istoric, pâinea care unește de secole. Rețeta autentică de preparare a acestei pâini deosebite, țipăul, și totodată surpriza evenimentului, va fi oferită de familia Muntean, una din cele mai vechi familii de brutari din Blaj.

La această discuție deschisă în jurul pâinii care ne unește, vor fi invitați profesori ai Facultății de Teologie Greco Catolică din cadrul Universității „Babeș – Bolyai”, Cluj – Napoca, studenți ai Seminarului Major Arhieparhial „Bunavestire” din Blaj, surorile din Congregația Maicii Domnului, membri ai parohiei Blaj II, păstorită de Pr. Cristian Rus, precum și alți invitați, iar Radio Blaj va promova întregul eveniment.

Persoană de contact: Daria Bârsan, mail: dariafp@yahoo.com, tel.: 0724454110.


Actualitate

Femeie de 49 de ani cercetată de polițiști, după ce i-a furat telefonul mobil unei minore, în timp ce se aflau la Baza de Agrement din Blaj

Publicat

în

Duminică, 21 iunie 2026, în jurul orei 17.50, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au fost sesizați de către o minoră, în vârstă de 14 ani, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că i-a fost sustras telefonul mobil, în timp ce se afla în incinta unei baze de agrement.

În urma activităților investigativ-operative efectuate, polițiștii au identificat persoana care ar fi sustras telefonul mobil, fiind vorba despre o femeie, în vârstă de 49 de ani, din municipiul Blaj.

Telefonul mobil a fost recuperat și predat tinerei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în vederea documentării întregii activități infracționale.


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 29 de ani din Blaj, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud

Publicat

în

Luni, 15 iunie 2026, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din Municipiul Blaj, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 15 iunie 2026, de către Judecătoria Blaj.

Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

Bărbatul a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud pentru executarea pedepsei.


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 41 de ani din Blaj reținut de polițiști, după ce și-a agresat fizic soția și copii minori

Publicat

în

La data de 15 iunie 2026, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

Din cercetări a reieșit că, în după-amiaza zilei de 15 iunie 2026, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în vârstă de 40 de ani, și i-ar fi adresat injurii, pe fondul consumului de alcool. De asemenea, în cursul zilei de 14 iunie 2026, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe fiica sa, în vârstă de 13 ani, iar fiului său, în vârstă de 17 ani, i-ar fi adresat amenințări, provocându-i o stare de temere.

Polițiștii au emis trei ordine de protecție provizorii, pentru o perioadă de 5 zile, bărbatului fiindu-i interzis să se apropie de familia sa.

În cursul zilei de azi, 16 iunie 2026, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj pentru a fi dispuse măsuri legale.

Cercetările sunt continuate.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj