Rămâi conectat

Actualitate

ÎPS Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, prezent la ceremonia de întronizare a Preafericitului Părinte Claudiu Pop, noul Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică)

Publicat

în

Sâmbătă, 15 noiembrie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Catedrala Arhiepiscopală Majoră Greco-Catolică „Sfânta Treime” din Municipiul Blaj.

De la ora 11.00, ÎPS Irineu a participat, în calitate de delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și de reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române, la ceremonia de întronizare a Preafericitului Părinte Claudiu Pop, noul Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică) și la Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Ceremoniile solemne au fost oficiate în prezența unui numeros sobor de ierarhi greco-catolici și romano-catolici din România și de peste hotare. De asemenea, amintim prezența domnului Mircea Abrudean,
Președintele Senatului României, a domnului Ciprian Olinici, Secretarul de Stat pentru Culte, a domnului Nicolae Albu, Prefectul Județului Alba, a domnului Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba, și a doamnei Diana Pungă, Consilier de Stat pentru relația cu societatea civilă, care a transmis mesajul Președintelui României.

Preafericitului Părinte Claudiu Pop a fost ales în demnitatea de Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, în cadrul sesiunii extraordinare a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, derulate în perioada 2-6 noiembrie 2025, la Roma. Anterior, începând cu anul 1994, scaunul de Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, a fost ocupat de către Cardinalul Lucian Mureșan, trecut în veșnicie la data de 25 septembrie 2025, la vârsta de 94 de ani.


Actualitate

Tânăr din Blaj, trimis în judecată după ce ar fi furat două biciclete din același bloc

Publicat

în

Un tânăr din Blaj a fost trimis în judecată pentru furt calificat în formă continuată, fiind acuzat că ar fi furat două biciclete din rastelul unui bloc, în seri consecutive. Printr-o încheiere din 9 octombrie 2026, Judecătoria Blaj a constatat legalitatea sesizării instanței și a actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Potrivit rechizitoriului, primul furt ar fi avut loc în seara de 10 septembrie 2025. Tânărul ar fi observat mai multe biciclete într-un rastel metalic din fața unui bloc, ar fi îndepărtat sistemul antifurt al uneia dintre ele și ar fi plecat cu bicicleta unei locatare. Proprietara a constatat dispariția în dimineața următoare.

Acuzarea susține că, în seara de 11 septembrie, acesta s-ar fi întors la același rastel și ar fi furat o a doua bicicletă, marca RockRider, aparținând unei alte locatare. Dispariția a fost sesizată a doua zi.

Polițiștii au găsit ambele biciclete pe 17 septembrie 2025, la locuința tânărului din Blaj. Bunurile au fost recuperate și restituite proprietarelor, care au renunțat la pretențiile civile după recuperarea acestora.

Potrivit încheierii, inculpatul și-a recunoscut fapta și și-a exprimat regretul. Acesta nu are antecedente penale. Trimiterea în judecată nu reprezintă o condamnare, iar instanța urmează să analizeze acuzațiile în cadrul procesului.


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 19 ani, reținut pentru furturi dintr-un hipermarket din Blaj

Publicat

în

Un tânăr de 19 ani din Blaj a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat.

Potrivit polițiștilor, acesta ar fi sustras produse alimentare și băuturi alcoolice dintr-un hipermarket din municipiu, în 22 septembrie și în seara zilei de 8 octombrie. Prejudiciul este estimat la aproximativ 1.000 de lei.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor. Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Citește mai mult

Actualitate

Acțiune de ordine publică la Blaj: peste 80 de persoane verificate și amenzi de 8.211 lei

Publicat

în

Polițiștii din Blaj, împreună cu jandarmi, au desfășurat vineri, 9 octombrie 2026, o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona specială de siguranță publică.

În intervalul orar 18.00–21.00, au fost verificate peste 80 de persoane și mai mult de 40 de autovehicule, inclusiv prin aplicația eDAC. Polițiștii au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.211 lei, și au efectuat testări pentru depistarea consumului de alcool sau alte substanțe.

Patru persoane au fost conduse la sediul poliției. De asemenea, 12 persoane implicate în situații conflictuale asociate violenței domestice au fost consiliate.

Polițiștii anunță că vor continua acțiunile pentru prevenirea faptelor care afectează ordinea publică și siguranța cetățenilor.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj