Rămâi conectat

Știri din zonă

IPS Irineu a binecuvântat noua capelă mortuară din Mihalț

Publicat

în

Astăzi, 16 iunie 2022, începând cu ora 17.00 a avut loc slujba de binecuvântare a capelei mortuare din parohia Mihalţ, protopopiatul Blaj.

Slujba religioasă a fost oficiată de către un sobor de preoți în frunte cu Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Albei Iulia.

Construcția a fost realizată pe terenul parohiei, dat în folosință fără vreo obligație financiară, prin acord de superficie. Localizat chiar vis a vis de Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel, terenul alocat ridicării capelei măsoară circa 600 de metri.

Construcția cuprinde, pe lângă sala principală, de aproximativ 100 mp, și două magazii, dispuse pe lateralele clădirii, precum și o terasă de 40 de mp.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Știri din zonă

Minor de 17 ani din Jidevei cercetat de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea un autovehicul fără a avea permis

Publicat

în

La data de 14 aprilie 2024, în jurul orei 21.00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei au depistat un minor, în vârstă de 17 ani, din comuna Jidvei, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Tătârlaua, fără a deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte autovehiculul la volanul căruia se afla.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

FOTO: ARHIVĂ

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 34 de ani din Jidvei cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut pe raza comunei

Publicat

în

Duminică, 14 aprilie 2024, în jurul orei 15.00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei au depistat un bărbat de 45 de ani, din comuna Jidvei, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Căpâlna de Jos, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

FOTO: ARHIVĂ

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat rănit, după ce s-a răsturnat cu tractorul în afara carosabilului, la Jidvei

Publicat

în

Un accident rutier a avut loc vineri, 12 aprilie 2024, pe raza localității Jidvei. Un bărbat a fost rănit după ce un tractor s-a răsturnat în afara carosabilului.

Potrivit IPJ Alba, tractorul s-a răsturnat, în afara carosabilului, pe raza localității Jidvei, iar din primele date, conducătorul acestuia ar fi fost rănit.

Cercetarea la fața locului este în desfășurare.

FOTO: ARHIVĂ

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj