Rămâi conectat

Actualitate

Întreaga clasă a unui liceu din Blaj va trece la sistemul de învățare online, după ce unul dintre elevi a fost diagnosticat cu COVID-19

Publicat

în

O întreagă clasă a unui liceu din Municipiul Blaj va trece la sistemul de învățare online după ce unul dintre elevi a fost confirmat pozitiv COVID-19 în urma testării. Măsura de prevenție impusă de reglementările și regulamentele în vigoare se aplică începând de astăzi, 15 septembrie 2021.

Este vorba despre Colegiul Tehnologic „Timotei Cipariu” din Blaj, cazul fiind depistat la un elev de clasa a IX-a. În consecinţă, colegii acestuia vor intra în următoarele două săptămâni în scenariul online.

La nivelul județului Alba, miercuri, 15 septembrie, s-au înregistrat 66 cazuri noi de infectare cu Sars-Cov-2 și 9 pacienți, nevaccinați, se află internați la ATI, potrivit datelor transmise de DSP Alba.

Astfel, numărul total al cazurilor înregistrate ajunge la 21.845 de persoane confirmate, 20.717 persoane vindecate, 672 decese.

Marți, în Alba au fost prelucrate 474 de probe, 235 la DSP și 239 la SJU. Numarul total de teste efectuate până în prezent în județ a ajuns la 253.176.

Ce se întâmplă la apariția unui caz de Covid în clasă

Regulile în cazul apariției unui caz de COVID-19 într-o clasă sunt diferite în învățământul preșcolar și primar față de cel gimnazial și liceal. La apariția unei îmbolnăviri, elevii din clasele a VII-a și a VIII-a și cei din liceu pot continua cursurile la școală doar dacă sunt vaccinați sau trecuți prin boală.

  • În cazul copiilor din preșcolar și a celor de până la clasa a VI-a, cursurile trec în online pentru 14 zile, dar se poate veni la școală din ziua 8, în urma testării antigen, cu test COVID negativ.
  • Testarea se organizează în școală.
  • În cazul în care părinții refuză testarea copiilor în ziua 8, acei copii continuă corsurile online până în ziua 14.
  • În cazul copiilor din clasele a VII-a, a VIII-a și a celor de liceu, la apariția unui caz de COVID într-o clasă pot continua cursurile la școală elevii vaccinați anti-COVID și cei trecuți prin boală în ultimele 180 de zile.
  • Elevii nevaccinați vor trece în online, cu posibilitatea testării în ziua 8.

FOTO: ARHIVĂ


Actualitate

Tânără de 26 de ani din Blaj, depistată la volan cu 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat

Publicat

în

O tânără în vârstă de 26 de ani, din municipiul Blaj, a fost depistată de polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența alcoolului.

Potrivit polițiștilor, în dimineața zilei de 30 august 2026, în jurul orei 07.00, aceasta a fost oprită pentru control pe strada Clujului din Blaj.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânăra a fost condusă la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 37 de ani din Blaj, căutat de autoritățile germane pentru furt, depistat și reținut de polițiști

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Blaj, pe numele căruia autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare pentru furt, a fost depistat de polițiștii din Blaj.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, bărbatul a fost găsit în municipiul Blaj, în data de 27 august 2026. Acesta a fost prezentat ulterior Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care a dispus față de el măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 30 de zile.

Pentru localizarea și depistarea bărbatului, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare furnizate prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.

Procedurile legale privind punerea în executare a mandatului european de arestare sunt în desfășurare.


Citește mai mult

Actualitate

Cuplurile din Blaj care în anul 2026 au împlinit 50 de ani de căsătorie, sărbătorite de administrația locală

Publicat

în

Cu emoție și bucurie, cuplurile din Blaj care aniversează în acest an 50 de ani de căsătorie au fost sărbătorite joi, 27 august 2026, de administrația locală.

Evenimentul a fost un prilej de a celebra o jumătate de secol de viață construită împreună, cu iubire, încredere și sprijin reciproc.

„Felicitări pentru o viață construită împreună, cu iubire și încredere! La mulți ani frumoși împreună!”, a fost mesajul transmis cuplurilor aniversate, de către primarul Blajului, Gheorghe Valentin Rotar.

Momentul a fost marcat cu emoție și bucurie, în onoarea celor care au ajuns să sărbătorească „Nunta de Aur”, după cinci decenii petrecute împreună.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj