Actualitate
Începând de astăzi, 25 septembrie 2018, orașul Blaj devine primul Oraș Episcopal din România

În textul care susține inițiativa se spune printre altele: „O simplă și sumară trecere în revistă a principalelor momente care au marcat istoria și cultura națională și care sunt legate strâns de Blaj, ne-ar readuce în memorie deschiderea primelor școli sistematice românești, Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae, mișcarea iluministă „Școala Ardeleană”, mișcările de emancipare națională și socială din secolul XIX, culminând cu Marea Adunare Națională de pe Câmpul Libertății, scrierea cu caractere latine, tipăriturile de o excepțională importanță, Pronunciamentul, Consiliul Național Român, cu un rol important în pregătirea Unirii de la 1 Decembrie 1918. Toate aceste evenimente, și multe altele încă, au avut loc într-un oraș întemeiat din voia Providenței de un episcop, Ioan Inochentie Micu-Klein, unul dintre luptătorii de frunte pentru drepturile naţionale ale românilor din Transilvania, de la a cărui trecere la cele veșnice se vor împlini în data de 23 septembrie a acestui an două sute cincizeci de ani”.
Tot la Blaj se află centrul Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică și Întâistătătorul său, Arhiepiscopul Major Lucian Cardinal Mureșan.
Simbolul „Micii Rome” este Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime”, ctitorită în secolul al XVIII-lea tot de către Episcopul greco-catolic Inochentie Micu-Klein.
În acest an centenar, cu prilejul comemorării a 250 de ani de la moartea Episcopului Inochentie Micu-Klein, primarul Municipiului Blaj, Domnul Gheorghe Valentin Rotar a declarat: „Pentru noi, locuitorii de azi ai Blajului, evocarea Episcopului Klein are conotații speciale, și asta pentru că de numele său se leagă însăși întemeierea orașului în care trăim, oraș care în existența sa de aproape trei secole a avut un rol deosebit de important în istoria și cultura națională, prin deschiderea primelor școli sistematice românești, prin mișcarea iluministă „Școala Ardeleană”, prin mișcările de emancipare națională și socială din secolul al XIX-lea, culminând cu Marea Adunare Națională de pe Câmpul Libertății, prin scrierea cu caractere latine, prin Pronunciamentul și Consiliul Național Român, cu un rol atât de important în pregătirea Unirii de la 1 Decembrie 1918”.
Biroul Arhieparhial de Presă
Redăm hotărârea Consiliului Local al Municipiului Blaj din data de 25 septembrie 2018:
Art. 1 – Consiliul local al municipiului Blaj, ia act si isi asumă, in temeiul art.36 alin.(1) din legea administratiei publice locale nr.215/2001, republicata cu modificarile si completarile ulterioare, faptul ca promovarea turistica, istorica si culturala a municipiului Blaj este o problema de interes local.
Art. 2 – Consiliul local al municipiului Blaj, in conditiile art 1 din prezenta hotarare si in vederea promovarii turistice, culturale si istorice a municipiului Blaj, declara Blajul – ORAS EPISCOPAL.
Art. 3 – Primarul municipiului Blaj, Secretarul municipiului Blaj, vor duce la indeplinire prevederile prezentei hotarari.
Art. 4 – Prezenta hotarare sa va comunica Institutiei Prefectului – judetul Alba, Primarului municipiului Blaj, Secretarului municipiului Blaj, Consiliului judetean Alba si Nuntiaturii Vaticanului la Bucuresti.
Art. 5 – Cu drept de contestatie la Tribunalul Alba in conditiile Legii contenciosului administrativ nr. 554 / 2004 cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 6- Prezenta hotarare a fost adoptata cu un numar de 14 voturi »pentru » valabil exprimate.
Primar,
Rotar Gheorghe Valentin
Actualitate
Acțiune a polițiștilor în Blaj: peste 90 de persoane verificate și amenzi de 5.725 de lei
Polițiștii din Blaj au desfășurat, în noaptea de 18 spre 19 septembrie 2026, o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice pe raza municipiului.
Acțiunea s-a desfășurat în intervalul 22:00 – 01:00, iar polițiștii au verificat, prin intermediul aplicației eDAC, peste 90 de persoane și mai mult de 40 de autovehicule.
În urma controalelor, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de 5.725 de lei.
De asemenea, polițiștii au efectuat 55 de testări pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice sau a altor substanțe.
Șase persoane au fost conduse la sediul unității de poliție pentru verificări.
În cadrul acțiunii, polițiștii au intervenit și în cazul unor situații conflictuale asociate violenței domestice. Unsprezece persoane au beneficiat de consiliere.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba.
Polițiștii anunță că vor continua acțiunile în zonele de competență, pentru prevenirea și combaterea faptelor care pot afecta ordinea și liniștea publică, precum și pentru protejarea cetățenilor.
Actualitate
Vineri, 25 septembrie 2026: Parastas de un an pentru odihna veșnică a Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan
La împlinirea unui an de la trecerea la Domnul a Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, se reunește în rugăciune pentru odihna veșnică a celui care a slujit cu dăruire și statornicie Biserica și poporul lui Dumnezeu.
Vineri, 25 septembrie 2026, la ora 18:00, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, Preafericirea Sa Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, va celebra Parastasul de un an pentru odihna veșnică a Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major și Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
La un an de la plecarea sa din această lume, păstrăm vie amintirea Cardinalului Lucian Mureșan și mulțumim lui Dumnezeu pentru darul vieții și al slujirii sale, pentru mărturia de credință și pentru grija părintească pe care a arătat-o Bisericii Române Unite în anii în care a condus-o.
În fața tainei trecerii la cele veșnice, rugăciunea Bisericii este însoțită de speranța întâlnirii cu Cristos, Cel răstignit și înviat. Îl încredințăm, așadar, iubirii și milostivirii lui Dumnezeu, cerând ca Domnul să-i dăruiască Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan odihna veșnică, lumina cea neînserată și comuniunea cu toți sfinții în Împărăția Sa.
Îi invităm pe toți cei care l-au cunoscut, l-au prețuit și îi păstrează recunoștință să se alăture rugăciunii pentru odihna veșnică a Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan.
Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
Actualitate
Duminică, 20 septembrie 2026: Blajul găzduiește cea de-a XXVII-a ediție e evenimentului „Bogățiile Toamnei”
Blajul va găzdui o nouă ediție a evenimentului „Bogățiile Toamnei”, manifestare dedicată producătorilor locali, roadelor pământului și tradițiilor populare românești. Cea de-a XXVII-a ediție va avea loc duminică, 20 septembrie 2026, începând cu ora 10:00, în Piața Mare din municipiu.
Evenimentul va reuni producători agricoli din județul Alba, care își vor expune și comercializa produsele agroalimentare, oferind publicului ocazia de a descoperi și cumpăra roadele toamnei. Totodată, cei mai apreciați producători vor fi recompensați în cadrul festivității de premiere.
Atmosfera de sărbătoare va fi completată de un amplu spectacol folcloric susținut de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea dirijorului Alexandru Pal. Pe scena din Piața Mare vor urca îndrăgiții interpreți Alina Pinca, Alexandra Băcilă, Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Narița și Nicolae Plută, precum și Grupul vocal tradițional „Izvoarele” din Blaj.
Programul artistic îi va aduce în fața publicului și pe tinerii interpreți Daria Costea, Iulian Bic, Alexandru Mărginean, Alexandru Zaharie, Valentina Poienar, Anda Truță, George Catană, Paula Bontea, Dana Farcaș și Șerban Sebastian.
Un moment aparte îl va constitui participarea Clasei de suflători a Palatului Cultural Blaj, coordonată de instructorul Rareș Bogdan Crișan.
Prin caracterul său, „Bogățiile Toamnei” pune în valoare munca producătorilor locali, bogăția recoltelor și patrimoniul cultural și artistic al comunităților din județul Alba. Manifestarea transformă centrul Blajului într-un veritabil punct de întâlnire pentru producători, artiști și public, într-o zi dedicată tradițiilor și bucuriei roadelor de toamnă.
Evenimentul este organizat de U.A.T. Municipiul Blaj – Primăria și Consiliul Local Blaj, Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba.
„Vă așteptăm cu drag să întâmpinăm împreună toamna, cu roade bogate, oameni gospodari și cântec românesc!”, au transmis organizatorii.
-
Din Județacum 5 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 11 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena


