blajinfo, stiri blaj, informatii blaj

Acasă » Actualitate » Începând cu referendumul pentru redefinirea familiei, două secții de votare din Blaj își schimbă locația. Vezi detalii

Începând cu referendumul pentru redefinirea familiei, două secții de votare din Blaj își schimbă locația. Vezi detalii

Publicat în 04.10.2018 la ora 12:33

Două secții de votare din Blaj și-au schimbat locația, astfel încât în noul sediu al acestora se va vota la referendumul pentru redefinirea familiei, ce va avea loc sâmbătă și duminică, 6-7 octombrie 2018.

Cei care au votat până acum la fostul sediu Apă CTTA, de pe strada Iuliu Maniu, își vor exercita opțiunea la noul sediu din interiorul Bazei de Agrement, situat pe aceeași stradă, în timp ce cetățenii repartizați până acum la secția de votare de la fosta Universitate Spiru Haret vor merge, din acest weekend, la sediul Serviciului de Asistență Socială de pe Câmpia Libertății, pentru a-și exercita dreptul cetățenesc. În rest, sediile secțiilor de votare rămân aceleași ca și la precedentele alegeri. Numărul blăjenilor cu drept de vot la referendumul din weekend este de 17.043.

Lista secțiilor de votare și numerotarea acestora la referendumul național pentru revizuirea Constituției, din 6-7 octombrie 2018:

– Piaţa Agroalimentară din zona Gării (75);
– Piața Mare Agroalimentară din zona Câmpia Libertăţii (76);
– Baza de Agrement Blaj (77),
– Grădiniţa de copii cu program prelungit de pe strada Eroilor (78);
– Şcoala Gimnazială „Toma Cocișiu” (79);
– Centrul Cultural „Iacob Mureşianu” (80);
– Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” (81);
– Serviciul Public de Asistență Socială (82);
– AJVPS Blaj (fostul CET) de pe strada Gheorghe Bariţiu (83);
– Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” (84);
– Colegiul Naţional „I.M Clain” Blaj (85);
– Şcoala Gimnazială „Petru Pavel Aron” Veza (86);
– Şcoala Gimnazială „I. M. Moldovan” Izvoarele (87);
– Grădiniţa de copii de pe strada Păcii, Izvoarele (88);
– Şcoala Gimnazială Mănărade (89);
– Şcoala Primară Petrisat (90);
– Şcoala Gimnazială Tiur (91).

La Referendumul pentru Redefinirea Familiei, secțiile de votare se vor deschide, sâmbătă și duminică, la ora 07:00 și se vor închide la ora 21:00. Numărul blăjenilor cu drept de vot la referendumul din weekend este de 17.043.

Nicu Goga

Facebook 

Acest articol a fost citit de: 193 ori

Începând cu referendumul pentru redefinirea familiei, două secții de votare din Blaj își schimbă locația. Vezi detalii
Apreciază acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.