În genunchi mă-ntorc la tine, era titlul unui film şi al unei celebre melodii a cântăreţului italian Gianni Morandi în care el, în final, se întoarce la fata iubită, Carla, după ce „ochii i-au fost luaţi” de o altă fată bogată, dar cu inima „goală, de tinichea”.

Aşa şi noi, medicii, ar trebui să ne întoarcem la pacienţi în genunchi, dar să-şi întoarcă şi ei faţa la noi după ce ani de zile am fost despărţiţi, divizaţi, trădaţi de politicienii pe care i-am votat şi noi, şi ei. Trăim într-o ţară frumoasă numită România, care are însă multe boli cronice, dintre care cea mai gravă este finanţarea defectuoasă în sănătate. Din păcate, medicina este un serviciu care costă, care are nevoie de foarte mulţi bani, noi, medicii am cerut 6% din PIB, iar poziţia tuturor guvernelor, fie ele de dreapta sau de stânga, este aceeaşi: „dă-i dracului pe ăştia, adică pe noi, medicii, că se descurcă singuri…”. Şi descurcatul ăsta se numeşte slabă finanţare în sănătate şi descurcatul ăsta se numeşte şi „şpagă” în termeni populari. Nimeni, niciun medic din România nu şi-a ales această nobilă meserie pentru a lua şpagă. Nu face nimănui plăcere să trăiască din şpagă. Dar, din păcate, pentru cei mai mulţi dintre medici, şi aici vorbesc despre medicii tineri, salariul nu este suficient pentru a trăi decent. Este drept că sunt şi medici care lucrează şi la stat, şi la privat, care câştigă foarte bine, dar lucrează 14-16 ore pe zi şi bineînţeles că-şi deteriorează sănătatea. Însă nu uitaţi, stimaţi pacienţi, cu şpagă sau fără şpagă noi, medicii, salvăm vieţi şi câteodată dumneavoastră, pacienţii, nu prea înţelegeţi acest lucru. Numai când ţi-a murit cineva în braţe în sala de operaţie sau la terapie intensivă sau dai o veste cumplită unei familii care aşteaptă la capătul coridorului, atunci o să vezi cât de chinuitoare este viaţa de medic în România. Câteodată nu suntem de vină noi, medicii, ci şi dumneavoastră, pacienţii, fiindcă dacă un medic refuză şpaga îl trataţi cu suspiciune: „De ce nu luaţi, domnu’ doctor, banii mei nu sunt buni?”. Eu cred că daţi aceşti bani în aceste cazuri din neîncredere sau suspiciune faţă de medicul curant cu gândul ascuns că, dacă lucrurile nu merg bine, aveţi un atu serios să-l acuzaţi. Sunt unii pacienţi care, fără să fie condiţionaţi, vor să-şi manifeste recunoştinţa aşa cum doresc ei, însă este o diferenţă imensă între şpagă şi darul venit din recunoştinţă. În genunchi mă-ntorc la tine, stimate pacient, dacă actul medical a fost condiţionat de prezentarea plicului.

O altă problemă cu care se confruntă pacientul român este faptul că există o discordanţă între tratamentul la stat şi tratamentul la privat, care, legal, ar trebui să fie la fel fiindcă CAS –urile judeţene plătesc tratamentul sau procedura egal în cele două sisteme. Singura diferenţă ar trebui să fie nu pentru tratamentul în sine, ci pentru seviciile hoteliere (singur în salon, televizor, frigider, asistenţă la pat etc). Din păcate, pacienţii dau bani din buzunar atât pentru proteze de tot felul, cât şi pentru cristaline artificiale de tot felul şi multe altele. Sper din tot sufletul ca costurile reale să vină după pacient, indiferent dacă este tratat la stat sau la privat, iar legea să se schimbe cât mai repede. Dacă plăteşti mai mult la privat decât la stat atunci în genunchi mă-ntorc la tine, stimate pacient român, şi te rog să ne ierţi.

Cred că ştie toată lumea că pentru a reuşi să te internezi într-un spital sau o secţie de spital foarte aglomerată cum este oncologia, cardiologia, ATI trebuie să ai o programare cu câteva săptămâni sau luni bune înainte. În unele secţii chiar dacă vorbeşti de la coleg la coleg pentru un pacient tot mai ai mult de aşteptat şi atunci dai telefoane pentru a căuta o relaţie şi a reuşi să te internezi mai repede. Când o găseşti este foarte bine, când nu, „mori cu zile”. Nu noi, medicii, suntem nesimţiţii care fac acest lucru, cum spun unii, noi suntem foarte puţini pentru acest sistem de sănătate bolnav. Sunt unele specialităţi ca ATI-ul, oncologia, radioterapia, cardiologia, gastroenterologia în care sunt foarte puţini medici, în care programarea este o rezolvare, dar o rezolvare „cu victime colaterale”. Pentru acest lucru, în genunchi mă-ntorc la tine, stimate pacient român, şi mă pun în genunchi şi-n faţa conducătorilor noştri pentru a îndrepta acest lucru.
Însă trebuie să ştii ceva şi tu, pacient român, despre noi, medicii. Vreau să ne credeţi că am dat admitere la Facultatea de Medicină de 6 ani şi am reuşit cu gândul de-a vindeca oameni, nu cu gândul ascuns de şpagă. Nu acest gând ne-a motivat sutele de nopţi nedormite pe care, ca student la medicină şi apoi rezident, le petreceam în sălile de lectură şi în biblioteci, sutele de ore de disecţie în care mirosul de formol ne intra şi în piele, sutele de ore de gardă când, plecând acasă la soţie sau la copil şi cu gândul aiurea, dar nu chiar aşa, gândul ne era la cel operat, la cel care era în suferinţă şi ne făceam o serie de planuri terapeutice pentru a-l salva. Atunci când eram tineri noi, medicii, nu ştiam acest lucru, dar acum, când am 60 de ani, ştiu că o parte din viaţa noastră ne-am dat-o pacienţilor puţin câte puţin, zi de zi. Nu vreau să ne martirizăm noi, medicii, dar viaţa unui medic, începe acolo unde se sfârşeşte normalitatea pentru ceilalţi. Dacă într-o altă meserie te poţi gândi, mai poţi lua o pauză, în meseria de medic, când sângele curge în neştire printre degetele mănuşilor chirurgicale, când bolnavul se asfixiază şi trebuie să-i faci în câteva secunde o traheostomie, atunci acţionezi profesionist, nu mai ai timp de gândit sau de întrebări existenţiale, când medicul apucă bisturiul, pensa, cateterul sau electrocauterul şi caută boala în capul, abdomenul, plămânul sau inima pacientului ar trebui să ne gândim doar acolo, nu la ziua de mâine. Am scris câteva gânduri, pacient român, aşa că haideţi să nu mai fim ipocriţi, să ne întoarcem cu faţa unii la alţii şi să ne iubim, iar dacă facem o grevă noi, medicii, să fiţi alături de noi, să nu ne anatemizaţi, fiindcă şi noi şi voi vrem multă, multă sănătate! Să ne ajute bunul Dumnezeu, noi, medicii, să v-o oferim şi dumneavoastră, pacienţii, să o primiţi!

Dr. Mircea FRENŢIU