Sport
În cea de-a treia rundă din play-off: CSO Voluntari – Volei Alba Blaj 0-3
În cea de-a treia rundă din play-off-ul Diviziei A1 la volei feminin, CSO Voluntari – Volei Alba Blaj, scor 0-3 (21-25, 14-25, 19-25).
Liderul campionatului a mai făcut un pas spre titlu, având 7 puncte avans când mai sunt 3 etape din acest sezon. Un pas important pentru gruparea din Alba, ce se îndreaptă spre adjudecarea trofeului, după un an de pauză, al 6-lea din panoplie. În următoarea săptămână, echipa din „Mica Romă” mai are două deplasări, la Medgidia (miercuri) și Târgoviște (sâmbătă).
Meciul a durat 68 de minute și a fost controlat de Volei Alba Blaj. Fără Nneka Onyejekwe și cu Eli Uattara, căreia i s-a făcut rău după primul set, Voluntariul a părut victimă sigură într-un meci pe care blăjencele au avut o evoluție sigură. De altel, CSO Voluntari a condus doar de două ori, cu 1-0, la începuturile seturilor 2 și 3. În setul trei, diferența a fost atât de mare în favoarea Blajului, încât Stevan Ljubicic a încheiat partida, cu excepția celor două voleibaliste de pe postul de libero, cu echipa de start pe banca de rezerve.
Volei Alba Blaj: Gergana Dimitrova – 18 puncte, Nađa Ninković – 8 p, Victoriia Russu – 14, Olga Strantzali – 7, Jovana Kocić – 6, Slađana Mirković – 4, Andreea Ispas – libero; au mai intrat Milica Ivković – libero; Sorina Miclăuș – un punct, Iarina Axinte, Andra Artin – două puncte, Daiana Roman – un punct, Jovana Cirković – două puncte (Ștefania Cheluță, Noemi Moldovan).
Clasament
- 1. CSM Volei Alba Blaj – 69 puncte
- 2. CSM Târgovişte – 62 puncte
- 3. CSO Voluntari – 52 puncte
- 4. CS Medgidia – 46 puncte
___________________
- 5. CSM Lugoj – 55 puncte
- 6. Dinamo – 40 puncte
- 7. Rapid – 37 puncte
- 8. SCM ”U” Craiova – 20 puncte
___________________
- 9. Ştiinţa – 29 puncte
- 10. Dacia Mioveni – 22 puncte
- 11. ACS Volei Cristina Pîrv Turda – 20 puncte
- 12. CS ”U” NTT Data Cluj – 1 punct
Sport
O nouă victorie pentru echipa din „Mica Romă”, în meciurile de pregătire: CIL Blaj – Performanța Ighiu 5-3 (2-0)
CIL Blaj a câștigat sâmbătă, cu scorul de 5-3 (2-0), partida amicală disputată împotriva formației Performanța Ighiu, într-un joc de verificare desfășurat la Crăciunelu. Pentru echipa din „Mica Romă”, partida a reprezentat un nou test în perioada de pregătire, într-un program aglomerat, cu meciuri oficiale și amicale.
Formația pregătită de Daniel Tătar a controlat prima parte a întâlnirii și a intrat la pauză cu un avantaj de două goluri, după reușitele lui Boldea (10) și Nistor (19).
CIL Blaj a continuat ofensiva și după pauză, iar în interval de doar șase minute a mărit diferența la cinci goluri. Blănaru (50) și Câșlariu (52) au punctat pentru 4-0, pentru ca Gâțan (56 – penalty) să înscrie pentru 5-0. Lovitura de pedeapsă a fost obținută de Blănaru.
Performanța Ighiu a avut însă o revenire spectaculoasă pe final. Echipa pregătită de Ciprian Selagea a redus diferența prin Oniche (65) și Cos. Olălău, autorul unei „duble” în minutele 68 și 83, stabilind scorul final la 5-3.
Pentru CIL Blaj, partida cu Performanța Ighiu a fost intercalată între două confruntări din Cupa României. Formația blăjeană a trecut în turul precedent de ACS Mediaș, scor 2-1 după prelungiri, iar miercuri, 12 august, de la ora 17:30, va întâlni Sănătatea Cluj, în turul al treilea al competiției.
Duelul cu formația clujeană este ultimul meci oficial înaintea fazei de play-off a Cupei României, o eventuală calificare putând aduce la Blaj o formație din Superliga României.
După confruntarea cu Sănătatea Cluj, CIL Blaj va reveni la jocurile de verificare, următorul adversar fiind Inter Sibiu.
Sport
Volei Alba Blaj debutează la Constanța în noul sezon. Programul complet din Divizia A1 și Cupa României
Volei Alba Blaj își va începe aventura în noul sezon al Diviziei A1 feminine pe terenul formației CSM Constanța. Programul ediției 2026/2027 a fost stabilit vineri, 7 august, iar vicecampioana României va avea parte de un debut în deplasare, pe 10 octombrie.
Primul meci oficial pe teren propriu va fi disputat de echipa din „Mica Romă” în etapa a doua, când la Blaj va veni Dinamo București.
Noua ediție a Diviziei A1 va porni la drum cu 11 echipe, după ce Știința București a promovat în primul eșalon. Cele 10 formații care au evoluat în sezonul precedent se regăsesc în continuare în competiție, iar nou-promovata completează tabloul campionatului.
Debut la Constanța, apoi Dinamo la Blaj
Pentru Volei Alba Blaj, primele două etape propun confruntări cu CSM Constanța, în deplasare, și Dinamo București, pe teren propriu.
În continuare, vicecampioana va juca împotriva celor de la Corona Brașov, CSM București și Rapid București, după care va întâlni Universitatea Cluj, Știința București, Medicina Târgu Mureș, CSO Voluntari și CSM Lugoj.
Programul turului este următorul:
- Etapa 1 – 10 octombrie: CSM Constanța – Volei Alba Blaj
- Etapa 2: Volei Alba Blaj – Dinamo București
- Etapa 3: Corona Brașov – Volei Alba Blaj
- Etapa 4: Volei Alba Blaj – CSM București
- Etapa 5: Rapid București – Volei Alba Blaj
- Etapa 6: Volei Alba Blaj – Universitatea Cluj
- Etapa 7: Știința București – Volei Alba Blaj
- Etapa 8: Volei Alba Blaj – Medicina Târgu Mureș
- Etapa 9: CSO Voluntari – Volei Alba Blaj
- Etapa 10: Volei Alba Blaj – CSM Lugoj
- Etapa 11: Volei Alba Blaj stă
Volei Alba Blaj, direct în sferturile Cupei României
În Cupa României, Volei Alba Blaj va intra direct în faza sferturilor de finală, statut obținut în calitate de deținătoare a trofeului.
În această fază, vicecampioana va întâlni câștigătoarea confruntării dintre CSM Constanța și CSM București.
Dacă va trece de sferturi, formația din Blaj va avea în semifinale ca posibil adversar câștigătoarea duelului dintre Dinamo București și Universitatea Cluj-Napoca.
Așadar, noul sezon începe pentru Volei Alba Blaj cu un meci în deplasare, la Constanța, iar prima apariție în fața propriilor suporteri va avea loc în etapa a doua, împotriva lui Dinamo București.
Sport
CIL Blaj și-a aflat adversara din turul al treilea al Cupei României: duel cu Sănătatea Cluj
CIL Blaj continuă aventura în Cupa României și va înfrunta, în turul al treilea al Cupei Râmânmiei, formația Sănătatea. Partida se va disputa miercuri, 12 august 2026, pe stadionul „CIL Veza”, iar miza este calificarea în faza următoare a întrecerii.
Echipa din „Mica Romă” este singura echipă din județul Alba rămasă în competiție și a ajuns în această fază după două victorii spectaculoase. Blăjenii au trecut în primul tur de CSU Alba Iulia, scor 4-3, iar apoi au eliminat ACS Mediaș cu 2-1, după prelungiri.
De partea cealaltă, Sănătatea Cluj a produs surpriza turului precedent, eliminând CSM Unirea Alba Iulia în urma loviturilor de departajare. „Virușii verzi” revin astfel la Blaj pentru un nou duel în Cupa României, după confruntarea din ediția trecută, când s-au impus cu 2-0, în primul tur, într-o partidă în care echipa clujeană era pregătită de Vasile Miriuță.
Turul al treilea reunește 48 de formații. Celor 25 de echipe calificate din Turul doi li se alătură cele 22 de participante în Liga a II-a, ediția 2026-2027, precum și o echipă retrogradată din eșalonul secund la finalul sezonului trecut, care intră direct în această fază a competiției.
Federația Română de Fotbal va alcătui cele 24 de confruntări pe criterii geografice, iar învingătoarele vor face un nou pas spre fazele superioare ale Cupei României.
FOTO: Szilágyi Péter
-
Din Județacum 4 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 4 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 9 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 10 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025



