Actualitate
În acest an „Sărbătoarea Mierii” de la Blaj se mută în Piaţa 1848

Ca în fiecare an, expozanţi din ţară şi din străinătate vor veni la Blaj cu produse apicole, apiterapeutice, ecologice, tradiţionale şi utilaje pentru apicultură, spre bucuria pasionaţilor de apicultură, care s-au pregătit să-şi achiziţioneze astfel de produse. Organizatorii manifestării sunt pentru al şaptelea an consecutiv: Apidava, Consiliul Local Blaj şi Consiliul Judeţean Alba. O noutate a târgului în acest an o reprezintă faptul că se va desfăşura într-o nouă locaţie, mult mai ofertantă din punct de vedere al expunerii, în Piaţa 1848.
” Suntem deosebit de încântaţi să oferim atât expozanţilor cât şi vizitatorilor sau pasionaţilor de apicultură câteva surprize importante cu privire la desfăşurarea evenimentului din acest an. Comunicarea mult mai agresivă în mediul online, invitaţi din ţări reprezentate în premieră la târgul nostru ar fi doar câteva din noutăţile cu care pornim la drum“, a spus Victor Mateş, managerul Apidava şi iniţiatorul acestei manifestări.
Organizatorii Sărbătorii Mierii promit pentru ediţia din acest o schimbare la faţă substanţială a întregului eveniment. ”Ne-am dorit încă de anul trecut să mutăm locaţia acestui târg într-o zonă care în mod tradiţional se organizau astfel de manifestări. Tocmai de aceea ediţia de anul acesta va avea loc în Piaţa 1848. Cu sigurantă vom fi pregătiţi să facem faţă unei ediţii de tranziţie către o nouă locaţie, spunem noi, mult mai ofertantă din punct de vedere al expunerii“, a declarat primarul Gheorghe Valentin Rotar.
Anul trecut “Sărbătoarea mierii” a găzduit 150 de expozanţi, producători externi, comercianţi de produse apicole dar şi de utilaje din 12 ţări .
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat. A furat o motocositoare și un generator dintr-o locuință din Ighiu
Un bărbat în vârstă de 28 de ani, din municipiul Blaj, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat de polițiști pentru furt calificat. Acesta este bănuit că ar fi intrat prin efracție într-un imobil din comuna Ighiu, de unde ar fi furat mai multe bunuri în valoare de 1.800 de lei.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Alba, furtul ar fi avut loc în seara zilei de 7 noiembrie 2026, în jurul orei 21:00. Bărbatul ar fi forțat ușa de acces a imobilului și ar fi sustras o motocositoare și un generator electric.
În urma cercetărilor desfășurate de polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos, bunurile au fost recuperate și restituite proprietarului.
La data de 14 noiembrie 2026, blăjeanul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Ancheta continuă sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.
Actualitate
Spitalul Municipal Blaj a achiziționat un ecograf de ultimă generație, cu inteligență artificială, pentru depistarea precoce a cancerului de prostată și a altor tumori
Spitalul Municipal Blaj beneficiază de un echipament medical de ultimă generație, un ecograf multimodal cu sistem de fuziune imagistică și inteligență artificială, care va permite identificarea și biopsierea cu precizie milimetrică a unor formațiuni tumorale de mici dimensiuni, în special la nivelul prostatei și rinichilor.
Aparatul, în valoare de aproximativ 775.000 de lei (circa 150.000 de euro), a fost achiziționat la solicitarea medicilor urologi și finanțat integral din fondurile proprii ale administrației locale din Blaj. Recepționarea și punerea sa în funcțiune reprezintă un moment important pentru dezvoltarea serviciilor medicale oferite pacienților din municipiu și din întreaga zonă.
Dr. Trifu Dragoș, medic primar urolog în cadrul Spitalului Municipal Blaj, a explicat importanța noii tehnologii, care permite identificarea unor leziuni tumorale ce pot trece neobservate în cazul investigațiilor ecografice convenționale.
Unul dintre principalele avantaje ale echipamentului este posibilitatea suprapunerii imaginilor obținute prin RMN sau CT peste imaginile ecografice în timp real, tridimensional, cu ajutorul inteligenței artificiale. Astfel, medicul poate localiza cu foarte mare precizie zonele suspecte și poate realiza biopsii țintite, inclusiv pentru formațiuni de dimensiuni foarte mici.
„Putem depista cancere incipiente care, uneori, pot scăpa investigațiilor obișnuite sau analizelor de sânge. De exemplu, există pacienți cu PSA în limite normale, dar care pot prezenta noduli prostatici identificați prin alte tehnici imagistice. Prin fuziunea imaginilor RMN sau CT cu ecografia în timp real, 3D, putem ținti cu precizie milimetrică regiunile suspecte și putem preleva probe exact din zonele respective”, a explicat medicul urolog.
Potrivit acestuia, echipamentul nu este destinat exclusiv specialității de urologie, ci poate fi utilizat și de alte specialități chirurgicale, extinzând astfel posibilitățile de diagnostic și tratament ale spitalului.
Reprezentanții administrației locale consideră achiziția una dintre cele mai importante investiții realizate în infrastructura medicală a municipiului Blaj, subliniind că noul aparat are potențialul de a contribui la diagnosticarea timpurie a unor afecțiuni oncologice și, implicit, la salvarea de vieți.
Investiții de 5,5 milioane de lei în Spitalul Municipal Blaj
Achiziția ecografului face parte dintr-un amplu program de modernizare și dotare a Spitalului Municipal Blaj. Potrivit conducerii unității medicale, valoarea totală a investițiilor realizate în anul 2026 se ridică la aproximativ 5,5 milioane de lei.
Printre cele mai importante dotări se numără un nou aparat radiologic, care înlocuiește echipamentul vechi, utilizat timp de aproximativ 10 ani, un ecograf pentru blocul operator, echipamente pentru cardiologie destinate monitorizării funcțiilor vitale, precum și truse laparoscopice pentru secția de ginecologie.
Managerul Spitalului Municipal Blaj, Suciu, a evidențiat importanța acestor investiții, realizate atât pentru modernizarea infrastructurii medicale, cât și pentru îmbunătățirea condițiilor de diagnostic și tratament oferite pacienților.
Prin această nouă achiziție și prin celelalte investiții realizate în 2026, Spitalul Municipal Blaj își consolidează capacitatea de a oferi servicii medicale moderne, apropiind pacienții de tehnologii performante și reducând nevoia deplasărilor către centre medicale universitare pentru anumite investigații și proceduri.
Actualitate
Acțiune împotriva migrației ilegale, la Blaj. 19 cetățeni străini, verificați de polițiști
Polițiștii din Blaj, împreună cu reprezentanții Serviciului pentru Imigrări al județului Alba, au desfășurat o acțiune de prevenire și combatere a migrației ilegale, pe raza municipiului Blaj.
Activitățile au avut loc joi, 12 noiembrie 2026, în intervalul orar 10:00–12:00, și au vizat verificarea respectării legislației privind șederea și desfășurarea activităților profesionale de către cetățenii străini.
În cadrul acțiunii, oamenii legii au verificat, prin intermediul aplicației eDAC, 19 cetățeni străini care dețin drept de muncă în România. De asemenea, au fost efectuate controale la trei unități de cazare destinate cetățenilor străini.
Potrivit autorităților, în urma verificărilor nu au fost constatate nereguli.
Totodată, cetățenilor străini le-au fost aduse la cunoștință normele de conviețuire socială și obligațiile pe care trebuie să le respecte pe teritoriul României.
Reprezentanții Poliției anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, prevenirea și combaterea migrației ilegale rămânând printre prioritățile instituțiilor implicate.
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 4 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena
-
Actualitateacum 12 luni
Doi bărbați din Alba, care au spart o biserică din Copșa Mică și au sustras mai multe bunuri, identificați de un polițist din Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
Surse: Decesul tinerei de 23 de ani din Blaj ar fi fost cauzat de o scurgere de gaze în locuință
-
Din Județacum 12 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
O tânără de 23 de ani din Blaj a decedat, după ce i s-ar fi făcut rău în propria locuință


