Rămâi conectat

Administrație

În acest an, la Blaj, noi asfaltări şi alte lucrări edilitare

Publicat

în

Rotar_ianuarie_2016La început de 2016, primarul Blajului, Gheorghe Valentin Rotar, dezvăluie o parte din planurile administrației locale la capitolul infrastructură rutieră.

De la bun început, edilul precizează că în acest an se vor continua până la finalizare lucrările aflate în executare anul trecut, cea mai importantă dintre ele fiind asfaltarea post-canalizare. Astfel, până la momentul finiș, anunțat pentru perioada mai-iunie, străzile rămase încă neasfaltate după introducerea canalizării vor fi reabilitate. Acestea s-ar fi putut asfalta și anul trecut, dar asta ar fi însemnat nerespectarea procedurilor, fiind nevoie de 6 luni – perioadă pentru tasarea naturală a terenului post-canalizare. În această situație se află străzile din localitatea Tiur (aproximativ 2.000 de metri liniari), pentru modernizarea cărora se va aloca de la bugetul local suma de 1.691.000 de lei. De asfaltare post-canalizare vor beneficia și peste 3.000 de metri de străzi din Mănărade, însă nu mai devreme de sfârșitul anului în curs, pentru a se respecta timpii de așteptare la care am făcut referire mai sus.
La același capitol al asfaltărilor, administrația locală blăjeană a mai pregătit un proiect, ”Reabilitare/modernizare străzi în arealul urban al municipiului Blaj”, structurat temporal pe două etape. Astfel, o serie de străzi au fost date deja spre proiectare în vederea reabilitării. Este vorba despre strada I.M. Clain, unde pe o lungime de 1.000 de metri se va așterne covor asfaltic nou, se vor repara trotuarele, se vor amenaja rigole și căi de acces în curți, fiind înlocuite și capacele la cămine; strada Horea, unde pe o lungime de 530 de metri se vor executa lucrări similare celor de pe strada I.M. Clain, plus aducerea la cotă a capacelor de la cămine și strada Cloșca, cu același tip de lucrări pe o lungime de 320 de metri. În partea a doua a acestui an, vor intra în reabilitare următoarele străzi: Gheorghe Șincai, Bradului, Oituz, Avram Iancu, Gheorghe Lazăr, Eftimie Murgu, C.A. Rosetti, Gheorghe Magheru, Privighetorii, Golescu – până la stadion și Gheorghe Barițiu.

D. M. S.


Administrație

Parcarea amenajată în curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici din Blaj a fost finalizată

Publicat

în

Încă o parcare a fost construită în Municipiul Blaj în locul garajelor demolate în curtea interioară a blocurilor de locuințe din zona Pieței Mici din Blaj, a anunțat vineri, 5 iunie 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar.

„Ne reîntâlnim din nou în zona Gării, în curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici. Suntem la finalizarea lucrării. Ieri am marcat locurile de parcare.

Astăzi montăm gazonul pentru că trebuie să schimbăm un pic și aspectul zonei și să fie un pic de verde, nu putem doar cu dale și betoane.

Pomii pe care vom planta aici în gazon vor fi câțiva tei, dar nu putem să-i plantăm decât doar în luna octombrie, pentru că perioada anului în care ne aflăm nu este prielică pentru relocarea acestora și pentru plantarea lor.

Este o lucrare cu valoarea de aproximativ 200.000 de lei, pe care am realizat-o într-o lună și o săptămână. Dacă vă aduceți aminte, aici era plin de garaje, unele arătau destul de rău, destul de urât.

Am realizat un număr de 54 de locuri de parcare în întreaga curte interioară, și vom continua aceste lucrări de demolare a garajelor, urcând în sus spre blocul Turn. Avem locații mai mici, în acest an vom finaliza aceste locații cu 3 garaje, 4-5-6 garaje, după care anul viitor vom face aceeași lucrare, dar în cartierul de blocuri Andrei Mureșanu și la blocurile ANL și pe Câmpia Libertății.

Încet, încet încercăm să structurăm, să finalizăm, să modernizăm tot ceea ce înseamnă curțile interioare ale blocurilor, împrejurul bloculor, după montarea și a containerelor supra și subterane de gunoi.

Aceste parcări schimbă cu totul aspectul acestor zone care nu era chiar plăcut și nu era la standardul pe care noi ne-l doream. Toate aceste parcări care le facem în zona rezidențială, în următorii 2 ani de zile vor fi gratis, după care vom aplica o taxă simbolică pentru rezervarea lor, după un anumit program.

Deci până în 2028 – așa am discutat cu cetățenii în dezbaterele care le-am avut când am introdus sistemul de parcări – aceste parcări vor fi gratis și credem că e corect și este normal să fie așa”, a transmis primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar într-o postare în mediul online.


Citește mai mult

Administrație

De luni, 1 iunie 2026, în zona blocurilor de locuințe din Municipiul Blaj vor funcționa exclusiv insulele ecologice subterane și supraterane

Publicat

în

Primăria Municipiului Blaj informează cetățenii că, începând cu data de 1 iunie 2026, colectarea deșeurilor menajere în zona blocurilor se va realiza exclusiv prin intermediul insulelor ecologice digitalizate, subterane și supraterane, amplasate pe raza Municipiului.

În consecință, vechile containere de colectare a deșeurilor, care au funcționat temporar în paralel cu sistemul de eco-insule, vor fi retrase și nu vor mai putea fi utilizate.

Pentru accesul la insulele ecologice, locuitorii din zona blocurilor care nu și-au ridicat încă cartela de acces sunt invitați să se prezinte la sediul operatorului de salubritate SC Greendays SRL, situat pe Bulevardul Republicii nr. 31, în vederea preluării acesteia.

Cartela se eliberează personal, pe baza unui act de identitate valabil. Odată cu ridicarea cartelei, utilizatorii vor primi și Regulamentul privind asumarea obligațiilor de colectare separată a deșeurilor de către utilizatorii insulelor ecologice subterane și supraterane tip II, instalate pe raza Municipiului Blaj.

Prin semnarea documentelor de predare-primire, utilizatorul confirmă luarea la cunoștință și asumarea prevederilor regulamentului.

Pentru informarea cetățenilor, Primăria Municipiului Blaj pune la dispoziție situația completă a insulelor ecologice digitalizate, precum și lista blocurilor arondate fiecărei eco-insule.

Atenție! Începând cu data de 1 iunie 2026, deșeurile generate de locuitorii din zona blocurilor vor putea fi depuse numai în insulele ecologice subterane și supraterane. Depozitarea deșeurilor în afara spațiilor special amenajate este interzisă.

Persoanele care abandonează deșeuri lângă eco-insule sau în alte locuri neautorizate vor fi identificate cu ajutorul sistemelor de supraveghere video și sancționate contravențional, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.


Citește mai mult

Administrație

25-29 mai 2026: Măsurători cadastrale în vederea întăbulării gratuite a terenurilor extravilane din zona „Izvoarele”

Publicat

în

Primăria Municipiului Blaj, în parteneriat cu S.C. AMNV GEOCAD S.R.L., în calitate de prestator autorizat, anunță începerea măsurătorilor cadastrale în vederea înscrierii gratuite a imobilelor în cartea funciară, prin Programul național de cadastru sistematic.

Măsurătorile în teren vor avea loc conform următorului grafic :

– DATA: 25-26 Mai 2026, Sector nr. 106 – Tarla “Între Păduri” și „Sub Boaghea” din Izvoarele.

– DATA: 27-29 Mai 2026, Sector nr. 25, Tarla „Gura Cărpiniș” și „Pîrva” din Izvoarele.

Deținătorii de terenuri din zonele specificate sunt obligați să permită accesul prestatorului în vederea executării măsurătorilor, să prezinte actele de proprietate echipelor care realizează interviurile și să participe la identificarea limitelor imobilelor.

Informați suplimentare le puteți obține la:

– Prestator: SC AMNV GEOCAD SRL , tel: 0740562864, Program: 09:00-15:00 (L-V).

– Compartimentul Cadastru – Primăria Blaj, tel. 0748889803 / Program 08:00-16:00 (L-V).


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj