Actualitate
Horoscop CHINEZESC 2018. Ce aduce Anul Câinelui de Pământ pentru toate zodiile | blajinfo.ro
Ce aduce Anul Câinelui de Pământ pentru toate zodiile în horoscopul chinezesc 2018 | blajinfo.ro
Zodiac sau horoscop 2018 chinezesc pentru toate zodiile: șobolan, dragon, șarpe, cal, capră, maimușă, cocoș, câine, mistreț, bivol, tigru, iepure
Anul Câinelui de Pământ va aduce fericire și sciziune în același timp. Auspiciile casnice ale Câinelui vor aduce armonie în viața de familie, dragoste pentru țară și o neclintită fidelitate pentru orice cauză pe care dorim s-o sprijinim. Pe de altă parte, puterea și voința sa rigidă, precum și sentimentele neînduplecate de dreptate vor conduce, de asemenea, la confruntări majore.
Este un an în care consecințele controverselor vor fi judecate după ureche și vor fi introduse schimbări neconvenționale, dar eficiente. Egalitatea și libertatea vor fi evocate și susținute de influența nobilă a Câinelui. Vom deveni mai idealiști cu vederile noastre, răspândind în jur sau susținând proiecte grandioase.
Este un an în care vom fi ușor îndepărtați de puterea banului și vom deveni mai reflexivi. Un moment foarte bun pentru a ne restabili sensul valorii, a ne cizela virtuțile și a porni o cruciadă reală împotriva tiraniei și opresiunii. În ciuda perspectivelor sumbre ale Câinelui de Pământ, el va aduce stabilitate pentru că oamenii nu îndrăznesc, de regulă, să provoace autoritățile, atunci când ei observă câtă trudă se depune pentru păstrarea păcii.
În schimb, Anul Câinelui de Metal este foarte de temut pentru că se spune că aduce războaie și calamități. Este inutil de amintit că lipsa de decizie și încăpățânarea vor da naștere la ciocniri, revolte, rebeliuni de tot felul, dar va fi de bun simț și plin de mărinimie pentru că lucrurile se vor liniști.

Vom simți în același timp și ochiul vigilent al Câinelui care este forța principală în păstrarea liniștii și ordinii, urmărindu-ne peste tot. În afară acestui sentiment de neliniște nu există niciun alt motiv de alarmare. Putem să ne desfășurăm afacerile mai departe pentru că va sta mereu de pază Câinele.
Anul acesta va aduce pentru toți o mare doză de integritate în intențiile noastre și ne va face să acționăm cu mai multă încredere. Nimic nu ne va îngrijora atâta vreme cât vom rămâne pe calea cea dreaptă.
Șobolan
Nu e un an așa de plăcut. Ghinioanele se vor ține lanț. Poți primi vești proaste în timpul călătoriilor și nu vei fi capabil să influențezi sau să schimbi cursul lucrurilor care nu-ți plac. Te vei necăji foarte mult pentru că multe acțiuni începute și nearanjate îți vor ocupa mintea. Trebuie să fii răbdător și prudent.
Dragon
Șarpe
Un an cu ocazii deosebite să-ți prezinți ideile noi. Pot apărea probleme de sănătate minore sau poți fi victima unui mic jaf. Un an bun pentru petreceri și călătorii.
Cal
Un an bun pentru Calul studios. Poți trece cu bine toate examenele. Vei fi remarcat de oameni importanți. Se prevede un proces în familie sau plecarea unei persoane foarte dragi. Nu vor fi probleme cu sănătatea sau regrese financiare.
Capra
Un an greu, cu schimbări nefericite, datorii, probleme sentimentale sau necazuri în familie. Nu este recomandat să călătorești sau să faci investiții, să-ți iei angajamente pe termen lung. Trebuie să ai o imagine optimistă asupra viitorului, dar și foarte obiectivă.
Maimuța
Un an dificil, în care planurile tale progresează cu mare greutate, iar oamenii își trădează promisiunile făcute. Poți suferi pagube în investițiile tale și nu este recomandat să împrumuți cuiva bani. Un an în care îți vei da seama cine sunt cu adevărat prietenii tăi. Dezamăgirile te fac să realizezi unde și când ai greșit.
Un an bun în care vei putea să-ți refaci ceva din poziția sau câștigurile pierdute. Se prevăd călătorii și mai multe petreceri. Câștigurile tale vor fi la un nivel mediu, dar pierderile se vor reduce foarte mult. Planurile ți se îndeplinesc ușor, dar viața personală poate fi umbrită de unele evenimente nefericite.
Câine
Un an protector, în care problemele și necazurile de orice fel sunt reduse sau inexistente. Vei fi capabil să îți mărești volumul de cunoștințe, vei petrece mai mult timp studiind sau îți vei putea recâștiga credibilitatea pierdută cândva. Vei avea realizări în carieră, dar fără să-ți aducă și niște câștiguri care să-ți permită recuperarea investițiilor făcute.
Mistreț
Un an plin de frustrări, mai ales dacă ai aspirații înalte. Poți fi dezamăgit dacă ai așteptări prea mari. Dificultățile apar din mai multe direcții și pot fi rezultatul unor neglijențe din trecut sau din cauza unei proaste aprecieri legate de erorile de judecată. Trebuie să fii atent cui faci confidențe și să iei poziții critice constructive.
Bivol
Deși problemele par să fie mari, ele se vor rezolva și nu vor fi chiar atât de serioase pe cât păreau la început. Vei avea parte de un an bun, iar eventualele obstacole nu vor fi complicate sau greu de depășit. Poți suferi o despărțire temporară de cineva drag sau de familie. Se prevăd petreceri sau călătorii nedorite.
Tigru
Un an în care vei fi protejat de pericole serioase. Vei munci din greu pentru a avea succes și te vei simți obosit sau singuratic. Norocul te va favoriza și vei putea să-ți duci la bun sfârșit planurile cu ajutorul oamenilor influenți.
Iepure
Un an liniștit în care vei avea parte de câștiguri și vei reuși să treci cu bine peste probleme mai vechi. Vei avea timp și pentru recreere, iar acasă nu vei avea parte de necazuri. Activitatea ta poate fi criticată de superiori sau împiedicată într-un fel sau altul de asociați.
Actualitate
Incendiu la o locuință situată pe strada Luncii din Blaj. Un bărbat a fost găsit inconștient și transportat la spital
Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință de pe strada Luncii din municipiul Blaj.
La locul intervenției au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.
Pompierii au identificat și extras din interiorul locuinței un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, aflat în stare inconștientă, dar cu semne vitale. Acesta prezenta arsuri de gradele II și III pe aproximativ 30% din suprafața corpului.
Victima a fost predată echipajului medical și urmează să fie transportată la CPU Blaj. Incendiul a fost localizat, iar pompierii intervin pentru lichidarea completă a acestuia și verificarea locuinței.
Actualitate
DN 14B, reconfigurat pe o lungime de 620 de metri, la Blaj. Când va fi deschis traficul
Circulația rutieră pe un sector de aproximativ 620 de metri al DN 14B, reconfigurat în cadrul proiectului Variantei Ocolitoare Blaj, va fi deschisă în această toamnă. Anunțul a fost făcut luni, 29 septembrie 2026, de reprezentanții companiei Prenis, antreprenorul care execută lucrările.
Porțiunea de drum național este situată în zona noului sens giratoriu (Girația 3), care asigură legătura cu Varianta Ocolitoare Blaj.
În cadrul lucrărilor, platforma drumului a fost ridicată și adusă la cotele prevăzute în proiect. Diferența de nivel față de configurația inițială a terenului și a drumului existent ajunge, în anumite puncte, la aproximativ 10 metri.
Până în prezent, traficul rutier s-a desfășurat pe un traseu provizoriu, amenajat pe durata lucrărilor. În această toamnă, circulația urmează să fie transferată pe sectorul reconfigurat al DN 14B, realizat conform soluției tehnice prevăzute în proiect.
Reprezentanții Prenis nu au precizat, deocamdată, data exactă la care va fi deschisă circulația pe noua porțiune de drum.
Actualitate
La un an după Cardinalul Lucian Mureșan: comemorarea este de ajuns?
La 25 septembrie 2025, Cardinalul Lucian s-a stins din viață, precum o lumânare care s-a consumat oferind lumină până la capăt.
La un an de la trecerea la Domnul, recunoștința noastră este firească. Se cuvine să îl amintim și să ne rugăm pentru odihna sufletului său, deoarece Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică îi datorează mult. Cunoscându-i smerenia și simplitatea, am convingerea că nu ar fi agreat evocări elogioase, dar ar fi înțeles nevoia ca Biserica să-și cinstească păstorii și să nu uite oamenii prin care Dumnezeu a lucrat în istoria ei. Totuși, memoria, personală sau colectivă, poate deveni un refugiu confortabil în trecut, dacă nu este gestionată cu prudență. Trebuie să recunoaștem că este mai ușor să comemorăm decât să transformăm în criterii de viață principiile și curajul celor pe care îi evocăm. De aceea, merită să ne punem o întrebare: comemorarea este de ajuns?
În cazul Eminenței sale, întrebarea este cu atât mai importantă cu cât biografia sa concentrează în sine un capitol întreg din istoria Bisericii noastre. Tânărul născut la Ferneziu, lângă Baia Mare, în 23 mai 1931, într-o familie simplă, dar cu o vie credință catolică, căruia regimul comunist îi bloca drumul spre preoție, pilotul pentru avioane de vânătoare trimis la Detașamentul de muncă de la Bicaz din motivul apartenenței sale religioase, seminaristul îndepărtat din Institutul Teologic Romano-Catolic de la Alba Iulia în anul 1958, muncitorul care își continua studiile clandestin, preotul hirotonit în secret în 19 decembrie 1964, avea să devină episcop (3 martie 1990), arhiepiscop și mitropolit (4 iulie 1994), arhiepiscop major (14 decembrie 2005) și cardinal (18 februarie 2012). Viața sa reflectă trecerea Bisericii Române Unite cu Roma de la suprimare și clandestinitate la libertate, reconstrucție și maturizare eclezială, o paradoxală alternanță de lumini și umbre, străbătută cu speranță neclintită.
De aceea, prima dimensiune a moștenirii lăsate de Cardinalul Lucian este fidelitatea. Deviza Fiat voluntas tua! poate fi privită ca sinteza spirituală a unei existențe în care planurile personale au fost orientate permanent de căutarea voinței lui Dumnezeu în împrejurări contrare, care păreau să-i închidă toate drumurile. Dar cum am putea transpune acest model de fidelitate, astăzi, în viața Bisericii?
Răspunsul nu poate fi simplu, deoarece, chiar dacă Biserica nu mai trăiește clandestinitatea din perioada comunistă, ea trebuie să înfrunte noi provocări: schimbarea profundă a culturii, dimensiunea digitală a existenței, greutățile transmiterii credinței noilor generații, fragilitatea comunităților, mobilitatea socială și geografică, instrumentalizările ideologice și populiste ale sentimentului religios. Și, nu în ultimul rând, secularizarea, care poate marginaliza Biserica fără să mai fie nevoie de decrete de persecuție. Prin urmare, cinstirea memoriei Cardinalului Lucian și, împreună cu el, a tuturor celor care au rămas fideli în vremuri de prigoană trebuie să ne impulsioneze să căutăm formele concrete ale fidelității într-o lume care se schimbă extrem de rapid și care continuă să exercite, prin noi modalități, presiuni asupra conștiințelor, favorizând compromisurile morale și spirituale.
A doua dimensiune a moștenirii Cardinalului Lucian este vizibilă în reconstrucția instituțională a Bisericii. Desigur, aceasta nu a fost meritul său exclusiv, fiind mai degrabă o împreună lucrare condusă, în primii ani, de Cardinalul Alexandru Todea și realizată de toți episcopii greco-catolici, împreună cu preoții, călugărițele și călugării ieșiți din persecuție, cărora li s-au adăugat numeroși laici devotați. Trebuie spus, însă, că generația episcopilor de atunci a fost chemată să păstorească o Biserică liberă, entuziastă și luminată de aura martiriului, dar rănită și deposedată de bunurile și structurile pe care le-a avut înainte de anul 1948. Totul trebuia refăcut și, cu ajutorul Domnului, această generație și-a îndeplinit misiunea. Contribuția Cardinalului Lucian a fost esențială în timpul păstoririi episcopale în Eparhia de Maramureș (1990-1994) și în Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș (1994-2025), însă activitatea lui a influențat pozitiv viața întregii Biserici. Prin dobândirea demnității de Arhiepiscopie Majoră, în anul 2005, a consolidat instituțional Biserica Română Unită cu Roma. Mai mult, a coordonat constituirea structurilor sinodale și a înființat Episcopia Sfântul Vasile cel Mare de București, în 29 mai 2014. Beatificarea celor șapte Episcopi Martiri, celebrată de Papa Francisc la Blaj, în 2019, a însemnat încununarea întregii sale slujiri. Pentru toate acestea, îi mulțumim și îl rugăm pe Dumnezeu să îl răsplătească cu fericirea veșnică!
Ne aflăm, însă, într-un moment în care simțim că nu putem trăi la nesfârșit după logica reconstrucției și că este necesar să punem edificiul instituțional, reconstruit cu atâta trudă, în slujba unei noi etape a misiunii Bisericii. Se simte nevoia reînnoirii viziunii și a strategiei, a reînsuflețirii elanului pastoral și a transformării memoriei martiriului într-o forță misionară pentru prezent. Așadar, după timpul reconstrucției, ce urmează? Care este misiunea generației noastre?
Legitimitatea acestor întrebări este confirmată și de faptul că, la 4 iunie 2026, Preafericitul Părinte Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în urma primirii consimțământului Sinodului Episcopilor, a decis convocarea Adunării Bisericii Arhiepiscopale Majore. Acest organism consultativ, prevăzut de legislația canonică, devine astfel cadrul unui discernământ comun asupra apostolatului, organizării și misiunii Bisericii, cu participarea ierarhilor, a clerului, a persoanelor consacrate și a laicilor. Preafericitul Părinte Claudiu a subliniat că ne aflăm într-un „moment de cumpănă” și a exprimat convingerea că „întrunirea Adunării Arhiepiscopale Majore […] va sprijini Sinodul Episcopilor în asumarea deciziilor necesare reînnoirii pastorale, disciplinare și misionare a Sfintei noastre Biserici”.
Convocarea Adunării Bisericii Arhiepiscopale Majore poate deveni un pas semnificativ în continuarea moștenirii Cardinalului Lucian, pentru că propune un discernământ comunitar autentic, care să depășească simpla constatare a problemelor și să conducă la conturarea unor răspunsuri adecvate. Poate nu la toate întrebările și nu imediat, dar direcția dorită este cea corectă. Drumul care începe poate marca trecerea de la consolidarea instituțională dobândită în timpul Cardinalului Lucian la o vitalitate sinodală, pastorală și misionară, capabilă să pregătească viitorul.
În această perspectivă, comemorarea Cardinalului Lucian Mureșan este necesară, dar nu și suficientă. Prețuirea și omagiul i se cuvin din plin și trebuie exprimate, însă acestea pretind curajul de a căuta, la rândul nostru, voința lui Dumnezeu și de a ne pune în slujba misiunii la care Biserica este chemată astăzi.
Pr. Cristian Barta,
Purtător de cuvânt al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena


