Rămâi conectat

Sport

Gimn Star Blaj s-a clasat pe locul I la Festivalul Internațional al Majoretelor și Cupa Dancing Europe de la Arad

Publicat

în

gimn-star-blaj-la-cupa-majoretelor-arad-2015Gimn Star Blaj a participat pentru prima dată la Festivalul Internațional al Majoretelor de la Arad, în anul 2010. Câștiga atunci locul I. Ediția a IX-a a festivalului și Cupa Dancing Europe ediția a III-a, s-au desfășurat la Arad în 10 mai 2015, la Sala Sporturilor ”Victoria”.

În cifre festivalul de anul acesta arată astfel: 400 de participanți, cu vârste între 3 și 18 ani, din 3 țări, 15 orașe, reprezentând 19 cluburi sportive.

Sportivi din Novi Pazar (Bulgaria), Ásotthalom, Domaszék, Mezőberény, Szeged, Biharnagybajom, Füzesgyarmat, Szeghalom (Ungaria), Arad, Bucureşti, Blaj-jud. Alba, Cetariu-jud. Bihor, Nădlac-jud. Arad, Oradea și Satu Mare (România) au defilat duminica, 10mai, de la ora 10:00, acompaniați de Fanfara din Nădlac, pe traseul început pe faleza Mureșului – Piața Sporturilor – Sala Polivalentă. Aplaudați și susținuți de public, trecători și gură-cască, sportivii și-au etalat costumele și accesoriile: bastonul, steagul sau pom pon-ul, demonstrându-și apoi măiestria în cadrul competiției organizate de Clubul Sportiv ”Mistral”, Primăria Arad și Centrul Municipal de Cultură.

Gimn Star Blaj de șase ani consecutiv câștigă locul I, clasificat valoric în cadrul competiției prin diamant, urmat de aur, argint și bronz. Nici la edițiile din anul acesta nu și-a încălcat ”tradiția” urcându-și sportivele din nou pe prima treaptă a podiumului:

Locul I – grand formații pom pon copii – Bellu Adina,Campian Maria,Coman Denisa, Chirila Daria, Chirila Ilinca,Marcu Anamaria,Morar Alina,Pop Ana, Popa Antonia,Oltean Antonia,Somesan Daria,Sita Bianca, Moga Maria,Szekely Stefania.

Locul I – solo accesorii copii – Denisa Coman

Locul I – trio pom pon cadeți – Burdușel Simona, Rotar Denisa și Sălcudean Oana

Locul I- mini formații juniori – Coman Veronica, Negrea Tabita, Pop Nicoleta, Rotaru Miruna și Rotaru Sonia

Loc II – solo baston – Pop Nicoleta

 Mulțumiri părinților pentru susținerea și implicarea în acest eveniment!

 Mărginean Cornelia Letiția și Sabău Maria-Georgeta


Sport

CIL Blaj, remiză de prestigiu cu CFR Cluj 1-1 (0-1)

Publicat

în

CIL Blaj și-a confirmat forma excelentă traversată în această perioadă, după ce a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida amicală disputată marți după-amiază, în compania formației CFR Cluj, pe terenul Bazei Sportivă „Dan Anca” din Cluj-Napoca.

Formația gazdă a deschis scorul în prima repriză, prin Billel Omrani, însă CIL Blaj a revenit după pauză și a restabilit egalitatea în minutul 55, prin Ștefan Blănaru.

Antrenorul Daniel Tătar a început partida cu următorul „unsprezece”: Păduraru – Vodă, Alexandru Radu, Jica, Lungar, Tineiu, V. Boldea, Crivac, Micu-Cristea, Macarie, Gallini.

În repriza secundă, CIL Blaj a evoluat în formula: R. Damian – C. Pîntea, Vereșmortean, Băican, Roșca, A. Pîntea, Beza, Gâțan, Bran, Cîșlariu-Câmpean, Blănaru. Pe parcursul reprizei a mai intrat și Fleșer.

CFR Cluj – echipa de start: Gal – Rion, Kresic, Pantalon, Saca, Țîrlea, Ziblim, Perea, Omrani, Dumas, Crișan. Pe parcursul partidei au mai evoluat Tordai, Ilieș, Cucoș, Avram, Gligor, Barrios, Seichei, Sula și Buș.

Reamintim că CIL Blaj ocupă primul loc, după șase etape, în Seria a 7-a a Ligii a 3-a. În următoarea rundă, echipa din „Mica Romă” va evolua în deplasare, împotriva formației Progresul Pecica. Partida este programată sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 15:00.

 

FOTO: CFR 1907 Cluj


Citește mai mult

Sport

Marți, 29 septembrie 2026: super amical între CFR Cluj și CIL Blaj

Publicat

în

CIL Blaj, liderul Seriei a a 7-a din Liga a 3-a, va disputa marți, 29 septembrie 2026, un meci amical de gală împotriva formației CFR Cluj, participantă în Superliga României.

Partida este programată de la ora 16:00 și se va desfășura la Baza Sportivă „Dan Anca” din Cluj-Napoca.

Pentru echipa blăjeană, întâlnirea cu CFR Cluj reprezintă o oportunitate importantă de pregătire, dar și un moment special pentru jucători, care vor avea ocazia să evolueze împotriva unuia dintre cele mai importante cluburi din fotbalul românesc.

„Băieții noștri merg la Cluj pentru un superamical împotriva celor de la CFR Cluj. Pentru echipa noastră, este o oportunitate extraordinară de a întâlni un nume important al fotbalului românesc și de a trăi o experiență deosebită. Mergem la Cluj cu respect, ambiție și dorința de a ne bucura de fotbal! Hai, CIL Blaj!”, au transmis oficialii formației blăjene.


Citește mai mult

Sport

Vicecampioana României, al doilea succes la turneul internațional din „Alba Blaj” Arena: Volei Alba Blaj – Maritza Plovdiv 3-1

Publicat

în

Volei Alba Blaj, vicecampioana României, a obținut a doua victorie în turneul internațional organizat în „Alba Blaj” Arena. Formația pregătită de Guillerme Naranjo Hernández s-a impus cu scorul de 3-1 în fața echipei Maritza Plovdiv, campioana și deținătoarea Cupei Bulgariei.

Scorul pe seturi a fost 25-18, 25-15, 23-25 și 25-21.

Tehnicianul spaniol a utilizat întreg lotul avut la dispoziție, cu excepția extremelor Elina Rodríguez, menajată, și Ksenia Oprya, care așteaptă obținerea vizei.

În celelalte partide ale turneului, rezultatele au fost:

• Volei Alba Blaj – ŽOK Ub 3-1 (25-19, 25-15, 25-21, 25-27);
 • ŽOK Ub – Maritza Plovdiv 4-0 (25-16, 25-13, 25-17, 25-18).

Pentru Volei Alba Blaj, acestea sunt cele mai recente succese din seria meciurilor de pregătire. Anterior, echipa din „Mica Romă” a disputat două partide amicale cu Mladost Zagreb, încheiate cu o victorie, scor 3-1, și o înfrângere, scor 1-3.

Următorul turneu internațional este programat în Grecia, între 1 și 3 octombrie, și va fi găzduit de AO Thiras, formație clasată pe locul al treilea în ediția precedentă și participantă în Challenge Cup.

Volei Alba Blaj va debuta în noul sezon al Diviziei A1 pe 10 octombrie, în deplasare, la Constanța. O săptămână mai târziu, echipa va întâlni CSO Voluntari, la Tulcea, în Supercupa României, primul trofeu pus în joc în stagiunea următoare.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj