Administrație
Gheorghe Valentin Rotar anunță obiective îndrăznețe, care vor marca viața comunității blăjene pentru următorii 50-75 de ani
Invitat astăzi, 9 februarie 2022, la Radio Unirea FM, primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar a vorbit printre altele și despre obiectivele administrației locale și planurile de viitor pentru proiectele care vor marca comunitatea pentru următorii 50-75 de ani.
Din bugetul total al municipiului Blaj pe 2022, de aproximativ 110 milioane lei, peste 50% reprezintă investiții și reparații capitale, inclusiv proiectele derulate pe fonduri europene.
„Avem peste 55% din total buget cheltuieli de investiții și fonduri europene și peste 75% din veniturile primăriei sunt din mediul privat, adică de la agenți economici, impozite, taxe pe clădiri, terenuri, suprafețe pe care le dețin plus cota de impozit de 63% din impozitul pe venit pe salarii, deci sunt niște cifre care ne arată clar dezvoltare economică a Blajului și faptul că noi ca unitate mică încercăm să nu dăm cu piciorul acestei situații favorabile. Orașele mici ca Blajul, în istoria dezvoltării lor au demonstrat că nu de multe ori li se ivește asemenea șansă.
Efectul boom-ului economic ar fi păcat să nu fie cuplat cu un boom administrativ, adică în obiective de investiții care să dăinuie și să rămână zeci sau sute de ani și nu sunt vorbe, sunt lucruri pe care le construim și vă spun sincer că tot ce am realizat la Blaj până acum ca dezvoltare administrativă, nu reprezintă decât 25% din ceea ce avem în plan să realizăm. Deci ceea ce vedeți dumneavoastră să știți că e doar 205%, pentru că avem obiective foarte îndrăznețe de dezvoltare administrativă care vor marca cu siguranță viața pentru următorii 25, 50, 75 de ani a comunității blăjene.
Am pornit de la indicatori simpli, canalizare, gaz, apă, toate construite sau schimbate în ultimii 15 ani. Nu putem concepe un oraș fără stație de epurare și nu putem concepe un oraș ca și Blajul fără ca școlile respective să fie puse la punct. Avem 5.000 de elevi aproape, de la învățământul primar până la liceu. Nu putem concepe o viață normală în ziua de astăzi fără un spital corect. Am încercat și încercăm și acolo să facem niște investiții masive și să știți că în ultima vreme am făcut niște investiții foarte mari și pot afirma că raportat la spitale de gradul 4 în categoria în care suntem noi, cu siguranță suntem în primii trei dacă nu chiar primii.
Tot așa am plecat de la faptul că nu poate exista Blajul fără parte culturală, ma refer la Palatul Cultural, Câmpia Libertății și Casa de Cultură și celelalte cămine culturale pe care le-am realizate în satele aparținătoare.
Lucrăm acum la o bibliotecă pe fonduri europene, Sala Polivalentă anul acesta o vom finaliza. Avem obiective de investiții care marchează viața comunității pe cel puțin 100 de ani. Sunt obiective de mare infrastructură cu care suntem în desfășurare sau le avem în obiectiv. Cam acesta e modul de gândire al aceste administrații”, a spus primarul Blajului, Gheorghe Valentin Rotar.
Administrație
Primăria Blaj supune consultării publice PUZ-ul pentru amenajarea malurilor râului Târnava Mare și dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre
ANUNȚ PUBLIC privind consultarea publicului în cadrul procedurii de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) – „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ”
Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ”, că întreaga documentație, așa cum este prevăzută de art.7 alin (13) din legea nr.52/2003, privind transparența decizională în admnistrația publică, cu modificările și completările ulterioare, poate fi consultată la sediul Unității Administrativ Teritoriale – Municipiul Blaj (Primăria Municipiului Blaj) din Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, județul Alba – Compartimentul Urbanism, amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public și privat al municipiului Blaj din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Blaj sau la Arhitectul Șef al Municipiului Blaj – Sorin-Nicolae Săbăduș sau pe pagina de internet a Municipiului Blaj: www.municipiulblaj.ro.
Luând act de faptul că documentația de urbanism a parcurs fără observații perioada de informare și consulare a publicului, 23.10.2026 – 09.11.2026, cât și faptul că la dezbaterea publică organizată pentru această perioadă nu s-a prezentat vreo persoană fizică sau juridică, persoanele interesate sunt invitate să transmită în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de hotărâre privind aprobarea: PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ”, până la data de 15.11.2026, la adresa Unității Administrativ Teritoriale – Municipiul Blaj (Primăria municipiului Blaj), Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, județul Alba, la nr. fax: (004) 0258710014, sau pe adresele de e-mail: primariablaj@primariablaj.ro sau sorin.sabadus@primariablaj.ro sau sergiustefanescu@yahoo.com.
Persoana desemnată din cadrul UAT- Municipiul Blaj, responsabilă pentru relația cu societatea civilă, care va primi propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate în legătură cu proiectul de hotărâre privind aprobarea PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) – „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ”, este Sorin Nicolae Săbăduș – Arhitectul Șef al Municipiului Blaj.
Proiectul de hotărâre privind aprobarea PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ”, va fi supus aprobării Consiliului local al Municipiului Blaj în ședință de consiliu local din data de 16.11.2026.
PRIMAR, Gheorghe Valentin Rotar
SECRETAR GENERAL, Sergiu Ștefănescu
Administrație
Gheorghe Rotar anunță o amplă campanie de plantări la Blaj: 1.000 de arbori și arbuști
Primăria municipiului Blaj a demarat campania de toamnă pentru completarea și reamenajarea spațiilor verzi din oraș. În cadrul acestei acțiuni, administrația locală și-a propus să planteze aproximativ 1.000 de arbori, arbuști și plante ornamentale, profitând de condițiile meteorologice favorabile din această perioadă.
Primele intervenții au loc în zona barierei de la Câmpul Libertății, în apropierea blocurilor de locuințe, unde sunt plantați 150 de chiparoși pentru refacerea și completarea aliniamentului verde de pe strada Aurel Vlaicu.
Potrivit primarului municipiului Blaj, Gheorghe Rotar, lucrările vor continua începând de mâine în toate zonele verzi ale orașului, unde vor fi completate spațiile rămase fără vegetație și înlocuite plantele care s-au uscat.
Edilul a precizat că acțiunea de plantare se desfășoară în fiecare toamnă, iar precipitațiile din ultimele zile oferă condiții favorabile pentru prinderea materialului săditor.
„Pentru a avea un oraș verde, așa cum ni-l dorim cu toții, este nevoie de consecvență, în special în ceea ce privește completarea golurilor din spațiile verzi și înlocuirea plantelor care s-au uscat. Trebuie să ținem cont și de schimbările condițiilor pedoclimatice din ultima perioadă”, a transmis Gheorghe Rotar.
Primarul a subliniat că administrația locală urmărește finalizarea lucrărilor și a intervențiilor planificate înainte de instalarea sezonului rece, astfel încât perioada de iarnă să găsească municipiul cu obiectivele programate realizate.
„Ne pregătim de sezonul rece și ne dorim ca această perioadă, în care lucrările vor fi mai puține sau aproape inexistente, să ne găsească cu toate obiectivele planificate realizate la zi. Investim în Blaj, investim în noi!”, a mai declarat primarul Gheorghe Rotar.
Administrație
Primarul Gheorghe Rotar anunță lucrări de modernizare pe strada Alexandru Borza din Blaj. Investiție de un milion de lei
Au început lucrările de reabilitare și modernizare a străzii Alexandru Borza din municipiul Blaj. Proiectul vizează relocarea în subteran a canalizării pluviale, extinderea carosabilului și amenajarea unor noi locuri de parcare pentru locuitorii din zonă.
Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Rotar, a anunțat că intervențiile se desfășoară pe un tronson de aproximativ 500 de metri, situat la una dintre principalele intrări în municipiu, pe direcția Mănărade și Cergău.
Potrivit edilului, carosabilul va fi lărgit cu aproximativ trei metri, iar pe partea opusă vor fi amenajate parcări destinate riveranilor. Totodată, rețeaua de canalizare pluvială va fi relocată în subteran, urmând ca la finalul lucrărilor să fie turnat un nou strat de asfalt pe întreaga suprafață.
Investiția se ridică la aproximativ un milion de lei și are ca obiectiv atât fluidizarea traficului rutier, cât și îmbunătățirea aspectului uneia dintre arterele importante de acces în municipiul Blaj.
Gheorghe Rotar a precizat că administrația locală își propune să finalizeze lucrările în acest an, în aproximativ două săptămâni, dacă condițiile meteorologice vor permite desfășurarea intervențiilor conform graficului estimat.
Prin această investiție, administrația locală urmărește să ofere o intrare modernizată și corespunzătoare în municipiul Blaj, similară celorlalte artere de acces reabilitate.
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 3 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena
-
Actualitateacum 12 luni
Doi bărbați din Alba, care au spart o biserică din Copșa Mică și au sustras mai multe bunuri, identificați de un polițist din Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
Surse: Decesul tinerei de 23 de ani din Blaj ar fi fost cauzat de o scurgere de gaze în locuință
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
O tânără de 23 de ani din Blaj a decedat, după ce i s-ar fi făcut rău în propria locuință



