Administrație
Gheorghe Valentin Rotar: „2021 – Un an excelent pentru Blaj!”
2021 a fost anul cu cele mai mari investiții din istoria Blajului! În acest an, Primăria Municipiului Blaj a efectuat investiții în valoare de 43 milioane de lei, o mare parte dintre acestea fiind pe fonduri europene. Acestea reprezintă lucrări finalizate sau aflate în derulare.
Vă prezint un bilanț al celor mai importante lucrări și proiecte derulate în acest an:
• PROIECTE PE FONDURI EUROPENE:
– Extinderea Ambulatoriului la Spitalul Blaj – 60%, finalizare 2022;
– Construirea celor 5 străzi și a rețelei de canalizare cartier Chereteu – 67%, finalizare 2022;
– Reabilitarea și modernizarea cartierului Gării – 95%, finalizare 2022;
– Reabilitarea și modernizarea cartierului Eroilor – 70%, finalizare 2022;
– Reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale „I.M.Moldovan” Ciufud – 85%, finalizare 2022;
– Construirea Creșei de pe strada Eroilor – 55%, finalizare 2022;
– Proiectul „O viață mai bună pentru seniorii din Mica Romă” – 45%, finalizare 2023;
– Contract semnat Proiect PRIMEDU – „Prima educație”, finalizare 2023;
– Proiectul „Municipiul Blaj – administrație publică inteligentă și participativă” – 80%, finalizare 2022;
– Reconversia funcțională a lacului Chereteu: elaborare și verificare Studiu Fezabilitate și Proiect Tehnic, în parteneriat cu ADR Centru – 35%, finalizare 2022;
• PROIECTE DERULATE PE FONDURI PROPRII SAU ÎN PARTENERIAT CU CONSILIUL JUDEȚEAN ALBA:
– Construirea Sălii Polivalente Blaj, în parteneriat cu Consiliul Județean Alba – 55%, finalizare 2022;
– Amenajarea curții interioare a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” – 100% finalizat;
– Reabilitare și modernizare stadion CIL (gazon + pistă de alergare) – 100% finalizat;
– Reabilitare și modernizare strada C.A. Rosetti – 100% finalizat;
– Reabilitare și modernizare strada Iacob Mureșianu – 100% finalizat;
– Reabilitare străzi în municipiul Blaj (etapa a V-a): Vasile Alecsandri, Cezar Bolliac, Tiur – 100% finalizat;
– Modernizare și asfaltare DC 203 (drum comunal Ciufud – Obârșie – Deleni – Tiur), în parteneriat cu Consiliul Județean Alba – 72%, finalizare 2023;
– Modernizare și asfaltare strada Principală Petrisat – 30%, finalizare 2022;
– Reabilitare străzi Petrisat (etapa a II-a) – 100% finalizat;
– Amenajarea de locuri de joacă Fabricii, Tiur, Ciufud, Bloc ANL, Câmpia Libertății – 100% finalizat;
– Reabilitare acoperiș Cămin Cultural Tiur – 100% finalizat;
– Elaborare Studiu Fezabilitate pentru șoseaua ocolitoare a municipiului Blaj – 60%, finalizare 2022;
– Proiectarea și executarea lucrărilor de modernizare a „Podului Minciunilor” – 7% (Proiect Tehnic – 100%, execuție 0%), finalizare 2022;
– Relocare cabluri în subteran, proiect derulat împreună cu Electrica: cartierele Fabricii și Ceferiștilor – 100% finalizate, se lucrează în cartierul Hula (23 km de cabluri) – 30%, finalizare 2022;
– Studiu Fezabilitate „Complex integrat de servicii pentru persoanele vârstnice” (cămin vârstnici + servicii) – 95%, finalizare 2022;
• PROIECTE CNI (Compania Națională de Investiții)
– Construire bază sportivă tip II – Liceu „Timotei Cipariu” – 95%, finalizare 2022;
– Construire bază sportivă tip I – Parc „Avram Iancu” – 40%, finalizare 2023.
Acestea sunt realizările investiționale din acest an, ale echipei noastre câștigătoare, formată din Blăjeni, Gheorghe Valentin Rotar – Primarul Blajului și Consiliul Local, Ion Dumitrel – Președintele Consiliului Județean Alba și Consiliul Județean!
Ne așteaptă un an 2022 plin de provocări, cu alte proiecte importante care vor începe, despre care o să vă ofer mai multe amănunte la începutul anului viitor!
Obiectivul final este construirea Blajului european pe care ni-l dorim cu toții, un oraș al viitorului pentru copiii noștri!
Administrație
Primăria Blaj supune consultării publice PUZ-ul pentru amenajarea malurilor râului Târnava Mare și dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre
ANUNȚ PUBLIC privind consultarea publicului în cadrul procedurii de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) – „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ”
Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ”, că întreaga documentație, așa cum este prevăzută de art.7 alin (13) din legea nr.52/2003, privind transparența decizională în admnistrația publică, cu modificările și completările ulterioare, poate fi consultată la sediul Unității Administrativ Teritoriale – Municipiul Blaj (Primăria Municipiului Blaj) din Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, județul Alba – Compartimentul Urbanism, amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public și privat al municipiului Blaj din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Blaj sau la Arhitectul Șef al Municipiului Blaj – Sorin-Nicolae Săbăduș sau pe pagina de internet a Municipiului Blaj: www.municipiulblaj.ro.
Luând act de faptul că documentația de urbanism a parcurs fără observații perioada de informare și consulare a publicului, 23.10.2026 – 09.11.2026, cât și faptul că la dezbaterea publică organizată pentru această perioadă nu s-a prezentat vreo persoană fizică sau juridică, persoanele interesate sunt invitate să transmită în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de hotărâre privind aprobarea: PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ”, până la data de 15.11.2026, la adresa Unității Administrativ Teritoriale – Municipiul Blaj (Primăria municipiului Blaj), Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, județul Alba, la nr. fax: (004) 0258710014, sau pe adresele de e-mail: primariablaj@primariablaj.ro sau sorin.sabadus@primariablaj.ro sau sergiustefanescu@yahoo.com.
Persoana desemnată din cadrul UAT- Municipiul Blaj, responsabilă pentru relația cu societatea civilă, care va primi propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate în legătură cu proiectul de hotărâre privind aprobarea PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) – „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ”, este Sorin Nicolae Săbăduș – Arhitectul Șef al Municipiului Blaj.
Proiectul de hotărâre privind aprobarea PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ”, va fi supus aprobării Consiliului local al Municipiului Blaj în ședință de consiliu local din data de 16.11.2026.
PRIMAR, Gheorghe Valentin Rotar
SECRETAR GENERAL, Sergiu Ștefănescu
Administrație
Gheorghe Rotar anunță o amplă campanie de plantări la Blaj: 1.000 de arbori și arbuști
Primăria municipiului Blaj a demarat campania de toamnă pentru completarea și reamenajarea spațiilor verzi din oraș. În cadrul acestei acțiuni, administrația locală și-a propus să planteze aproximativ 1.000 de arbori, arbuști și plante ornamentale, profitând de condițiile meteorologice favorabile din această perioadă.
Primele intervenții au loc în zona barierei de la Câmpul Libertății, în apropierea blocurilor de locuințe, unde sunt plantați 150 de chiparoși pentru refacerea și completarea aliniamentului verde de pe strada Aurel Vlaicu.
Potrivit primarului municipiului Blaj, Gheorghe Rotar, lucrările vor continua începând de mâine în toate zonele verzi ale orașului, unde vor fi completate spațiile rămase fără vegetație și înlocuite plantele care s-au uscat.
Edilul a precizat că acțiunea de plantare se desfășoară în fiecare toamnă, iar precipitațiile din ultimele zile oferă condiții favorabile pentru prinderea materialului săditor.
„Pentru a avea un oraș verde, așa cum ni-l dorim cu toții, este nevoie de consecvență, în special în ceea ce privește completarea golurilor din spațiile verzi și înlocuirea plantelor care s-au uscat. Trebuie să ținem cont și de schimbările condițiilor pedoclimatice din ultima perioadă”, a transmis Gheorghe Rotar.
Primarul a subliniat că administrația locală urmărește finalizarea lucrărilor și a intervențiilor planificate înainte de instalarea sezonului rece, astfel încât perioada de iarnă să găsească municipiul cu obiectivele programate realizate.
„Ne pregătim de sezonul rece și ne dorim ca această perioadă, în care lucrările vor fi mai puține sau aproape inexistente, să ne găsească cu toate obiectivele planificate realizate la zi. Investim în Blaj, investim în noi!”, a mai declarat primarul Gheorghe Rotar.
Administrație
Primarul Gheorghe Rotar anunță lucrări de modernizare pe strada Alexandru Borza din Blaj. Investiție de un milion de lei
Au început lucrările de reabilitare și modernizare a străzii Alexandru Borza din municipiul Blaj. Proiectul vizează relocarea în subteran a canalizării pluviale, extinderea carosabilului și amenajarea unor noi locuri de parcare pentru locuitorii din zonă.
Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Rotar, a anunțat că intervențiile se desfășoară pe un tronson de aproximativ 500 de metri, situat la una dintre principalele intrări în municipiu, pe direcția Mănărade și Cergău.
Potrivit edilului, carosabilul va fi lărgit cu aproximativ trei metri, iar pe partea opusă vor fi amenajate parcări destinate riveranilor. Totodată, rețeaua de canalizare pluvială va fi relocată în subteran, urmând ca la finalul lucrărilor să fie turnat un nou strat de asfalt pe întreaga suprafață.
Investiția se ridică la aproximativ un milion de lei și are ca obiectiv atât fluidizarea traficului rutier, cât și îmbunătățirea aspectului uneia dintre arterele importante de acces în municipiul Blaj.
Gheorghe Rotar a precizat că administrația locală își propune să finalizeze lucrările în acest an, în aproximativ două săptămâni, dacă condițiile meteorologice vor permite desfășurarea intervențiilor conform graficului estimat.
Prin această investiție, administrația locală urmărește să ofere o intrare modernizată și corespunzătoare în municipiul Blaj, similară celorlalte artere de acces reabilitate.
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 4 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena
-
Actualitateacum 12 luni
Doi bărbați din Alba, care au spart o biserică din Copșa Mică și au sustras mai multe bunuri, identificați de un polițist din Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
Surse: Decesul tinerei de 23 de ani din Blaj ar fi fost cauzat de o scurgere de gaze în locuință
-
Din Județacum 12 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
O tânără de 23 de ani din Blaj a decedat, după ce i s-ar fi făcut rău în propria locuință



