Administrație
Gheorghe Rotar, primar Blaj: „Anul 2025 a debutat în forță în ceea ce privește atragerea de fonduri europene”
Primarul Blajului, Gheorghe Valentin Rotar, a făcut un bilanț al proiectelor cu finanțare europeană care se află în derulare pe raza Municipiului, la început de an. Este vorba despre amenajarea zonei Lacului Chereteu, modernizarea iluminatului public din Municipiul Blaj, poiectul de mobilitate urbană al Municipiului Blaj și proiectul pentru reabilitarea energetică a 19 blocuri de locuințe din Municipiu.
„În această perioadă am primit vești foarte bune în ceea ce privește 5 proiecte pe fonduri europene depuse de Primăria Blaj! Este vorba despre cele două proiecte care vizează „Reconversia funcțională a zonei Lacului Chereteu”, cel de-al doilea proiect câștigat pentru modernizarea sistemului de iluminat public stradal în Municipiul Blaj, proiectul pentru mobilitate urbană și proiectul privind reabilitarea energetică a unui număr total de 19 blocuri, în cadrul căruia primele 2 loturi de blocuri propuse pentru reabilitare au fost admise pentru finanțare.
La primul proiect de „Reconversie funcțională a zonei Lacului Chereteu”, în valoare de peste 10,4 milioane lei, avem deja semnat contractul cu Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, în timp ce al doilea proiect, care vizează regenerarea urbană a zonei lacului Chereteu, în valoare de peste 16,26 milioane lei, a fost admis pentru finanțare la începutul acestui an și se află în faza de contractare. Ambele proiecte au ca termene de finalizare 36 de luni de la semnarea contractelor, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2029.
Așa cum am promis, Primăria Blaj s-a înscris și la cea de-a doua sesiune de depuneri de proiecte pentru modernizarea sistemului de iluminat public stradal, organizată de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) și, la fel ca la prima sesiune, am avut succes! Am obținut încă 5 milioane de lei, la fel ca la prima sesiune, iar cu cele 10 milioane de lei câștigate vom moderniza complet sistemul de iluminat public din Blaj și din localitățile aparținătoare, prin înlocuirea tuturor lămpilor pe LED de pe raza municipiului și achiziționarea sistemului de telegestiune.
Proiectul pentru mobilitate urbană, derulat prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR), în valoare de peste 30 milioane lei, a fost admis pentru finanțare și se află în faza de precontractare. În cadrul acestui proiect, vor fi reabilitate și modernizate complet străzile Clujului, Gheorghe Doja, Gării și Eroilor, va fi construită o parcare supraetajată (Park&Ride) și va fi amenajat, la intersecția străzii Clujului cu Stația de epurare, un depou pentru autobuze și microbuze.
În ceea ce privește reabilitarea energetică a lotului de 19 blocuri din Blaj, proiecte depuse în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2021-2027, au fost admise pentru finanțare primele 2 cereri (Blocurile 13, 14 și 15 – strada Eroilor, Blocul 3 – strada Gării și Blocurile 1 și 2 – strada Gheorghe Barițiu), în valoare de peste 23 milioane de lei. Celelalte 4 cereri de finanțare, în valoare de aproape 50 milioane de lei, se află în evaluare.
Cele 5 proiecte fac parte din totalul de 27 de proiecte pe fonduri europene, aflate în diverse stadii, pe care le vom implementa până în anul 2030!
Atragerea de fonduri europene este o preocupare majoră a administrației noastre, ele reprezentând cea mai sigură sursă pentru continuarea dezvoltării Blajului european!”, a transmis Gheorghe Valentin Rotar, prin intermediul paginii personale de facebook.
Administrație
Rețele noi de apă și canalizare pe strada Costache Negri din Blaj: proiectul a intrat în etapa de avizare
Extinderea rețelelor de apă potabilă și canalizare menajeră de pe strada Costache Negri, în cartierul Veterani din Blaj, se află în etapa de avizare. A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu, însă lucrările nu pot începe până la obținerea avizelor și autorizațiilor necesare.
Pe strada Costache Negri există deja conducte de apă potabilă și canalizare, dar acestea nu deservesc toate proprietățile din zonă. Proiectul prevede extinderea rețelelor existente și realizarea de branșamente și racorduri pentru locuințele actuale și viitoare.
Pentru alimentarea cu apă este prevăzută o conductă nouă din PEHD, cu diametrul de 110 milimetri și lungimea de 1.235 de metri. Proiectul include și două subtraversări de drum prin foraj dirijat, opt cămine de vane, 13 hidranți exteriori și 70 de branșamente.
Canalizarea menajeră va fi realizată prin două sisteme. Primul, gravitațional, va avea 572 de metri și se va descărca în rețeaua existentă de pe strada Costache Negri. Al doilea va deservi zona în care panta terenului nu permite scurgerea gravitațională: apele uzate vor fi preluate de o stație de pompare și trimise, printr-o conductă de refulare de 40 de metri, către rețeaua existentă. Rețeaua gravitațională proiectată însumează 1.098,5 metri, iar proiectul cuprinde 70 de racorduri.
Stația de pompare va fi amplasată într-un cămin îngropat și va avea două electropompe submersibile: una activă și una de rezervă. Sistemul va funcționa automat și va fi monitorizat prin SCADA.
Potrivit documentației, investiția urmărește să extindă accesul la serviciile de apă și canalizare, să reducă riscul evacuării necontrolate a apelor uzate în sol și în pânza freatică și să îmbunătățească protecția împotriva incendiilor prin instalarea hidranților. Durata de viață estimată pentru rețele este de cel puțin 50 de ani.
Implementarea este estimată la aproximativ 12 luni de la obținerea avizelor și autorizațiilor. Printre documentele necesare se numără acordul de mediu, avizul operatorului de apă S.C. APA CTTA S.A. și autorizația de construire. Proiectul are la bază Certificatul de Urbanism nr. 36 din 10 martie 2026.
Administrație
Mica variantă ocolitoare a Blajului va fi deschisă circulației în jurul datei de 15 octombrie
Mica variantă ocolitoare a Blajului, care face legătura între Tiur și Crăciunelu de Jos, urmează să fie deschisă circulației în jurul datei de 15 octombrie 2026. Anunțul a fost făcut miercuri, 7 octombrie, de primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.
Potrivit edilului, lucrările sunt aproape de finalizare. Au fost realizate marcajele rutiere pe una dintre părțile drumului, urmând să fie finalizate și pe cealaltă parte. Mai trebuie montate indicatoarele rutiere și efectuată recepția lucrării.
Pe traseu vor fi impuse o limită de viteză de 50 km/h și o restricție de tonaj de 7,5 tone. Primarul a precizat că drumul a fost realizat în aproximativ trei-patru luni și reprezintă primul pas în planul de descongestionare a traficului din Blaj.
Varianta ocolitoare de mari dimensiuni, aflată în proiect, ar urma să fie finalizată în iunie-iulie 2027, potrivit estimării primarului. Totodată, săptămâna viitoare sunt programate să înceapă lucrările la culoarul de mobilitate de pe străzile Clujului, Gheorghe Doja și Avram Iancu, precum și la parcarea de tip „park & ride” și depoul pentru autobuze.
Noua legătură rutieră ar urma să scurteze drumul către Alba Iulia pentru locuitorii Blajului și ai localităților de pe Valea Secașelor, oferindu-le totodată o rută alternativă la trecerea de cale ferată din Crăciunelu de Jos.
Administrație
Noua Bibliotecă Municipală din Blaj, aproape de finalizare
Lucrările la noua Bibliotecă Municipală din Blaj sunt pe ultima sută de metri. În exterior se amenajează terenul din jurul clădirii, se montează gazonul și se finalizează lucrările la stâlpii de iluminat. La interior mai sunt de realizat intervenții la instalațiile de curenți slabi și de montat mobilierul.
Potrivit primarului Gheorghe Rotar, recepția lucrărilor ar putea începe în aproximativ 10–15 zile. Ulterior, fondul de carte va fi mutat în noua clădire, iar spațiile vor fi pregătite pentru public. Data deschiderii nu a fost stabilită, deoarece durata aranjării cărților și a amenajării depozitelor nu a fost încă stabilită.
Primarul Gheorghe Rotar a descris biblioteca drept „o investiție importantă pentru viața culturală a Blajului, realizată cu fonduri europene”.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena



