Rămâi conectat

Actualitate

Gheorghe Rotar: „Maratonul de la vaccinare de la Blaj de dovedește a fi un mare succes”

Publicat

în

Primarul Blajului, Gheorghe Rotar, este încântat de faptul că cetățenii din Municipiu și localitățile învecinate au înfruntat vremea ploiasă, într-un număr extrem de mare, pentru a se vaccina.

Acesta a transmis că pâna la ora 15.30 s-au vaccinat la maratonul organizat în cadrul Centrului Cultural „Iacob Mureșianu” nu mai puțin de 550 de persoane, o cifră extrem de mare în comparație cu cifrele înregistrate în Alba Iulia, Sebeș sau Cugir, orașe cu o populație mai mare decât Blajul, care au organizat maratoane similare pe durata a două sau trei zile.

„Până la această oră, la maratonul de vaccinare de la Blaj s-au imunizat, cu prima sau a doua doză Pfizer, peste 550 de persoane! Sunt mândru de faptul că blăjenii și cetățenii din zona Blajului dau dovadă de responsabilitate și înțeleg că singura șansă de revenire la normalitate o reprezintă vaccinarea. Toți cei care doresc să se vaccineze sunt așteptați astăzi, până la ora 20:00, la maratonul de vaccinare de la Centrul Cultural „Iacob Mureșianu”, doar cu buletinul de identitate! Mulțumesc personalului medical de la Spitalul Municipal Blaj și personalului administrativ de la Primăria Blaj, care au asigurat astăzi, gratuit, în condiții impecabile, desfășurarea maratonului de vaccinare de la Blaj!”, a scris acesta pe pagina personală de facebook.

Conform informațiilor noastre pâna la ora 18.00 la maratonul de la Blaj s-ar fi vaccinat peste 600 de persoane.


Actualitate

Tânăr din Blaj, trimis în judecată după ce ar fi furat două biciclete din același bloc

Publicat

în

Un tânăr din Blaj a fost trimis în judecată pentru furt calificat în formă continuată, fiind acuzat că ar fi furat două biciclete din rastelul unui bloc, în seri consecutive. Printr-o încheiere din 9 octombrie 2026, Judecătoria Blaj a constatat legalitatea sesizării instanței și a actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Potrivit rechizitoriului, primul furt ar fi avut loc în seara de 10 septembrie 2025. Tânărul ar fi observat mai multe biciclete într-un rastel metalic din fața unui bloc, ar fi îndepărtat sistemul antifurt al uneia dintre ele și ar fi plecat cu bicicleta unei locatare. Proprietara a constatat dispariția în dimineața următoare.

Acuzarea susține că, în seara de 11 septembrie, acesta s-ar fi întors la același rastel și ar fi furat o a doua bicicletă, marca RockRider, aparținând unei alte locatare. Dispariția a fost sesizată a doua zi.

Polițiștii au găsit ambele biciclete pe 17 septembrie 2025, la locuința tânărului din Blaj. Bunurile au fost recuperate și restituite proprietarelor, care au renunțat la pretențiile civile după recuperarea acestora.

Potrivit încheierii, inculpatul și-a recunoscut fapta și și-a exprimat regretul. Acesta nu are antecedente penale. Trimiterea în judecată nu reprezintă o condamnare, iar instanța urmează să analizeze acuzațiile în cadrul procesului.


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 19 ani, reținut pentru furturi dintr-un hipermarket din Blaj

Publicat

în

Un tânăr de 19 ani din Blaj a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat.

Potrivit polițiștilor, acesta ar fi sustras produse alimentare și băuturi alcoolice dintr-un hipermarket din municipiu, în 22 septembrie și în seara zilei de 8 octombrie. Prejudiciul este estimat la aproximativ 1.000 de lei.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor. Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Citește mai mult

Actualitate

Acțiune de ordine publică la Blaj: peste 80 de persoane verificate și amenzi de 8.211 lei

Publicat

în

Polițiștii din Blaj, împreună cu jandarmi, au desfășurat vineri, 9 octombrie 2026, o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona specială de siguranță publică.

În intervalul orar 18.00–21.00, au fost verificate peste 80 de persoane și mai mult de 40 de autovehicule, inclusiv prin aplicația eDAC. Polițiștii au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.211 lei, și au efectuat testări pentru depistarea consumului de alcool sau alte substanțe.

Patru persoane au fost conduse la sediul poliției. De asemenea, 12 persoane implicate în situații conflictuale asociate violenței domestice au fost consiliate.

Polițiștii anunță că vor continua acțiunile pentru prevenirea faptelor care afectează ordinea publică și siguranța cetățenilor.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj