Rămâi conectat

Administrație

Gheorghe Rotar, la Radio Unirea FM: „Anul 2020 l-am încheiat bine, cu un procent de încasări din venituri proprii de 87%”

Publicat

în

Gheorghe Rotar, primarul Municipiului Blaj, a discutat în cadrul unei emisiuni la Radio Unirea FM, referitor la situația financiară cu care s-a aflat Blajului, în anul pandemic 2020.

„L-am încheiat bine, cu un procent de încasări la nivel de buget din venituri proprii, în jur de 87%, deci un procent foarte bun, raportat la anul greu și deosebit de greu pe care l-am avut și l-am încheiat cu un mic excedent bugetar, în jur de 2 milioane de lei, cu 2 milioane înainte, vreo 4 milioane de lei, dar i-am și îngrijit puțin pentru că sper din tot sufletul să începem lucrările la Polivalentă și acolo știți că jumătate din costuri sunt suportate din buget propriu.

Deci, a fost din punct de vedere economic, financiar, la Blaj, un an bun, un an peste medie și un an corect, oamenii și-au făcut datoria față de administrația locală, și firmele, mai ales firmele, care au plătit undeva la 99% din sumele datorate bugetului, datorie pe care trebuie să o facem și noi față de oameni prin investiții, prin asigurarea unor condiții normale de viață, pe toate palierele, la nivel de municipiu”, a declarat primarul Gheorghe Rotar, primarul Municipiului Blaj, la Radio Unirea FM.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Administrație

Parcare supraetajată, în zona Sta’iei CFR din Blaj: Va avea 6 nivele și 200 de locuri de parcare

Publicat

în

Primăria Municipiului Blaj va construi o parcare supraetajată – „PARK&RIDE” – pe fonduri europene, pe linia de finantare aferenta Priorității 4 – O Regiune cu mobilitate urbană durabilă, Acțiunea 4.1 – Dezvoltarea mobilității urbane durabile în Municipiile Regiunii Centru (inclusiv Zone Metropolitane și Zone Funcționale Urbane), din cadrul Programului Regiunea Centru, aferent perioadei 2021 – 2027.

„Fondurile europene pe această linie de finanțare sunt alocate DOAR MUNICIPIILOR, iar statutul Blajului ne permite să accesăm acest program!

Prima parcare supraetajată din Blaj va fi construită în cartierul Gării, zona Pieței Mici, va avea 6 nivele (parter, 4 etaje și terasă) și va oferi peste 200 de locuri de parcare, astfel:

– 169 de locuri de parcare acoperită (din care 8 locuri pentru persoanele cu dizabilități);

– 31 de locuri de parcare în aer liber, pe terasă;

– 16 locuri de parcare pentru motociclete;

– 10 locuri de parcare exterioare pentru biciclete.

În plus, în viitorul „PARK&RIDE” vor fi amenajate 4 stații de încărcare electrică exterioare.

Prima parcare supraetajată din Blaj va avea, pe lângă facilitățile oferite, alei pietonale și zonă verde.

Proiectul va fi implementat în următorii 3 ani”, a transmis Gheorghe Rotar, primarul Municipiului Blaj.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Administrație

Ultima stradă din Petrisat, care necesita reabilitare, a fost finalizată

Publicat

în

Primarul Gheorghe Valentin Rotar a anunțat că ultima stradă din localitatea Petrisat, care necesita reabilitare, a fost finalizată. Lucrările au început la finalul lunii februarie și au fost finanțate din bugetul local al Municipiului Blaj, valoarea acestora fiind de 1.000.000 lei.

„Lucrările de reparații capitale (carosabil rutier, rigole, trotuare) a străzii numărul 4 din Petrisat au început la finalul lunii februarie și au fost finanțate din bugetul local al municipiului Blaj, valoarea acestora fiind de 1.000.000 lei.

După ce săptămâna trecută s-a turnat primul strat de asfalt, luni a fost turnat cel de-al doilea strat. Urmează trasarea marcajelor rutiere și recepționarea lucrării. A fost una dintre cele mai dificile lucrări de reabilitare, ținând cont de cele 18 izvoare de coastă care au necesitat captarea pentru a asigura stabilitatea străzii. Deoarece traficul este redus în zonă, am convingerea că această stradă nu va necesita reparații mulți ani de acum înainte.

Odată cu finalizarea acestei străzi, avem și la Petrisat o infrastructură rutieră și de servicii completă, iar intervențiile viitoare vor viza doar reabilitările incluse în ciclul de reparații stabilit tehnic de Primăria Blaj, cuprins între 7 și 10 ani, în funcție de importanța și de gradul de uzură”, a transmis Gheorghe Rotar, primarul Municipiului Blaj.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Administrație

Tratamente de dezinsecție pentru combaterea căpușelor, în toate parcurile și zonele verzi ale Municipiului Blaj

Publicat

în

Primăria Blaj anunță că a demarat tratamente de dezinsecție pentru combaterea căpușelor, în toate parcurile și zonele verzi ale Municipiului.

„Deși suntem în Săptămâna Mare, iar o asemenea operațiune nu era programată, numărul mare de sesizări privind apariția căpușelor în zonele verzi ale municipiului Blaj ne-a determinat să începem, în această dimineață, tratamentele de dezinsecție pentru combaterea acestora, astfel încât să eliminăm riscul apariției cazurilor de mușcături de căpușă.

Tratamentele vor fi aplicate în toate parcurile și zonele verzi ale municipiului Blaj – Câmpia Libertății, Parcul Avram Iancu, Piața 1848, Parcul Timotei Cipariu, Parcul Rotary, Parcul Veza, Parcul Petőfi Sándor, etc. – și vor continua și în cursul zilelor de vineri și sâmbătă.

Ne dorim ca de Paște blăjenii și cei care vizitează comunitatea noastră să fie în siguranță deplină dacă decid să se relaxeze în parcurile și zonele verzi din municipiu”, au transmis reprezentanții Primăriei Blaj.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj