Administrație
Gheorghe Rotar: „Au început lucrările la Creșa de pe strada Eroilor”
Primarul Municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar a anunțat că au început lucrările la Creșa situată pe strada Eroilor.
Creșa va începe să funcționeze în luna mai 2022 și va putea găzdui până la 80 de copilași.
„Investiția, în valoare totală de 3.553.327,86 lei, este finanțată din fonduri europene, iar valoarea lucrărilor este de 2.606.690,05 lei. Creșa va începe să funcționeze în luna mai 2022 și va găzdui 80 de copii cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani. Până în acest moment, s-a executat săpătura generală pentru extindere, unde s-a descoperit o infiltrație masivă de apă freatică. S-a constatat că aceasta nu provine din sistemul de alimentare al orașului. Proiectantul a venit cu soluția necesară și problema a fost rezolvată. La interior, s-au evacuat corpurile de mobiler și sanitare. De asemenea, s-au trasat și s-au executat șanțurile de pozare pentru instalațiile electrice și sanitare din interiorul clădirii. Construirea noii creșe vine în ajutorul părinților care își desfășoară activitatea pe raza orașului și va satisface cerințele impuse de piața muncii, un domeniu aflat în expansiune în municipiul nostru. Odată finalizată, această investiție va spori accesul, calitatea și atractivitatea educației pentru copiii din oraș, deoarece Blajul va avea una dintre cele mai moderne creșe din țară”, a scris Gheorghe Valentin Rotar, pe pagina personală de facebook.
Administrație
Rețele noi de apă și canalizare pe strada Costache Negri din Blaj: proiectul a intrat în etapa de avizare
Extinderea rețelelor de apă potabilă și canalizare menajeră de pe strada Costache Negri, în cartierul Veterani din Blaj, se află în etapa de avizare. A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu, însă lucrările nu pot începe până la obținerea avizelor și autorizațiilor necesare.
Pe strada Costache Negri există deja conducte de apă potabilă și canalizare, dar acestea nu deservesc toate proprietățile din zonă. Proiectul prevede extinderea rețelelor existente și realizarea de branșamente și racorduri pentru locuințele actuale și viitoare.
Pentru alimentarea cu apă este prevăzută o conductă nouă din PEHD, cu diametrul de 110 milimetri și lungimea de 1.235 de metri. Proiectul include și două subtraversări de drum prin foraj dirijat, opt cămine de vane, 13 hidranți exteriori și 70 de branșamente.
Canalizarea menajeră va fi realizată prin două sisteme. Primul, gravitațional, va avea 572 de metri și se va descărca în rețeaua existentă de pe strada Costache Negri. Al doilea va deservi zona în care panta terenului nu permite scurgerea gravitațională: apele uzate vor fi preluate de o stație de pompare și trimise, printr-o conductă de refulare de 40 de metri, către rețeaua existentă. Rețeaua gravitațională proiectată însumează 1.098,5 metri, iar proiectul cuprinde 70 de racorduri.
Stația de pompare va fi amplasată într-un cămin îngropat și va avea două electropompe submersibile: una activă și una de rezervă. Sistemul va funcționa automat și va fi monitorizat prin SCADA.
Potrivit documentației, investiția urmărește să extindă accesul la serviciile de apă și canalizare, să reducă riscul evacuării necontrolate a apelor uzate în sol și în pânza freatică și să îmbunătățească protecția împotriva incendiilor prin instalarea hidranților. Durata de viață estimată pentru rețele este de cel puțin 50 de ani.
Implementarea este estimată la aproximativ 12 luni de la obținerea avizelor și autorizațiilor. Printre documentele necesare se numără acordul de mediu, avizul operatorului de apă S.C. APA CTTA S.A. și autorizația de construire. Proiectul are la bază Certificatul de Urbanism nr. 36 din 10 martie 2026.
Administrație
Mica variantă ocolitoare a Blajului va fi deschisă circulației în jurul datei de 15 octombrie
Mica variantă ocolitoare a Blajului, care face legătura între Tiur și Crăciunelu de Jos, urmează să fie deschisă circulației în jurul datei de 15 octombrie 2026. Anunțul a fost făcut miercuri, 7 octombrie, de primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.
Potrivit edilului, lucrările sunt aproape de finalizare. Au fost realizate marcajele rutiere pe una dintre părțile drumului, urmând să fie finalizate și pe cealaltă parte. Mai trebuie montate indicatoarele rutiere și efectuată recepția lucrării.
Pe traseu vor fi impuse o limită de viteză de 50 km/h și o restricție de tonaj de 7,5 tone. Primarul a precizat că drumul a fost realizat în aproximativ trei-patru luni și reprezintă primul pas în planul de descongestionare a traficului din Blaj.
Varianta ocolitoare de mari dimensiuni, aflată în proiect, ar urma să fie finalizată în iunie-iulie 2027, potrivit estimării primarului. Totodată, săptămâna viitoare sunt programate să înceapă lucrările la culoarul de mobilitate de pe străzile Clujului, Gheorghe Doja și Avram Iancu, precum și la parcarea de tip „park & ride” și depoul pentru autobuze.
Noua legătură rutieră ar urma să scurteze drumul către Alba Iulia pentru locuitorii Blajului și ai localităților de pe Valea Secașelor, oferindu-le totodată o rută alternativă la trecerea de cale ferată din Crăciunelu de Jos.
Administrație
Noua Bibliotecă Municipală din Blaj, aproape de finalizare
Lucrările la noua Bibliotecă Municipală din Blaj sunt pe ultima sută de metri. În exterior se amenajează terenul din jurul clădirii, se montează gazonul și se finalizează lucrările la stâlpii de iluminat. La interior mai sunt de realizat intervenții la instalațiile de curenți slabi și de montat mobilierul.
Potrivit primarului Gheorghe Rotar, recepția lucrărilor ar putea începe în aproximativ 10–15 zile. Ulterior, fondul de carte va fi mutat în noua clădire, iar spațiile vor fi pregătite pentru public. Data deschiderii nu a fost stabilită, deoarece durata aranjării cărților și a amenajării depozitelor nu a fost încă stabilită.
Primarul Gheorghe Rotar a descris biblioteca drept „o investiție importantă pentru viața culturală a Blajului, realizată cu fonduri europene”.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena



