Rămâi conectat

Actualitate

Firme din 14 tări și-au anunțat participarea la cea de-a XI-a ediție a „Sărbătorii Mierii”, de la Blaj

Publicat

în

Cel mai mare târg apicol din România, „Sărbătoarea Mierii” se va desfăşura în zilele de 24 şi 25 martie 2018, în centrul istoric al municipiului Blaj. Ajunsă la ediţia a XI-a, manifestarea vine, şi în acest an, cu noutăţi, aducând, pe lângă secţiunile obişnuite – târgul cu vânzare, secțiunea de comunicări științifice și programul artistic – mai multe lansări de carte, de apicultură şi apinutriţie, dar şi alte surprize, pe care organizatorii vă invită să le descoperiţi la faţa locului.

Dacă anul trecut a fost prezent la acest eveniment Philip McCabe, preşedintele Federației Internaționale a Asociațiilor de Apicultori (Apimondia), în acest an „Sărbătoarea Mierii” mizează pe prezenţa lui Etienne Bruneau, preşedintele comisiei pentru calitatea produselor apicole din Apimondia. Festivitatea de deschidere va avea loc sâmbătă, 24 martie, ora 10:30. Organizatorii ediţiei a XI-a a „Sărbătorii Mierii” sunt Apidava Blaj, Primăria Blaj, Consiliul Local Blaj şi Consiliul Judeţean Alba.

Adevărată „vestitoare” a primăverii, „Sărbătoarea Mierii” se desfăşoară la finalul lunii martie la Blaj, fiind manifestarea care deschide, tradiţional, evenimentele în aer liber din „Mica Romă” şi va avea loc în Piaţa 1848, ediţia din acest an fiind a cincea găzduită de centrul istoric al Blajului. Cu zece zile înainte de debutul „Sărbătorii Mierii” 2018, organizatorii mizează pe prezenţa a aproximativ 150 de expozanţi şi aşteaptă circa 10.000 de vizitatori în cele două zile ale târgului.

Şi ediţia a XI-a a „Sărbătorii Mierii” se bucură de o consistentă prezenţă internaţională, firme apicole din 14 ţări (Bulgaria, Croaţia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Republica Moldova, Olanda, Polonia, Serbia, Turcia, Ucraina, Ungaria, România) anunţându-şi participarea.

În acest an, la Blaj se vor afla şi doi actori români celebri, Ileana Popovici, în calitate de autoare a unei cărţi despre Veceslav Harnaj – fondatorul apiculturii româneşti moderne, ce va fi prezentat cu această ocazie, şi Dorel Vişan, în calitate de apicultor, care revine la „Sărbătoarea Mierii”, după ce a mai fost prezent la această manifestare în urmă cu doi ani.

„Sărbătoarea Mierii” va avea cele trei secţiuni consacrate: târgul cu vânzare pentru produse apicole, miere și produse apiterapeutice, produse tradiționale românești sau certificate ecologic,  secțiunea de comunicări științifice și business şi programul artistic. Lor li se alătură secţiunea dedicată lansărilor de carte, unde vor fi prezentate patru cărţi pe teme apicole şi apinutriţie.

Vor fi organizate conferinţe pe teme apicole, susţinute de lectori din Belgia, România şi Turcia, printre aceştia aflându-se Etienne Bruneau, preşedintele comisiei pentru calitatea produselor apicole din Apimondia şi dr. bioch. Cristina Mateescu, din cadrul comisiei ştiinţifice pentru apiterapie din Apimondia.

Pe parcursul celor două zile vor avea loc concursuri pentru apicultori, vor fi acordate cadouri vizitatorilor în cadrul „Tombolei albinuţelor”, organizatorii pregătind ateliere pentru copii, cu tema „Din secretele stupului”, şi multe alte surprize pentru cei mici şi mari.

Ca înfiecare an, „Sărbătoarea Mierii” propune şi un consistent program artistic. Sâmbătă, 24 martie, imediat după festivitatea de deschidere, Ansamblul Folcloric al Centrului Cultural „Augustin Bena” va susţine un spectacol de muzică populară, iar seara va avea loc tradiţionalul spectacol pentru tineret, capul de afiş fiind cunoscuta artistă Corina. În deschidere, vor susţine recitaluri Ravy, Andrei Şerban, Re-Born, Before 7 şi Denisa Moga. „Sărbătoarea Mierii” se va încheia duminică, 25 martie, cu spectacolul pentru copii, care va avea loc tot pe scena amplasată în Piaţa 1848.

A XI-a ediție a „Sărbătorii Mierii” este organizată de Apidava Blaj, Primăria Blaj, Consiliul Local Blaj şi Consiliul Judeţean Alba.

PROGRAM

• SÂMBĂTĂ, 24 martie:

10.30 – Deschiderea târgului și spectacol folcloric Augustin Bena

11.00 – Conferințe pentru apicultori

13.00 – Lansare de carte Apinutriție

14.00 – Tombola albinuțelor

18.30 – Concert live

• DUMINICĂ, 26 martie

10.00 – Târg de miere

12.00 – Spectacol copii


Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. Alexandru Crinu Megiesan

    15.03.2018 la 18:37

    VA DORESC SINCER SI DIN TOATA INIMA MULT SUCCES! TRAIASCA BLAJUL, “MICA ROMA”, CAPITALA MIERII IN ARDEAL SI ROMANIA ! !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Șofer din Mureș, reținut după ce a fost prins băut la volan în Blaj. Alcoolemie de peste 1 mg/l alcool pur în aerul expirat

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din localitatea Băla, județul Mureș, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Blaj, fiind cercetat pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în noaptea de 3 spre 4 august 2026, polițiștii de ordine publică au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Blaj.

În urma testării șoferului cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o concentrație de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus ulterior la spital pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cursul zilei de 4 august, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.


Citește mai mult

Actualitate

Noi acțiuni ale poliției și jandarmilor în noaptea de 30/31 iulie 2026, în zona de siguranță publică specială din Blaj

Publicat

în

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Blaj au continuat, în noaptea de 30 spre 31 iulie 2026, activitățile desfășurate în zona de siguranță publică specială instituită la nivelul municipiului. Acțiunile fac parte din măsurile dispuse pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru prevenirea faptelor antisociale.

La activități au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba. Potrivit reprezentanților autorităților, obiectivele principale au fost creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și prevenirea faptelor de natură contravențională și penală.

În cadrul acțiunilor, polițiștii au desfășurat verificări și legitimări de persoane, au monitorizat zonele considerate cu risc și au intervenit pentru prevenirea situațiilor care ar putea afecta siguranța comunității.

Reprezentanții Poliției au anunțat că astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în colaborare cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în municipiul Blaj.


Citește mai mult

Actualitate

Continuă acțiunile polițiștilor în zona de siguranță publică specială din Blaj. Sunt verificate persoane, firme și rețele de energie electrică

Publicat

în

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Blaj au continuat, în noaptea de 29 spre 30 iulie 2026, activitățile desfășurate în zona de siguranță publică specială instituită la nivelul municipiului, în cadrul măsurilor dispuse pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea faptelor antisociale.

Acțiunile au fost desfășurate împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba și au avut ca obiectiv creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, precum și prevenirea și combaterea faptelor contravenționale și penale.

Pe parcursul misiunilor, polițiștii legitimează persoane, efectuează verificări și monitorizează zonele considerate cu risc, intervenind pentru prevenirea oricăror situații care ar putea afecta siguranța comunității.

În cursul zilei de 30 iulie 2026, activitățile au continuat și pe linia combaterii infracționalității economice și a evaziunii fiscale, la acțiuni participând polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.

Totodată, la verificări iau parte și reprezentanți ai Distribuției de Energie Electrică România, care controlează respectarea prevederilor legale privind distribuția energiei electrice.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în colaborare cu celelalte instituții competente, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în municipiul Blaj.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj