Actualitate
Festivalul Blaj aLive nominalizat pentru trofeul de ”Cel mai bun festival din Europa”

Cei care doresc să voteze o pot face AICI
Blaj aLive este un proiect inițiat de către Bosch-Rexroth, organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Blaj și Consiliul Județean Alba, prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba.
În acest an festivalul, aflat la cea de-a doua ediție, s-a desfășurat în perioada 7-8 iunie, pe Câmpia Libertății de la Blaj, și a avut peste 11.000 de spectatori – iubitori de muzică, artă și de libertate din întreaga țară.
Pe durata maratonului muzical, peste 30 de artiști de top, dintre care 8 internaționali și 22 din țară, au oferit experiențe puternice pe cele trei scene. Pe lângă componenta muzicală, iubitorii de artă s-au putut bucura de o varietate de evenimente, pornind de la seminarii și expoziții de pictură, design și fotografie și până la întreceri sportive și alte activări recreaționale. De asemenea, în interiorul TechDom-ul Blaj aLive (cort dedicat zonei de carieră și dezvoltare), tinerii pasionați de știință şi tehnică au putut asista gratuit la o serie de seminarii de tehnologie, design, artă sau dezvoltare personală, susţinute de specialişti şi de profesori-ingineri.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Blaj a aniversat 80 de ani
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Blaj a aniversat 80 de ani de activitate printr-o ceremonie la care au participat reprezentanți ai comunității și foști angajați ai instituției.
Înființată în 1946, la Crăciunelu de Jos, și mutată la Blaj în 1960, stațiunea a contribuit de-a lungul timpului la dezvoltarea viticulturii românești și la promovarea vinurilor din podgoria Târnavelor. Totodată, aici s-au format generații de specialiști în domeniul viticulturii și vinificației.
Pentru primarul Gheorghe Rotar, evenimentul a avut și o semnificație personală: la vârsta de 26 de ani, acesta s-a angajat la stațiune ca tânăr absolvent, experiență care a avut un rol important în formarea sa profesională.
La Blaj, instituția este considerată parte a patrimoniului local, cu o contribuție importantă la viața comunității, la crearea de locuri de muncă și la promovarea orașului în țară și peste hotare. Reprezentanții locali susțin că protejarea și valorificarea acestei moșteniri ar trebui să se regăsească în viitoarea strategie de dezvoltare a municipiului.
Actualitate
Strategii de prevenire a adicțiilor, discutate la o masă rotundă organizată la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj
Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj a găzduit, la 8 octombrie 2026, o masă rotundă în cadrul campaniei județene „Alege viața! Nu dependența!”. La întâlnirea cu tema „Strategii de intervenție și suport comunitar în prevenirea adicțiilor” au participat 80 de persoane, între care părinți, profesori, preoți, specialiști și reprezentanți ai instituțiilor publice.
În deschiderea evenimentului, părintele Vasile Seicean a vorbit despre responsabilitatea Bisericii față de persoanele aflate în dificultate și despre importanța sprijinului oferit celor vulnerabili. Mesajul său a evidențiat rolul valorilor creștine și al colaborării dintre Biserică, instituții și comunitate.
Participanții au lucrat în trei ateliere – „Familia”, „Comunitatea” și „Sprijinul” –, pornind de la cazul unui copil expus riscului de adicții, la care au apărut schimbări de comportament. Discuțiile au vizat identificarea semnelor de risc, momentul potrivit pentru intervenție și modalitățile prin care familia, școala și specialiștii pot oferi ajutor.
Atelierul „Familia” a analizat felul în care părinții pot observa primele semne și pot răspunde cu empatie, răbdare și fără acuzații. Participanții au subliniat importanța unei abordări unitare în familie și a apelării la persoane de încredere atunci când situația depășește resursele părinților.
În cadrul atelierului „Comunitatea”, discuțiile s-au concentrat asupra semnalelor care pot fi observate la școală sau în mediul apropiat copilului, precum oboseala, neatenția, nervozitatea, scăderea rezultatelor școlare și schimbările de comportament. A fost evidențiată nevoia unei comunicări constante între familie, școală și comunitate.
Atelierul „Sprijinul” a fost dedicat resurselor și serviciilor specializate disponibile în situațiile de risc. Participanții au discutat despre rolul consilierului școlar, al medicului de familie, al psihologului și al psihiatrului, precum și despre importanța unei intervenții adaptate nevoilor copilului, care să respecte confidențialitatea și să evite stigmatizarea.
La final, Mirela Timonea, reprezentantă a Consiliului Județean Alba, a mulțumit participanților și a subliniat valoarea întâlnirilor directe dintre instituții, părinți, cadre didactice și specialiști. Aceasta a menționat rolul centrelor de zi și al parteneriatului cu Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în sprijinirea copiilor și familiilor vulnerabile.
Participanții au primit ghidul „Împreună pentru acasă – Ghid de servicii comunitare pentru prevenirea separării copiilor de familie”, care oferă informații despre serviciile și resursele disponibile familiilor și profesioniștilor.
Întâlnirea a evidențiat importanța recunoașterii timpurii a semnelor de risc și a coordonării intervențiilor dintre familie, școală și instituții, astfel încât copiii aflați în dificultate să poată primi sprijin.
Campania „Alege viața! Nu dependența!” se desfășoară în cadrul proiectului „Copii pentru viitor! – Program de suport pentru copil și familie” (SMIS 329525), finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027. Proiectul este implementat de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Primăria Comunei Șona.
Biroul de presă al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia
Actualitate
Incendiu la o locuință situată pe strada Luncii din Blaj. Un bărbat a fost găsit inconștient și transportat la spital
Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință de pe strada Luncii din municipiul Blaj.
La locul intervenției au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.
Pompierii au identificat și extras din interiorul locuinței un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, aflat în stare inconștientă, dar cu semne vitale. Acesta prezenta arsuri de gradele II și III pe aproximativ 30% din suprafața corpului.
Victima a fost predată echipajului medical și urmează să fie transportată la CPU Blaj. Incendiul a fost localizat, iar pompierii intervin pentru lichidarea completă a acestuia și verificarea locuinței.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena



