Rămâi conectat

Știri din zonă

Fermierii din Mihalț, în ”febra” solicitărilor de subvenții de la APIA

Publicat

în

tractor-la-arat-pe-campComuna Mihalț este, cel mai probabil, cea mai aglomerată dintre unitățile administrativ-teritoriale de acest gen din județul nostru la capitolul fermieri.

Mai că nu există gospodărie să nu dețină unul sau mai multe tractoare, faima hărniciei lor trecând de multă vreme granițele comunei și ale județului. Și unde sunt tractoare, combine și alte asemenea scule, numai că sunt și fermieri, care fermieri trec prin ”focurile” APIA an de an, odată cu deschiderea sezonului de depunere a cererilor pentru acordarea de subvenții pe suprafață. Lupta cea mare se dă la Alba Iulia, unde, cu adeverința eliberată de administrația locală Mihalț, atașată la dosar, își încearcă răbdarea față cu ”buna” organizare a celor responsabili cu preluarea documentelor. Ieri, 17 iunie, potrivit reprezentanților Primăriei comunei Mihalț, suma adeverințelor eliberate până acum fermierilor locali se ridica la cifra de 493 ”și mai vin oameni, acum că s-a prelungit termenul, chiar și cu penalizări, tot mai sunt fermieri care vin după acte”, declară unul dintre funcționarii primăriei. Practic, până la sfârșitul perioadei de înregistrare a dosarelor la APIA, prelungită cu 25 de zile peste termenul inițial de 15 iunie, putem estima că mai bine de jumătate dintre cele 1132 gospodării din Mihalț, prin reprezentanții lor, fermieri cu acte în regulă, își vor fi încercat norocul și nervii la ”porțile” centrelor locale APIA. De precizat ar fi că, pe partea ei, administrația locală Mihalț s-a străduit să se organizeze cât mai bine pentru ca oamenii să fie mulțumiți. Programul eliberării adeverințelor către fermieri este de la 8.00 la 16.00, în fiecare zi lucrătoare, nu doar o dată nimerindu-se ca angajații de la registrul agricol (trei la număr, câte unul pentru fiecare sat component al comunei, respectiv Mihalț, Cistei, Obreja) să stea și peste program, ori să elibereze adeverințele și în zilele de sâmbătă. Așadar, care vă știți fermieri de Mihalț vă mai puteți încă înscrie în cursa pentru bănuții de la APIA, mulți, puțini, sunt de luat și nu de dat. Altfel, brazde bogate să aveți și să ne întâlnim cu bine la vremea recoltei și a porumbului fiert!

D. M. S.


Știri din zonă

Incendiu la o anexă gospodărească din Veseuș. Intervin pompierii militari din Blaj și SVSU Jidvei

Publicat

în

Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Veseuș, comuna Jidvei.

La locul intervenției a fost alocată o autospecială de stingere cu apă și spumă. La operațiune participă și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Jidvei.

ACTUALIZARE: „Incendiul se manifestă pe aproximativ 40 mp. Se intervine pentru stingerea în totalitate a acestuia”, a mai transmis ISU Alba.


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 36 de ani din Cetatea de Baltă, reținut după ce ar fi furat 130 de kilograme de struguri

Publicat

în

Un bărbat de 36 de ani, din localitatea Cetatea de Baltă, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat și amenințare.

Potrivit polițiștilor, în noaptea de 27 spre 28 septembrie 2026, bărbatul ar fi fost surprins de agenții de pază în timp ce sustrăgea struguri dintr-o vie aparținând unei ferme viticole din localitatea Tătârlaua.

În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta ar fi furat aproximativ 130 de kilograme de struguri și i-ar fi amenințat pe agenții de pază.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei, sub coordonarea procurorului, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptelor.

În cursul zilei de 29 septembrie 2026, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj.


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat din Cenade, trimis în judecată pentru viol și agresiune sexuală asupra unei minore

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Cenade, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru viol săvârșit asupra unui minor și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, în formă continuată.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, faptele ar fi fost comise în perioada mai–august 2026, asupra unei fete care avea 12 ani la începutul perioadei investigate și care a împlinit ulterior 13 ani.

Anchetatorii susțin că bărbatul, cunoscut al familiei victimei, ar fi atras-o în repetate rânduri la locuința sa din Cenade. Profitând de faptul că se aflau singuri, acesta ar fi comis acte de agresiune sexuală asupra minorei. Ulterior, în prima jumătate a lunii august, bărbatul ar fi întreținut un raport sexual cu fata și i-ar fi oferit în mod repetat bani pentru a o determina să accepte actele de natură sexuală.

Inculpatul a fost reținut la 19 august 2026, iar ulterior Judecătoria Alba Iulia a dispus arestarea sa preventivă. Măsura este în vigoare până la 17 octombrie 2026, inclusiv.

Prin rechizitoriul întocmit la 25 septembrie 2026, dosarul a fost înaintat Judecătoriei Blaj, spre competentă soluționare. Procurorul a solicitat și menținerea măsurii arestării preventive.

În cauză au fost solicitate daune morale în valoare de 120.000 de lei, precum și instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului, până la concurența acestei sume.

Trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal și nu înlătură prezumția de nevinovăție. Vinovăția inculpatului urmează să fie stabilită de instanță printr-o hotărâre definitivă.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj