Știri din zonă
Femeia din Crăciunelu de Jos care și-a ucis soțul, după ce l-a lovit cu un cuțit în inimă, condamnată în primă instanță la 10 ani de închisoare

Gestul femeii a fost şi urmarea bătăilor repetate pe care le primea de la soţul violent. Mailat Sanda, femeia din comuna Crăciunelu de Jos, care în luna martie şi-a omorât soţul cu o lovitură de cuţit în inimă a fost condamnată la 10 ani de închisoare. Gestul femeii a venit după un şir lung de bătăi pe care le-a primit de la soţul violent.
Femeia a recunoscut faptele şi a beneficiat de o reducere semnificativă a pedepsei. Şase copii, dintre care trei minori au devenit orfani în urma crimei. Magistratul de la Tribunalul Alba a admis şi acţiunea civilă a DGASPC Alba, care, prin reprezentanţi, a solicitat daune morale pentru cei trei minori în valoare totală de 60.000 de lei, adică câte 20.000 pentru fiecare copil.
„În noaptea de 14/15 martie, în jurul orei 23.00, în timp ce se afla la locuinţa sa din comuna Crăciunelul de Jos, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unui conflict spontan, inculpata, M.S.I, în vârstă de 38 de ani, l-a înjunghiat pe soţul său, M.F., cu un cuţit în zona toracelui, provocându-i o plagă tăiată-înţepătoare penetrantă toracică anterioară cu interesarea cordului, leziune care i-a cauzat victimei decesul, acesta fiind constatat la orele 00.50 de către echipajul SMURD deplasat la faţa locului, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, se precizează în rechizitoriu.
Decizia de la Tribunalul Alba, din 2 decembrie 2019, nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Alba Iulia în termen de 10 zile de la comunicare.
sursa: adevarul.ro
Știri din zonă
Incendiu la o anexă gospodărească din Veseuș. Intervin pompierii militari din Blaj și SVSU Jidvei
Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Veseuș, comuna Jidvei.
La locul intervenției a fost alocată o autospecială de stingere cu apă și spumă. La operațiune participă și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Jidvei.
ACTUALIZARE: „Incendiul se manifestă pe aproximativ 40 mp. Se intervine pentru stingerea în totalitate a acestuia”, a mai transmis ISU Alba.
Știri din zonă
Bărbat de 36 de ani din Cetatea de Baltă, reținut după ce ar fi furat 130 de kilograme de struguri
Un bărbat de 36 de ani, din localitatea Cetatea de Baltă, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat și amenințare.
Potrivit polițiștilor, în noaptea de 27 spre 28 septembrie 2026, bărbatul ar fi fost surprins de agenții de pază în timp ce sustrăgea struguri dintr-o vie aparținând unei ferme viticole din localitatea Tătârlaua.
În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta ar fi furat aproximativ 130 de kilograme de struguri și i-ar fi amenințat pe agenții de pază.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei, sub coordonarea procurorului, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptelor.
În cursul zilei de 29 septembrie 2026, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj.
Știri din zonă
Bărbat din Cenade, trimis în judecată pentru viol și agresiune sexuală asupra unei minore
Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Cenade, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru viol săvârșit asupra unui minor și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, în formă continuată.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, faptele ar fi fost comise în perioada mai–august 2026, asupra unei fete care avea 12 ani la începutul perioadei investigate și care a împlinit ulterior 13 ani.
Anchetatorii susțin că bărbatul, cunoscut al familiei victimei, ar fi atras-o în repetate rânduri la locuința sa din Cenade. Profitând de faptul că se aflau singuri, acesta ar fi comis acte de agresiune sexuală asupra minorei. Ulterior, în prima jumătate a lunii august, bărbatul ar fi întreținut un raport sexual cu fata și i-ar fi oferit în mod repetat bani pentru a o determina să accepte actele de natură sexuală.
Inculpatul a fost reținut la 19 august 2026, iar ulterior Judecătoria Alba Iulia a dispus arestarea sa preventivă. Măsura este în vigoare până la 17 octombrie 2026, inclusiv.
Prin rechizitoriul întocmit la 25 septembrie 2026, dosarul a fost înaintat Judecătoriei Blaj, spre competentă soluționare. Procurorul a solicitat și menținerea măsurii arestării preventive.
În cauză au fost solicitate daune morale în valoare de 120.000 de lei, precum și instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului, până la concurența acestei sume.
Trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal și nu înlătură prezumția de nevinovăție. Vinovăția inculpatului urmează să fie stabilită de instanță printr-o hotărâre definitivă.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena


