Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Eveniment omagial organizat la Biia cu prilejul sărbătoririi a 168 de ani de la nașterea „Luceafărului” poeziei românești

Publicat

în

Vineri, 19 ianuarie 2018, a avut loc, la sediu Bibliotecii Fundației „Ioan Sălcudean” din Biia, evenimentul omagial organizat în memoria poetului Mihai Eminescu, intitulat sugestiv „Luceafărul strălucește și la Biia”.

Această manifestare este organizată în fiecare an, cu sprijinul și atenta implicare a familiei Sabău, Nicolae și Emanuela, care duc mai departe activitatea culturală inițiată la Biia de regretatul economist Ioan Sălcudean. Acțiunea din Biblioteca de la Biia a reunit numeroase personalități de valoare ale județului Alba și nu numai, dar, cel mai important aspect este că elevii de la școlile gimnaziale din zona Blaj au recitat cu emoție și dăruire poezii din opera eminesciană, cinstind memoria poetului la împlinirea a 168 de ani de la nașterea acestuia.

Pentru a diminua emoțiile celor mai tinere suflete prezente la manifestare, aceasta a debutat prin momentul liric oferit de elevii de la Școala Gimnazială „Gheorghe Dancu” Biia, Școala Gimnazială Șona și Școala Gimnazială Sânmiclăuș. Invitații au fost încântați, mai întâi, prin poezia „Somnoroase păsărele”, recitată cu drag și inocență de Flavia Matei, de la grădinița din Șona. Opera eminesciană a prins viață și prin elevele Denisa Vodă, Andrada Covaci, Ioana Pescar, Anna Miklos și Andrea Biro, din clasa a VI – a, de la Școala Gimnazială Sânmiclăuș, coordonate de doamna profesoară Viviana Căpîlnean. Momentul poetic a fost întregit și de elevi ai Școlii Gimnaziale „Gheorghe Dancu” Biia, recitând cu emoție Raul Ignat, de la grădinița din Biia, îndrumat de doamna educatoare Alina Bucur, Luca Seician, elev în clasa I, coordonat de doamna învățătoare Mariana Costea, Denisa Fekete și Miguel Șopu, elevi în clasa a II – a, pregătiți de doamna învățătoare Carmen Dulău, dar și elevi ai claselor gimnaziale, Giulia Moldovan și Robert Vinceller, sub îndrumarea doamnei profesoare Daniela Crișan.

Un grup de cinci elevi ai Școlii Gimnaziale Șona a oferit un moment deosebit prin punerea în scenă a poemului „Luceafărul”, capodopera eminesciană prinzând viață datorită elevilor Ana Seician, Toni Lăcătuș, Miruna Muscă, Bianca Cordea și Alexandru Bărbat. Aceștia au prezentat „Luceafărul” cu atentele indicații ale doamnei profesoare Florina Coman, oferind tuturor o fărâmă din ceea ce înseamnă farmecul lumii absolute din creația lui Eminescu.

După momentul poetic, invitații speciali ai evenimentului au adresat, pe rând, câte un mesaj tuturor celor prezenți, referindu-se la personalitatea Mihai Eminescu, cu scopul de a păstra amintirea acestuia vie în suflet și în cuget. Printre cei care au cuvântat cu prețuire pentru cinstirea marelui poet au fost primarul comunei Șona, Teodor Florin Mărginean, acesta fiind prezent pe tot parcursul evenimentului, poetul Ion Băciuț, poetul Răzvan Ducan, prof. Silvia Pop,președinta Asociațiunii „Astra”, Despărțământul „Timotei Cipariu” Blaj, scriitorul Cornel Nistea, poetul Silvan Stâncel, manager la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba Iulia, doamna Daniela Floroian Barb, tot din partea Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba Iulia, doamna Lucia Crișan, din partea Bibliotecii din Șona, părintele Lucian Feșteu, din Biia, părintele Claudiu Moldovan, din Sânmiclăuș, Grigore Pop și Emil Bărbat, din partea Asociației „Fii Satului” Biia, prof. Matei Rovin, directorul Școlii Gimnaziale Șona și Veronica Isailă, elevă din partea Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj.

Fiecare elev care a luat parte la activitatea din Biblioteca Fundației „Ioan Sălcudean” Biia a primit câte un volum de poezii de Mihai Eminescu, însoțit de mici atenții dulci, în semn de răsplată pentru participare și pentru munca depusă în a cinstimemoria „poetului nepereche”. Aceștia au rămas atât cu un dar din partea fundației, cât și cu amintirea momentului în care au luat parte la manifestarea dedicată lui Eminescu, serbând 168 de ani de la nașterea poetului.

Mulțumim familiei Sabău pentru toată implicarea și organizarea în cele mai bune condiții a acestei manifestări, dar și pentru munca extraordinară în ceea ce privește Biblioteca din Biia și Fundația „Ioan Sălcudean”, acest lucru fiind dovada că, în viața oricui, un loc de frunte poate fi ocupat de cultură. Biblioteca din Biia este un cadru deosebit de cald și primitor, în care se simte pretutindeni atmosfera de cunoaștere și de familie.

Felicităm disciplina și dăruirea de care au dat dovadă elevii, atenta îndrumare a doamnelor educatoare, învățătoare și profesoare, dar, mai ales, mulțumim tuturor invitaților care au luat cuvântul, demonstrând că, într-adevăr, „Luceafărul strălucește și la Biia”.

Veronica Isailă


Învățământ-Cultură

Noul an universitar 2026-2027 a fost deschis la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Blaj

Publicat

în

Noul an academic 2026–2027 a fost deschis oficial, duminică, 27 septembrie 2026, la Facultatea de Teologie Greco-Catolică – Departamentul Blaj, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și la Seminarul Teologic Greco-Catolic Intereparhial Blaj.

Evenimentul a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate de Preasfinția Sa Cristian Crișan, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș. La celebrare au participat preoți profesori, formatori și colaboratori ai celor două instituții, precum și studenți înscriși la programele de licență, masterat și doctorat și seminariștii blăjeni.

Pornind de la Evanghelia Duminicii a XVIII-a după Rusalii, „Pescuirea minunată”, Preasfinția Sa Cristian le-a vorbit celor prezenți despre importanța încrederii în Cuvântul lui Dumnezeu, dincolo de propriile experiențe și limite.

„Suntem chemați – studenți, profesori și noi cu toții – să avem mai multă încredere în Cuvântul lui Isus chiar mai mult decât în propria noastră experiență”, a transmis episcopul auxiliar.

În cuvântul de învățătură, acesta l-a prezentat pe apostolul Petru drept imaginea omului care își cunoaște meseria, experiența și limitele, dar care descoperă că adevăratul rod nu vine întotdeauna din propriile puteri. Deși pescuise întreaga noapte fără rezultat, Petru a acceptat îndemnul lui Isus: „La cuvântul Tău voi arunca mrejele”.

La finalul Sfintei Liturghii, pr. Cristian Barta, decanul Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, a subliniat importanța noului început pentru studenți și seminariști.

„Începe un nou an universitar în care tinerii care se pregătesc în vederea preoției, dar și laicii care doresc să-și aprofundeze credința, încep un nou drum. Și întotdeauna începutul unui astfel de drum trebuie să fie însoțit de rugăciune”, a spus pr. Cristian Barta.

Acesta a mai arătat că studiul teologiei presupune nu doar lectură și rațiune, ci și credință, precum și angajamentul de a urma calea sfințeniei și a slujirii.

Noul an universitar a început, la Blaj, sub semnul rugăciunii și al dorinței de a continua formarea teologică și umană a studenților și seminariștilor.

 

Nicu GOGA


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Festivitatea de deschiderea anului școlar 2026-2027 la Liceul Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj

Publicat

în

Luni, 7 septembrie 2026, a avut loc deschiderea festivă a anului şcolar 2026/2027 la Liceul Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare”, cel mai vechi liceu din Blaj.

La eveniment a fost prezent Preasfinția Sa Cristian Dumitru Crișan, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, care a transmis tuturor elevilor și dascălilor liceului binecuvântarea Preafericirii Sale Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

La începutul festivității, Preasfinția Sa Cristian a celebrat, împreună cu părintele Cristian Rus, protopop de Blaj, și părintele Adin Pop, asistentul spiritual al Liceului, Te Deum-ul de început de an școlar, în cadrul căruia a rostit o rugăciune specială pentru preșcolarii, elevii, cadrele didactice și personalul auxiliar al școlii greco-catolice din Blaj.

PS Cristian a mărturisit că revenirea la Liceul Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” are o semnificație aparte, fiind la rândul său absolvent al acestei instituții. „Ca fost elev al Liceului «Sfântul Vasile cel Mare», sunt bucuros că sunt și în acest an la deschiderea anului școlar”, a transmis Preasfinția Sa, exprimându-și bucuria de a fi din nou alături de elevi și profesori, într-un moment important pentru comunitatea școlară.

Ierarhul i-a îndemnat pe elevi să devină „speranță pentru viitorul țării noastre și al Bisericii”, subliniind, totodată, rolul esențial al profesorilor și dascălilor în formarea noilor generații. Aceștia au responsabilitatea de a transmite mai departe nu doar cunoștințe, ci și tradiția, cultura și spiritul Blajului.

În încheiere, PS Cristian le-a adresat elevilor un mesaj de încurajare și rugăciune pentru noul an școlar: „Îl rugăm pe Domnul să vă lumineze și să vă fie aproape în acest an școlar, Maica Sfântă să vă țină de mână, iar Sfinții Îngeri mereu să vă șoptească gândurile bune și direcția bună a vieții voastre. Dumnezeu să vă binecuvânteze!”

În cadrul festivității, au transmis mesaje, cu ocazia începutul anului școlar 2026/2027, Dorinda Barta, din partea Primăriei Municipiului Blaj, agentul de poliție Timotei Moga, reprezentantul Inspectoratului Județean de Poliție Alba, cuvântul de încheiere fiind rostit de Directorul Liceului Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare”, Prof. Andreea Suciu.

Le dorim tuturor elevilor, preșcolarilor și cadrelor didactice un an școlar binecuvântat, cu haruri, spornic și cu multe realizări!


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” își deschide porțile pentru anul școlar 2026–2027

Publicat

în

Vacanța de vară se apropie de final, iar Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” se pregătește să își primească din nou elevii pentru un nou an școlar.

Festivitatea de deschidere a anului școlar 2026–2027 va avea loc luni, 7 septembrie, de la ora 09:30, în curtea colegiului.

Reprezentanții unității de învățământ îi invită pe elevi, părinți și cadre didactice să participe la momentul festiv care marchează începutul unui nou parcurs educațional.

La festivitate sunt așteptați și cei mai mici membri ai comunității școlare, copiii din creșă și grădiniță, pentru care începe o nouă etapă, cu jocuri, activități educative, prieteni noi și numeroase experiențe de descoperit.

Conducerea Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” le urează tuturor elevilor și cadrelor didactice un an școlar cu multe reușite, experiențe frumoase și momente de neuitat.

Bine ați (re)venit la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”!


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj