Actualitate
Elevii din Cergău Mare i-au vizitat pe vârstnicii de la asezămintele din Blaj
Elevii Școlii Gimnaziale „Aron Cotruș” din localitatea Cergău Mare, îndrumați de prof. Claudia Maria Rașcovici (directorul instituției), Melania Nicoară (cadru didactic pentru disciplina Religie) și Anca Cristina Ivașcu (educatoare), împreună cu toate cadrele didactice și părinții elevilor, au participat la activități de voluntariat și caritate, oferind bucurie persoanelor cu dizabilități de la Centrul Social „Sfânta Parascheva” din Blaj și persoanelor vârstnice de la Căminul pentru persoane vârstnice din municipiu.
Cadrele didactice și copiii au pregătit pungi cu dulciuri și fructe și le-au împărțit fiecărui vârstnic, marți, 28 noiembrie 2023, bucurând astfel chipurile brăzdate de suferință ale acestor persoane.
La Centrul Social „Sfânta Parascheva” din Blaj, părintele protopop Ovidiu Pop, împreună cu doamna Veronica Pop, i-au întâmpinat pe copii cu multă bucurie și căldură, cu un cuvânt de folos despre puterea rugăciunii și a faptelor bune. În continuare, tinerii au interpretat un buchet de colinde și cântece patriotice, pentru a trăi împreună bucuria de a fi român și bun creștin în preajma sărbătorilor de iarnă. Totodată, și la Căminul pentru persoane vârstnice din Blaj au răsunat glasurile curate ale elevilor din clasele V-VIII, prin desfășurarea programul artistic de colinde și cântece patriotice. Aici elevii au fost întâmpinați de doamna director Maria Borșoi, care le-a adresat elevilor un cuvânt de mulțumire.
Școala noastră a urmărit prin derularea acestor activități să ofere „daruri mici, din suflet mare” și să ajungă astfel la inimile celor aflați în suferință, dar și la inima tuturor celor care au fost implicați în aceste activități, deoarece „Mai fericit este a da, decât a lua” (Fapte 20, 35). Totodată, pentru că activitatea noastră s-a derulat în ziua în care l-am comemorat pe părintele Arsenie Boca la 34 de ani de la mutarea la
Domnul, merită să ne amintim cuvintele sale referitoare la milostenie: „Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce ești”.
Prof. Claudia Raşcovici
Prof. Melania Nicoară
Actualitate
20-21 octombrie 2026: Sinodul Episcopilor Greco-Catolici se reunește la Blaj, în sesiunea ordinară de toamnă
Lucrările sesiunii ordinare de toamnă a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, se vor desfășura în perioada 20–21 octombrie 2026, la Blaj, sub președinția Preafericirii Sale Claudiu-Lucian Pop.
Pe agenda reuniunii se află mai multe teme privind viața și misiunea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
Un moment important al programului va avea loc marți, 20 octombrie, de la ora 18:00, când, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, va fi celebrată Sfânta Liturghie Arhierească.
Sinodul Episcopilor reunește toți episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, din România și din afara granițelor țării. Organismul se întrunește în sesiune ordinară de două ori pe an, primăvara și toamna.
Pr. Liviu Ursu
Actualitate
Tânăr de 24 de ani din Blaj, prins la volanul unei mașini neînmatriculate pe DN 1, în Miercurea Sibiului
Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Blaj, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând un autoturism neînmatriculat pe DN 1, în județul Sibiu.
Incidentul s-a petrecut joi, 15 octombrie 2026, în jurul orei 17:00, în localitatea Miercurea Sibiului, unde polițiștii rutieri au oprit mașina pentru un control.
În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că autoturismul nu era înmatriculat sau înregistrat, fapt pentru care au întocmit un dosar penal pe numele șoferului.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.
Actualitate
Tânăr din Blaj, trimis în judecată după ce ar fi furat două biciclete din același bloc
Un tânăr din Blaj a fost trimis în judecată pentru furt calificat în formă continuată, fiind acuzat că ar fi furat două biciclete din rastelul unui bloc, în seri consecutive. Printr-o încheiere din 9 octombrie 2026, Judecătoria Blaj a constatat legalitatea sesizării instanței și a actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
Potrivit rechizitoriului, primul furt ar fi avut loc în seara de 10 septembrie 2025. Tânărul ar fi observat mai multe biciclete într-un rastel metalic din fața unui bloc, ar fi îndepărtat sistemul antifurt al uneia dintre ele și ar fi plecat cu bicicleta unei locatare. Proprietara a constatat dispariția în dimineața următoare.
Acuzarea susține că, în seara de 11 septembrie, acesta s-ar fi întors la același rastel și ar fi furat o a doua bicicletă, marca RockRider, aparținând unei alte locatare. Dispariția a fost sesizată a doua zi.
Polițiștii au găsit ambele biciclete pe 17 septembrie 2025, la locuința tânărului din Blaj. Bunurile au fost recuperate și restituite proprietarelor, care au renunțat la pretențiile civile după recuperarea acestora.
Potrivit încheierii, inculpatul și-a recunoscut fapta și și-a exprimat regretul. Acesta nu are antecedente penale. Trimiterea în judecată nu reprezintă o condamnare, iar instanța urmează să analizeze acuzațiile în cadrul procesului.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 3 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena



