Învățământ-Cultură
Elevi de la Colegiul Naţional „I. M. Clain” Blaj vor reprezenta judeţul la olimpiade naţionale

De asemenea, vor merge mai departe la faza naţională elevele din echipa de Volei – fete – gimnaziu a liceului, care au cules laurii la etapa judeţeană a Olimpiadei Naţionale a Sportului şcolar .
Prin pasiune şi devotament, dar şi prin contribuţia profesorilor care au arătat că a fi dascăl înseamnă, dincolo de pregătirea de specialitate, implicare și dăruire, aceştia au demonstrat că sunt cei mai buni din judeţ şi că merită să meargă mai departe, să ne promoveze învăţământul judeţean de calitate la nivel de ţară.
Elevii Colegiului Naţional “I.M. Clain” Blaj, care vor reprezenta judeţul Alba la fazele naţionale a olimpiadelor şcolare sunt:
Informatică – Oancea Andreea (cl. IX A) și Docolin Bogdan Alexandru (cl. X A), prof. coord. Ghiţă Romanţa;
Matematică – Vasile Alin Sevestrean(cl. X B), prof. coord. Ciprian Cipariu;
Fizică – Vasile Alin Sevestrean(cl. X B), prof. coord. Luca Mărginean;
Limba franceză – Elisa Mihu (cl. X C), prof. coord. Leontina Dulău;
Limba latină – Liana Rotaru (X D), prof. coord. Adriana Zaharia ;
Astronomie și astrofizică – Diana Alexandra Pop(cl. X B) și Daria Antonia Gizdavu (cl. VII A), prof. coord. Anca Marian ;
Ştiințele pământului – Raul Todea (cl. XI C), prof. coord. Catalina Sabo, Lucian Pop , Rozalia Gulea, Zoița Comșa;
Religie greco-catolică – Cosmina Andreea Barna (cl. VII A), Octavian Marian Isailă (IX A), Iulia Mihaela Gânța (cl. X C), Mădălina Gabriela Oltean(cl. XI C), Mihaela Angela Moșneag (cl. XII D), prof. coord. Andrea Suciu .
Elevele din echipa de Volei – fete – gimnaziu a Colegiului Național ,,I. M. Clain” Blaj: Balu Andra Maria, Gherman Alexandra, Hațegan Elena Denisa, Flueraș Andreea Maria, Meteș Miruna, Pușcă Adelina, Șerbu Andrada Maria, Simu Patricia Maria și Seicean Daiana Emilia, prof. coord. Efrim Horia.
Cinste dascălilor care au reuşit să le dezvolte elevilor interesul pentru studiu, competenţele intelectuale şi dorinţa de performanţă în procesul instructiv-educativ la diferite discipline de învăţământ şi mult succes elevilor la etapa naţională a olimpiadelor şcolare.
Învățământ-Cultură
Colindul românesc, comoară a patrimoniului cultural. Întâlnire cu prof. univ. dr. Ioan Bocșa, la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj
Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” a găzduit vineri, 23 octombrie 2026, un workshop dedicat colindului tradițional românesc, desfășurat în cadrul proiectului „Repere identitare în armonie. Teme principale ale colindei tradiționale românești”, inițiat de Fundația Culturală TerrArmonia și susținut de prof. univ. dr. Ioan Bocșa.
Evenimentul a oferit participanților ocazia de a descoperi semnificațiile culturale și spirituale ale colindelor, precum și rolul acestora în conservarea și transmiterea patrimoniului tradițional românesc către noile generații.
Programul a fost susținut de prof. univ. dr. Ioan Bocșa, care a împărtășit din experiența și cunoștințele sale în domeniul folclorului, și de interpretările Ansamblului Icoane. Prin intermediul cântecului tradițional, participanții au fost invitați să redescopere valorile, simbolurile și reperele identitare păstrate de-a lungul generațiilor.
Reprezentanții Colegiului au adresat mulțumiri profesorului Ioan Bocșa pentru contribuția sa la desfășurarea activității, precum și tuturor celor implicați în organizarea evenimentului.
Astfel de inițiative culturale contribuie la promovarea tradițiilor românești și la consolidarea legăturii dintre generații, evidențiind importanța păstrării și valorificării moștenirii spirituale naționale.
Prin acest eveniment, Blajul își reafirmă deschiderea față de proiectele dedicate culturii și educației, care aduc în prim-plan autenticitatea tradițiilor românești și rolul lor în formarea identității culturale.
Învățământ-Cultură
Școlile Blajului, celebrate la o conferință județeană dedicată educației și culturii
Conferința județeană „Școlile Blajului, fântâni ale darurilor” a reunit, în sala festivă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, profesori, invitați și elevi, în preajma zilei de 11 octombrie, când sunt marcate Ziua Școlii Ardelene și Ziua Școlilor Blajului.
Evenimentul a adus în prim-plan valorile Școlii Ardelene și rolul dascălului în formarea și inspirarea generațiilor tinere. Programul a cuprins un discurs intitulat „Școlile Blajului: de la «fântânile darurilor» la noile frontiere ale educației”, lansarea volumului „Școala muzicală blăjeană” și prezentarea proiectului județean „Școlile Blajului, fântâni ale darurilor”.
Momentele artistice au completat programul conferinței: copiii au interpretat cântece, iar acordurile de orgă au contribuit la atmosfera evenimentului. Au participat corul „Prietenii muzicii”, elevele Anastasia Bunea și Teodora Frățilă, de la Școala Gimnazială nr. 13 din Sibiu, precum și invitații și organizatorii manifestării.
Organizatorii au adresat mulțumiri părintelui dr. Cristian Barta, autorilor Adrian și Carmen Solomon, lui Ioan Mihălțan, profesoarei Cosmina Barna și dirijoarei Mirela, alături de toți cei care au contribuit la desfășurarea conferinței.
Învățământ-Cultură
Noul an universitar 2026-2027 a fost deschis la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Blaj
Noul an academic 2026–2027 a fost deschis oficial, duminică, 27 septembrie 2026, la Facultatea de Teologie Greco-Catolică – Departamentul Blaj, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și la Seminarul Teologic Greco-Catolic Intereparhial Blaj.
Evenimentul a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate de Preasfinția Sa Cristian Crișan, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș. La celebrare au participat preoți profesori, formatori și colaboratori ai celor două instituții, precum și studenți înscriși la programele de licență, masterat și doctorat și seminariștii blăjeni.
Pornind de la Evanghelia Duminicii a XVIII-a după Rusalii, „Pescuirea minunată”, Preasfinția Sa Cristian le-a vorbit celor prezenți despre importanța încrederii în Cuvântul lui Dumnezeu, dincolo de propriile experiențe și limite.
„Suntem chemați – studenți, profesori și noi cu toții – să avem mai multă încredere în Cuvântul lui Isus chiar mai mult decât în propria noastră experiență”, a transmis episcopul auxiliar.
În cuvântul de învățătură, acesta l-a prezentat pe apostolul Petru drept imaginea omului care își cunoaște meseria, experiența și limitele, dar care descoperă că adevăratul rod nu vine întotdeauna din propriile puteri. Deși pescuise întreaga noapte fără rezultat, Petru a acceptat îndemnul lui Isus: „La cuvântul Tău voi arunca mrejele”.
La finalul Sfintei Liturghii, pr. Cristian Barta, decanul Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, a subliniat importanța noului început pentru studenți și seminariști.
„Începe un nou an universitar în care tinerii care se pregătesc în vederea preoției, dar și laicii care doresc să-și aprofundeze credința, încep un nou drum. Și întotdeauna începutul unui astfel de drum trebuie să fie însoțit de rugăciune”, a spus pr. Cristian Barta.
Acesta a mai arătat că studiul teologiei presupune nu doar lectură și rațiune, ci și credință, precum și angajamentul de a urma calea sfințeniei și a slujirii.
Noul an universitar a început, la Blaj, sub semnul rugăciunii și al dorinței de a continua formarea teologică și umană a studenților și seminariștilor.
Nicu GOGA
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 3 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena
-
Actualitateacum 12 luni
Doi bărbați din Alba, care au spart o biserică din Copșa Mică și au sustras mai multe bunuri, identificați de un polițist din Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
Surse: Decesul tinerei de 23 de ani din Blaj ar fi fost cauzat de o scurgere de gaze în locuință
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
O tânără de 23 de ani din Blaj a decedat, după ce i s-ar fi făcut rău în propria locuință


