Sport
Echipa din „Mica Romă merge mai departe în Cupa României: Sportul Petrești – CIL Blaj 0-3 (0-1)

Trupa lui Doru Oancea, deținătoarea trofeului și a Supercupei AJF Alba, a pierdut al doilea joc la rând, precedentul fiind tot pe teren propriu, în campionat, cu Voința Stremț. Echipa din “Mica Romă”, clasată pe locul secund în cel de-al 4-lea eșalon, a dat lovitura în derby-ul acestei faze a competiției “KO”, golurile lui D. Mihu (44) și Acatrinei (63, 74) fiind decisive în economia disputei, una în care vizitatorii au meritat pe deplin calificarea
În alte partide, Spicul Daia Română – Voința Stremț 0-2 (0-0), golurile oaspeților au fost marcate de I. Mihățan (55) și R. Juncan (72). Amfitrionii au irosit un penalty prin Al. Hada (79), iar N. Pop (Voința) a fost eliminat (57)
Inter Unirea – Viitorul Sântimbru 0-1 (0-0): Sg. Oara (90). Brânză (90+1) de la oaspeții a fost eliminat, roșu direct
Nicolae Linca Cergău – CSU Alba Iulia 1-4 (0-3): portarul V. Cristea (84, penalty), respectiv M. Domșa (7, 37), Cl. Oara (27), N. Rus (63)
În minutul 44, D. Mihu a șutat de la marginea careului în dreapta lui Lepădat și a deschis scorul. În minutul 63, Acatrinei a majorat avantajul, cu un șut cu latul ce l-a învins pe Lepădat/ În minutul 74, Acatrinei a dus scorul la unul de nepreentare, după o acțiune personală
La reluare, Bălaș (49) a tras de la 18 metri, R. Damian a prins în doi timpi. În minutul 56, lovitura cu cap trimisă de P. Ștefan, din careul mic, a trecut puțin peste transversală. Peste două minute, B. Varga și-a încercat șansa de la distanță. În minutul 69, la 0-2, Afrapt a trimis peste transversală, iar peste câteva zeci de secunde Lepădat a respins de sub bară șutul lui D. Mihu. În minutul 88, R. Damian a avut o intervenție excelentă la șutul lui Bălaș
În tribune sunt în jur de 100 de spectatori. Gazdele au început mai bine, având o oportunitate prin T. Mărginean (6), la un șut al lui D. Ianc respins în față de R. Damian. În distribuția oaspeților se consemnează debutul fundașului D. Oltean (21 ani, ex-Ceahlăul Piatra Neamț). În minutul 25, D. Mihu a tras din interiorul careului, fiind blocat de un adversar. Acatrinei (31) a fost blocat în momentul șutului, după o acțiune a lui Mihu. Șut slab (36) M. Cristea, mingea a poposit în brațele lui R. Damian. În mintul 37, T. Mărginean nu a reușit să lovească balonul în zonă centrală, după pasa lui Bălaș
Echipe de start:
Sportul: Lepădat – G. Oltean, Gavriluță, P. Ștefan, Ov. Stancu – D. Ianc, Buligă, M. Cristea, Ad. Lăcătuă, T. Mărginean, Bălaș; rezerve Dobre, Cutean, Ludwig, Afrap, Cr. Popa, G. Samoil. Antrenori Doru Oancea și Dan Comșa.
CIL: R. Damian – Ciugudean, D. Olteanu, H. Popa, S. Pintea, B. Varga, Ioo, Timiș, Al. Juncan,Acatrinei, D. Mihu; rezerve Cherteș, D. Șerban, M. Coman, Voic, Fodor, Cioancă, Gombocz. Antrenor Septimiu Boancăș.
În cel de-al 4-lea eșalon, în tur, în “Mica Romă”, blăjenii au administrat primei clasate întâia înfrângere stagională, după ce s-au impus cu 3-2, cele două combatante urmând să se mai întâlnească în etapa a 24-a a sezonului, tot la Petrești.
Arbitri: Sg. Popa – Aiud, Cr. Man și S. Gligor – ambii Alba Iulia *Observator F. Mărginean – Aiud.
Sport
Vicecampioana României, debut cu dreptul în noua ediție a Diviziei A1: CSM Constanța – Volei Alba Blaj 0-3
Volei Alba Blaj a debutat cu o victorie categorică în noul sezon al Diviziei A1 la volei feminin. Formația din „Mica Romă” s-a impus în deplasare, în fața echipei CSM Constanța, cu scorul de 3-0 (25-17, 25-17, 25-21), în prima etapă a campionatului.
Blăjencele a controlat partida și au câștigat fără emoții primele două seturi, ambele încheiate cu același scor, 25-17. În actul al treilea, gazdele au încercat să țină pasul, însă Volei Alba Blaj a gestionat eficient finalul și și-a adjudecat setul cu 25-21, încheind meciul în minimum de seturi.
Succesul de la Constanța reprezintă un început încurajator de sezon pentru formația ardeleană, care își îndreaptă acum atenția către primul obiectiv important al toamnei.
Sâmbătă, de la ora 16:30, la Tulcea, Volei Alba Blaj va întâlni campioana CSO Voluntari, în Supercupa României. Cele două echipe se vor lupta pentru primul trofeu al sezonului, într-un duel care se anunță mult mai solicitant pentru formația din Blaj.
Sport
Guillermo Naranjo Hernandez, antrenor Volei Alba Blaj: „Avem experiența care ne-a lipsit sezonul trecut”
Volei Alba Blaj începe sezonul 2026/2027 cu un lot înnoit și cu obiective ambițioase. Antrenorul spaniol Guillermo Naranjo Hernandez spune că echipa are potențial și consideră că plusul de experiență față de sezonul trecut ar putea conta în meciurile decisive.
Blajul a transferat 11 jucătoare. Din lotul precedent au rămas doar Piani, Vereș, Trcol și Grama. Pentru debutul oficial, Ksenia Oprya nu este încă disponibilă, fiind în așteptarea formalităților pentru viză, iar Malachias este accidentată. În ultimul moment, echipa a adus-o pe coordonatoarea Kristna Besman, din Azerbaidjan.
„Echipa este nerăbdătoare și entuziasmată să înceapă sezonul. Avem mult potențial, însă la antrenamente nu am avut cu adevărat ocazia să-l demonstrăm, pentru că nu am avut lotul complet”, a declarat tehnicianul, într-un interviu publicat de club. El a adăugat că echipa se pregătește cu multă concentrare pentru cele două partide importante din deplasare.
Naranjo Hernandez consideră că experiența acumulată poate face diferența în momentele cu presiune ridicată. „Cred că anul acesta avem acea experiență care ne-a lipsit în sezonul trecut”, a spus antrenorul.
Primul obiectiv al sezonului este Supercupa României, trofeu pe care Volei Alba Blaj îl va disputa din nou în compania formației CSO Voluntari. „Suntem bucuroși că avem o nouă șansă de a încerca să cucerim primul trofeu al sezonului. CSO Voluntari este o echipă foarte bună, care se va lupta din nou pentru trofee în România”, a afirmat acesta.
În etapa a doua, Blajul va întâlni Dinamo, în primul meci disputat pe teren propriu. Antrenorul se așteaptă la un adversar mai puternic decât în sezonul trecut, dar mizează pe avantajul oferit de propria sală. „Vom fi pregătiți și vom încerca să dăm tot ce avem mai bun”, a încheiat Guillermo Naranjo Hernandez.
Sport
Kristina Besman, noua coordonatoare a Volei Alba Blaj
Volei Alba Blaj începe miercuri, 14 octombrie 2026, parcursul în noul sezon al Diviziei A1. Formația ardeleană joacă în deplasare cu CSM Constanța, de la ora 18:00, înaintea duelului pentru Supercupa României, programat sâmbătă, la Tulcea, împotriva campioanei CSO Voluntari.
Partida de la Constanța a fost mutată pentru ca Blajul să rămână în Dobrogea înaintea confruntării din Supercupă, care va începe la ora 16:30. Cele două echipe, rivale în ultimii ani, se vor întâlni din nou pentru un trofeu.
Blajul a transferat-o pe Kristina Besman, coordonatoare în vârstă de 30 de ani, cu o înălțime de 1,84 metri și titulară a naționalei Azerbaidjanului. Sosirea sa vine în contextul în care Kenya Malachias urmează să fie operată la genunchi și va lipsi în perioada următoare.
Besman a evoluat în ultimele două sezoane în Rusia, la Omichka Omsk. În carieră, a mai jucat pentru Azerrail Baku, Azeryol Baku și Telekom Baku, în Azerbaidjan, pentru LP Viesti, în Finlanda, și pentru Tulitsa Tula și Yenisey Krasnoyarsk, în Rusia.
Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez se așteaptă la un meci dificil în fața formației din Constanța și le-a cerut elevelor sale să rămână concentrate, fără să se lase distrase de apropiata Supercupă.
„CSM Constanța este o echipă foarte dificilă, care practică un volei de calitate. Joacă rapid și are voleibaliste bune pe banca de rezerve, pe toate posturile. În plus, este întotdeauna foarte greu să joci la Constanța. Trebuie să rămânem concentrate și să luăm fiecare meci în parte”, a declarat antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez.
Blajul vizează toate trofeele interne în noul sezon și își propune, totodată, un parcurs cât mai lung în Cupa CEV. Antrenorul consideră că echipa are mai multă experiență decât în stagiunea precedentă.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena


