Rămâi conectat

Actualitate

Duminică, 26 decembrie 2021: Concert de Crăciun la Palatul Cultural Blaj

Publicat

în

Tiberiu Soare, unul dintre cei mai apreciati dirijori ai lumii, va fi prezent alături de Orchestra Filarmonică de Stat din Sibiu la Concertul de Crăciun de la Palatul Cultural Blaj, care va avea două reprezentații în a doua zi de Crăciun, duminică 26 decembrie 2021, de la orele 16:00 și 19:00.

Vor susține recitaluri soprana Virineia Pîrnău, câștigătoarea Sibiu Opera Festival 2021, și naistul Alexandru Pal, iar invitat special va fi acordeonistul Marcel Oroianu.

Organizatorii au decis să ofere două reprezentanții, deoarece, din cauza restricțiilor sanitare impuse pentru limitarea pandemiei de coronavirus, spectacolele se vor desfășura cu maximum 50% din capacitatea Palatului Cultural. Prețul unui bilet este de 50 lei. Biletele pot fi achiziționate zilnic, între orele 12:00 – 17:00, de la Palatul Cultural Blaj.

Participarea este permisă doar pentru următoarele categorii de persoane:

– persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

– persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS- CoV-2;

– persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau care prezintă rezultatul negativ al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, nu mai vechi de 48 de ore.

Concertul de Crăciun de la Palatul Cultural Blaj este organizat de Primăria și Consiliul Local Blaj.


Actualitate

Acțiune a polițiștilor în Blaj: peste 90 de persoane verificate și amenzi de 5.725 de lei

Publicat

în

Polițiștii din Blaj au desfășurat, în noaptea de 18 spre 19 septembrie 2026, o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice pe raza municipiului.

Acțiunea s-a desfășurat în intervalul 22:00 – 01:00, iar polițiștii au verificat, prin intermediul aplicației eDAC, peste 90 de persoane și mai mult de 40 de autovehicule.

În urma controalelor, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de 5.725 de lei.

De asemenea, polițiștii au efectuat 55 de testări pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice sau a altor substanțe.

Șase persoane au fost conduse la sediul unității de poliție pentru verificări.

În cadrul acțiunii, polițiștii au intervenit și în cazul unor situații conflictuale asociate violenței domestice. Unsprezece persoane au beneficiat de consiliere.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba.

Polițiștii anunță că vor continua acțiunile în zonele de competență, pentru prevenirea și combaterea faptelor care pot afecta ordinea și liniștea publică, precum și pentru protejarea cetățenilor.


Citește mai mult

Actualitate

Vineri, 25 septembrie 2026: Parastas de un an pentru odihna veșnică a Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan

Publicat

în

La împlinirea unui an de la trecerea la Domnul a Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, se reunește în rugăciune pentru odihna veșnică a celui care a slujit cu dăruire și statornicie Biserica și poporul lui Dumnezeu.

Vineri, 25 septembrie 2026, la ora 18:00, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, Preafericirea Sa Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, va celebra Parastasul de un an pentru odihna veșnică a Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major și Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

La un an de la plecarea sa din această lume, păstrăm vie amintirea Cardinalului Lucian Mureșan și mulțumim lui Dumnezeu pentru darul vieții și al slujirii sale, pentru mărturia de credință și pentru grija părintească pe care a arătat-o Bisericii Române Unite în anii în care a condus-o.

În fața tainei trecerii la cele veșnice, rugăciunea Bisericii este însoțită de speranța întâlnirii cu Cristos, Cel răstignit și înviat. Îl încredințăm, așadar, iubirii și milostivirii lui Dumnezeu, cerând ca Domnul să-i dăruiască Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan odihna veșnică, lumina cea neînserată și comuniunea cu toți sfinții în Împărăția Sa.

Îi invităm pe toți cei care l-au cunoscut, l-au prețuit și îi păstrează recunoștință să se alăture rugăciunii pentru odihna veșnică a Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan.

 

Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș


Citește mai mult

Actualitate

Duminică, 20 septembrie 2026: Blajul găzduiește cea de-a XXVII-a ediție e evenimentului „Bogățiile Toamnei”

Publicat

în

Blajul va găzdui o nouă ediție a evenimentului „Bogățiile Toamnei”, manifestare dedicată producătorilor locali, roadelor pământului și tradițiilor populare românești. Cea de-a XXVII-a ediție va avea loc duminică, 20 septembrie 2026, începând cu ora 10:00, în Piața Mare din municipiu.

Evenimentul va reuni producători agricoli din județul Alba, care își vor expune și comercializa produsele agroalimentare, oferind publicului ocazia de a descoperi și cumpăra roadele toamnei. Totodată, cei mai apreciați producători vor fi recompensați în cadrul festivității de premiere.

Atmosfera de sărbătoare va fi completată de un amplu spectacol folcloric susținut de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea dirijorului Alexandru Pal. Pe scena din Piața Mare vor urca îndrăgiții interpreți Alina Pinca, Alexandra Băcilă, Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Narița și Nicolae Plută, precum și Grupul vocal tradițional „Izvoarele” din Blaj.

Programul artistic îi va aduce în fața publicului și pe tinerii interpreți Daria Costea, Iulian Bic, Alexandru Mărginean, Alexandru Zaharie, Valentina Poienar, Anda Truță, George Catană, Paula Bontea, Dana Farcaș și Șerban Sebastian.

Un moment aparte îl va constitui participarea Clasei de suflători a Palatului Cultural Blaj, coordonată de instructorul Rareș Bogdan Crișan.

Prin caracterul său, „Bogățiile Toamnei” pune în valoare munca producătorilor locali, bogăția recoltelor și patrimoniul cultural și artistic al comunităților din județul Alba. Manifestarea transformă centrul Blajului într-un veritabil punct de întâlnire pentru producători, artiști și public, într-o zi dedicată tradițiilor și bucuriei roadelor de toamnă.

Evenimentul este organizat de U.A.T. Municipiul Blaj – Primăria și Consiliul Local Blaj, Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba.

„Vă așteptăm cu drag să întâmpinăm împreună toamna, cu roade bogate, oameni gospodari și cântec românesc!”, au transmis organizatorii.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj