Rămâi conectat

Știri din zonă

Duminică 27 septembrie: Ziua Comunei Crăciunelu de Jos. Vezi programul manifestărilor

Publicat

în

ziua-comunei-craciunelu-2015Duminică, 27 septembrie 2015, comuna Crăciunelu de Jos îmbracă straie de sărbătoare. Sătenii și oficialitățile vor sărbători cea de-a doua ediție a Zilei Comunei, eveniment ce marchează 691 de ani de la prima atestare documentară a localității.

De un spectacol folcloric cu artiști de renume, dar și interpreți locali, fii ai satului, vor avea parte cei care duminică vor fi prezenți în centrul comunei. Evenimentul va fi prezentat de Angela Chelaru și difuzat de Hora TV.

Programul Zilei Comunei Crăciunelu de Jos 2015

13.00 – Depunere de coroane

13.30 – Cuvântul primarului

14.00 – Spectacol folcloric

Traian Jurchela, invitat special

Leontina Fărcaș și Muguri de Tezaur, Vasile Coca, Alina Pinca (fiica satului), Bogdan Toma, Virginia Irimuș, Tudor Furdui Iancu, Ina Todoran (fiica satului), Traian Stoiță, Ovidiu Furnea, Georgiana Lobonț.

Interpreți locali: Adi Răhăian, Ioana Mărginean, Adi Vestemean, Vasile Pușcă, Sinel Petru, Andreea și Gabriel Szocacs,Robert Maier, Maria Borcea

Grupul Alegrino – prof. Gabriela Trif

Grupul elevilor Școlii Generale Crăciunelu de Jos – instructori Delia Low, Lucia Sârb, Nemeș Mihaela

Grupul vocal mixt al Căminului Cultural Crăciunelu de Jos

Ansamblul Alba Carolina al Casei de Cultură a Studenților Alba Iulia

Acompaniază Grupul instrumental ”Dor” condus de Alin Joldeș, fiu al satului

19.30 – Ravy Music

Concert trupa Re – Born

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Primăria și Consiliul Local Crăciunelu de Jos.


Știri din zonă

Incendiu la o anexă gospodărească din Veseuș. Intervin pompierii militari din Blaj și SVSU Jidvei

Publicat

în

Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Veseuș, comuna Jidvei.

La locul intervenției a fost alocată o autospecială de stingere cu apă și spumă. La operațiune participă și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Jidvei.

ACTUALIZARE: „Incendiul se manifestă pe aproximativ 40 mp. Se intervine pentru stingerea în totalitate a acestuia”, a mai transmis ISU Alba.


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 36 de ani din Cetatea de Baltă, reținut după ce ar fi furat 130 de kilograme de struguri

Publicat

în

Un bărbat de 36 de ani, din localitatea Cetatea de Baltă, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat și amenințare.

Potrivit polițiștilor, în noaptea de 27 spre 28 septembrie 2026, bărbatul ar fi fost surprins de agenții de pază în timp ce sustrăgea struguri dintr-o vie aparținând unei ferme viticole din localitatea Tătârlaua.

În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta ar fi furat aproximativ 130 de kilograme de struguri și i-ar fi amenințat pe agenții de pază.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei, sub coordonarea procurorului, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptelor.

În cursul zilei de 29 septembrie 2026, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj.


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat din Cenade, trimis în judecată pentru viol și agresiune sexuală asupra unei minore

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Cenade, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru viol săvârșit asupra unui minor și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, în formă continuată.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, faptele ar fi fost comise în perioada mai–august 2026, asupra unei fete care avea 12 ani la începutul perioadei investigate și care a împlinit ulterior 13 ani.

Anchetatorii susțin că bărbatul, cunoscut al familiei victimei, ar fi atras-o în repetate rânduri la locuința sa din Cenade. Profitând de faptul că se aflau singuri, acesta ar fi comis acte de agresiune sexuală asupra minorei. Ulterior, în prima jumătate a lunii august, bărbatul ar fi întreținut un raport sexual cu fata și i-ar fi oferit în mod repetat bani pentru a o determina să accepte actele de natură sexuală.

Inculpatul a fost reținut la 19 august 2026, iar ulterior Judecătoria Alba Iulia a dispus arestarea sa preventivă. Măsura este în vigoare până la 17 octombrie 2026, inclusiv.

Prin rechizitoriul întocmit la 25 septembrie 2026, dosarul a fost înaintat Judecătoriei Blaj, spre competentă soluționare. Procurorul a solicitat și menținerea măsurii arestării preventive.

În cauză au fost solicitate daune morale în valoare de 120.000 de lei, precum și instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului, până la concurența acestei sume.

Trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal și nu înlătură prezumția de nevinovăție. Vinovăția inculpatului urmează să fie stabilită de instanță printr-o hotărâre definitivă.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj