Rămâi conectat

Actualitate

Duminică, 17 decembrie 2017: Centrul Cultural „Iacob Mureşianu” din Blaj va fi gazda celei de-a XVIII-a a Festivalului de Colinde „O, ce veste minunată”

Publicat

în

Duminică, 17 decembrie 2017, la Centrul Cultural „Iacob Mureşianu” din Blaj, începând cu ora 14.00, va avea loc a XVIII-a ediţie a Festivalului de Colinde „O, ce veste minunată”, organizat de Despărţământul „Timotei Cipariu” Blaj al ASTREI, împreună cu Primăria şi Consiliul Local Blaj, în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Blaj şi Protopopiatul Greco-Catolic Blaj.

Vor susţine recitaluri de colinde 24 de grupuri de colindători din Blaj şi zona Blajului, dar şi din judeţele Mureş şi Sibiu. Evenimentul ar fi trebuit să se desfăşoare sâmbătă, însă din cauza doliului naţional, manifestarea a fost reprogramată pentru duminică. Intrarea este liberă.

Cele mai multe grupuri de colindători care vor susţine recitaluri reprezintă cercurile ASTRA din zonă, respectiv: Colegiul Naţional „Inochentie Micu Clain” Blaj, Şcoala Gimnaziallă „Toma Cocişiu” Blaj, grupurile din Mihalţ, Sâncel, Pănade, Mănărade, Cergău Mare, Cetatea de Baltă, Valea Lungă, Roşia de Secaş, Cenade, Biia şi Dumbrăveni (Sibiu). Lor li se adaugă Corul Protopopiatului Ortodox Blaj, Ina Todoran cu Grupul de colindători din Crăciunelul de Jos, Grupurile de colindători din Jidvei, Sâncel (Şcoala „Ioan Pop Reteganul”), Blaj (Clubul Elevilor), Micăsasa (Sibiu), Daneş (Mureş), Boiu (Albeşti, Mureş), Corneşti (Mureş) şi Tiur. Gazda festivalului va fi familia Maria şi Gheorghe Zereş (Pănade), iar prezentatoarele manifestării sunt Angela Chelaru şi Maria Ioica-Zudor.

Ediţia a XVIII-a a Festivalului de Colinde „O, ce veste minunată”se desfăşoară după un concept realizat de Silvia Pop şi Ioan Mihălţan.


Actualitate

Tânăr de 29 de ani din Blaj, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud

Publicat

în

Luni, 15 iunie 2026, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din Municipiul Blaj, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 15 iunie 2026, de către Judecătoria Blaj.

Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

Bărbatul a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud pentru executarea pedepsei.


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 41 de ani din Blaj reținut de polițiști, după ce și-a agresat fizic soția și copii minori

Publicat

în

La data de 15 iunie 2026, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

Din cercetări a reieșit că, în după-amiaza zilei de 15 iunie 2026, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în vârstă de 40 de ani, și i-ar fi adresat injurii, pe fondul consumului de alcool. De asemenea, în cursul zilei de 14 iunie 2026, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe fiica sa, în vârstă de 13 ani, iar fiului său, în vârstă de 17 ani, i-ar fi adresat amenințări, provocându-i o stare de temere.

Polițiștii au emis trei ordine de protecție provizorii, pentru o perioadă de 5 zile, bărbatului fiindu-i interzis să se apropie de familia sa.

În cursul zilei de azi, 16 iunie 2026, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj pentru a fi dispuse măsuri legale.

Cercetările sunt continuate.


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 27 de ani din Blaj reținut de polițiști, după ce a sustras un autoturism din localitatea Mogoș și l-a condus băut și fără permis

Publicat

în

Ieri, 12 iunie 2026, în jurul orei 13.00, polițiștii Postului de Poliție Mogoș au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din comuna Mogoș, cu privire la faptul că autoturismul său a fost sustras, din curtea locuinței.

Pe parcursul deplasării spre locuința bărbatului, polițiștii au observat pe DC 151, autoturismul în cauză și au procedat la oprirea acestuia.

Autoturismul era condus de către un tânăr de 27 ani, din municipiul Blaj.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit că tânărul nu deține permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule.

Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând valoarea de 0,50 mg/litru alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de tânărul de 27 de ani, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

În cursul zilei de azi, 13 iunie 2026, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj