Rămâi conectat

Știri din zonă

Doi tineri din Valea Lungă au fost reținuți, iar un al treilea este cercetat în stare de libertate, după ce au furat mai multe scule electrice și materiale de construcție

Publicat

în

Miercuri, 19 aprilie 2023, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au identificat 3 tineri, unul de 31 de ani și doi de 25 de ani, toți din comuna Valea Lungă, ca persoane bănuite de săvârșirea unor furturi care au fost sesizate poliției la data de 6 aprilie 2023, respectiv 16 aprilie 2023.

Din cercetări a rezultat faptul că, la data de 6 aprilie 2023, doi dintre aceștia ar fi pătruns în locuința unui cetățean din Valea Lungă de unde ar fi sustras scule electrice și mai multe găleți cu vopsea, în valoare de aproximativ 970 de lei. Ulterior, în noaptea de 15/16 aprilie 2023, tânărul de 31 de ani ar fi revenit la locuința păgubitului și ar fi sustras alte 20 de găleți de vopsea precum și un cablu electric, pe care le-ar fi transportat cu un autoturism condus de cel de-al doilea tânăr, în vârstă de 25 de ani. Prejudiciul a fost estimat, în acest caz, la 950 de lei și a fost recuperat în mare parte.

Față de cei doi tineri de 25 de ani, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Polițiștii desfășoară activități specifice, în vederea depistării tânărului de 31 de ani, care se sustrage cercetărilor, precum și în vederea recuperării integrale a prejudiciului.


Știri din zonă

Biciclistul de 25 de ani, rănit grav în accidentul din Bucerdea Grânoasă a murit la spital

Publicat

în

Bărbatul în vârstă de 25 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, rănit grav în urma accidentului rutier produs vineri seara, pe strada Morii, a decedat la spital.

Potrivit informațiilor transmise anterior de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, accidentul s-a produs vineri, în jurul orei 22:21, după ce polițiștii din Blaj au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la un accident rutier soldat cu victime.

Din primele cercetări a reieșit că tânărul se deplasa cu bicicleta pe o bretea de acces care face legătura între strada Ion Maiorescu și strada Morii. Acesta nu purta elemente reflectorizante, iar bicicleta nu era echipată cu sistem de iluminare.

La intrarea pe strada Morii, biciclistul ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate.

În urma impactului, biciclistul a suferit răni extrem de grave și a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de medici, acesta a decedat, în cursul zilei de duminică.

Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările producerii accidentului. În urma decesului victimei, încadrarea juridică a faptei urmează să fie modificată, potrivit procedurilor legale.


Citește mai mult

Știri din zonă

Accident rutier cu un autoturism implicat, produs în localitatea Lupu, comuna Cergău: intervin pompierii militari din Blaj

Publicat

în

Pompierii din cadrul Stației Blaj intervin, sâmbătă, la un accident rutier produs în localitatea Lupu, comuna Cergău.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, în eveniment este implicat un singur autoturism, iar din primele date nu sunt persoane încarcerate.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor SMURD, care asigură măsurile specifice de prevenire a incendiilor și acordarea asistenței medicale, dacă aceasta se impune.


Citește mai mult

Știri din zonă

Cum s-a petrecut accidentul rutier din Bucerdea Grânoasă, în urma căruia un biciclist de 25 de ani a fost rănit grav

Publicat

în

Un biciclist în vârstă de 25 de ani a fost grav rănit, vineri seara, în urma unui accident rutier produs pe strada Morii din localitatea Bucerdea Grânoasă.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în jurul orei 22:21, polițiștii din Blaj au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime.

Din primele cercetări a reieșit că bărbatul de 25 de ani, din Bucerdea Grânoasă, circula cu bicicleta pe o bretea de acces din strada Ion Maiorescu către strada Morii. Acesta nu era echipat cu elemente reflectorizante, iar bicicleta nu avea sistem de iluminare. La pătrunderea pe strada Morii, biciclistul ar fi intrat pe sensul opus de mers, unde s-a ciocnit de un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate.

În urma impactului, biciclistul a suferit răni grave. Acesta a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia pentru îngrijiri medicale.

Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate împrejurările în care s-a produs accidentul.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj