Rămâi conectat

Actualitate

Doi tineri din Blaj au fost reținuți de polițiști, după ce au sustras mai multe produse, din incinta unor supermarket-uri

Publicat

în

Joi, 21 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi tineri, în vârstă de 18 și 19 ani, din Municipiu, care sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, în perioada 5-18 mai 2026, tinerii ar fi sustras, din incinta unor supermarketuri din Blaj, produse alimentare, băuturi alcoolice și produse de curățenie, în valoare de 2.000 de lei.

Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj.


Actualitate

Copiii aflați într-o tabără din Blaj, informați despre pericolele traficului de persoane

Publicat

în

Aproximativ 50 de copii participanți la o tabără organizată în municipiul Blaj au luat parte, luni, 6 iulie 2026, la o activitate de informare și prevenire dedicată combaterii traficului de persoane.

Acțiunea a fost organizată de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Alba, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Alba Iulia.

Pe parcursul întâlnirii, copiii au aflat informații despre fenomenul traficului de persoane, metodele prin care sunt racolate potențialele victime, semnele care pot indica existența unui pericol și măsurile pe care le pot lua pentru a evita situațiile de risc.

Potrivit reprezentanților IPJ Alba, astfel de activități au ca scop creșterea gradului de informare și conștientizare în rândul copiilor, astfel încât aceștia să poată identifica din timp situațiile periculoase și să adopte un comportament responsabil, care să îi protejeze împotriva traficului de persoane și a altor forme de victimizare.


Citește mai mult

Actualitate

6-7 iulie 2026: Tabăra de Zi Ziléos 2026. Două zile de activități gratuite pentru copiii și adolescenții din Blaj și împrejurimi

Publicat

în

Asociația Ziléos Blaj organizează, în perioada 6–7 iulie 2026, o nouă ediție a Taberei de Zi Ziléos, un eveniment dedicat copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani.

Activitățile se vor desfășura în curtea Seminarului Greco-Catolic „Buna Vestire” din Blaj, iar participarea este complet gratuită. Organizatorii asigură tuturor participanților accesul la toate activitățile din program, precum și apă, gustări și masa de prânz.

Pe parcursul celor două zile, copiii și adolescenții vor lua parte la jocuri, activități în aer liber, ateliere creative și întâlniri cu invitați speciali. Printre aceștia se numără Nneka Onyejekwe, fost căpitan al echipei naționale de volei feminin a României și al echipei Volei Alba Blaj, reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Alba – Compartimentul de Prevenire, ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, precum și prof. univ. Ciprian Ghișa.

Organizatorii anunță că au mai rămas disponibile doar 10 locuri, iar înscrierile se realizează în ordinea solicitărilor.

Pentru înscrieri și informații suplimentare, cei interesați o pot contacta pe Iulia Mezei, coordonatoarea taberei, la numărul de telefon 0772 113 934.


Citește mai mult

Actualitate

Duminică, 5 iulie 2026, Preafericirea Sa Claudiu va sfinți noua biserică greco-catolică din Pănade

Publicat

în

Comunitatea greco-catolică din Pănade, Protopopiatul Blaj, se pregătește să trăiască, duminică, 5 iulie 2026, unul dintre cele mai importante momente din istoria sa recentă: sfințirea noii biserici cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Fericiții Episcopi Martiri”.

Slujba de sfințire va fi oficiată de Preafericirea Sa Claudiu, Arhiepiscop Major și Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, împreună cu un sobor de preoți.

Noul lăcaș de cult este rodul credinței, al rugăciunii și al dăruirii credincioșilor din Pănade, precum și al generozității tuturor binefăcătorilor – persoane fizice și juridice – care au făcut posibilă ridicarea sa. În această zi de aleasă sărbătoare, comunitatea aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru darul acestei biserici și îi încredințează rugăciunii sale pe toți cei care au sprijinit împlinirea acestui proiect.

Programul celebrării este următorul:

08:45 – Primirea solemnă a Preafericirii Sale Claudiu;
09:00 – Slujba de Sfințire a Bisericii;
09:45 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie;
11:30 – Agapă frățească, în curtea bisericii.

Parohia Greco-Catolică din Pănade adresează o invitație tuturor credincioșilor, fiilor satului și pelerinilor de aproape și de departe de a participa la această sărbătoare, pentru a se uni în rugăciune și a aduce împreună mărire lui Dumnezeu pentru darul unei noi biserici, semn al credinței vii și al speranței creștine.

 

Biroul de Presă al Arhieprahiei de Alba Iulia și Făgăraș


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj