Rămâi conectat

Actualitate

Doi bărbați din Blaj reținuți de polițiști, ca fiind persoanele bănuite de comiterea a două furturi cu prejudicii în valoare totală de 239.000 lei

Publicat

în

Ieri, 25 aprilie 2018, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din IPJ Alba, împreună cu poliţiştii din Blaj, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale, au identificat 6 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 39 de ani, 3 din Alba Iulia şi 3 din Blaj, ce sunt bănuiţi de comiterea a două furturi cu prejudicii în valoare totală de 239.000 lei.

Se pare că, în noaptea de 22/23 august 2017, 3 dintre bănuiţi, ar fi pătruns, prin efracţie, într-o casă de amanet din Teiuş şi ar fi sustras un seif în care se aflau bijuterii în valoare de 209.000 lei şi suma de 5.066 lei.

Ulterior, în data de 16 ianuarie a.c., doi dintre bărbaţii ce ar fi participat la furtul de la Teiuş, împreună cu alţi doi bărbaţi din Alba Iulia şi Blaj, ar fi pătruns, prin efracţie, în locuinţa unui cetăţean din municipiul Blaj şi ar fi sustras bunuri electrice şi electrocasnice în valoare de 25.000 de lei.

Pentru documentarea activităţii infracționale a persoanelor bănuite de comiterea furturilor, ieri, 25 aprilie, poliţiştii au efectuat 6 percheziţii (3 în municipiul Alba Iulia şi 3 în municipiul Blaj) la domiciliile persoanelor vizate, ocazie cu care au fost indisponibilizate 4 autovehicule.

Se pare că, unul dintre autovehicule ar fi fost folosit în activitatea infracțională, iar celelalte 3 ar fi fost dobândite ca urmare a acestei activităţi.

La percheziţii au participat şi poliţişti ai Serviciului Pentru Acţiuni Speciale din IPJ Alba precum şi jandarmi.

Faţă de 4 dintre bărbaţi (doi din Alba Iulia şi doi din Blaj), a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, urmând ca în cursul zilei de azi, 26 aprilie, să fie prezentaţi Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Aiud şi Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate,pentru stabilirea întregii activităţi infracționale a persoanelor vizate şi recuperarea prejudiciilor.

FOTO: ARHIVĂ


Actualitate

Femeie de 49 de ani cercetată de polițiști, după ce i-a furat telefonul mobil unei minore, în timp ce se aflau la Baza de Agrement din Blaj

Publicat

în

Duminică, 21 iunie 2026, în jurul orei 17.50, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au fost sesizați de către o minoră, în vârstă de 14 ani, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că i-a fost sustras telefonul mobil, în timp ce se afla în incinta unei baze de agrement.

În urma activităților investigativ-operative efectuate, polițiștii au identificat persoana care ar fi sustras telefonul mobil, fiind vorba despre o femeie, în vârstă de 49 de ani, din municipiul Blaj.

Telefonul mobil a fost recuperat și predat tinerei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în vederea documentării întregii activități infracționale.


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 29 de ani din Blaj, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud

Publicat

în

Luni, 15 iunie 2026, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din Municipiul Blaj, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 15 iunie 2026, de către Judecătoria Blaj.

Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

Bărbatul a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud pentru executarea pedepsei.


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 41 de ani din Blaj reținut de polițiști, după ce și-a agresat fizic soția și copii minori

Publicat

în

La data de 15 iunie 2026, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

Din cercetări a reieșit că, în după-amiaza zilei de 15 iunie 2026, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în vârstă de 40 de ani, și i-ar fi adresat injurii, pe fondul consumului de alcool. De asemenea, în cursul zilei de 14 iunie 2026, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe fiica sa, în vârstă de 13 ani, iar fiului său, în vârstă de 17 ani, i-ar fi adresat amenințări, provocându-i o stare de temere.

Polițiștii au emis trei ordine de protecție provizorii, pentru o perioadă de 5 zile, bărbatului fiindu-i interzis să se apropie de familia sa.

În cursul zilei de azi, 16 iunie 2026, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj pentru a fi dispuse măsuri legale.

Cercetările sunt continuate.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj