blajinfo, stiri blaj, informatii blaj

Acasă » Actualitate » DIICOT a finalizat ancheta în dosarul tinerilor din Blaj acuzați de trafic și consum de droguri

DIICOT a finalizat ancheta în dosarul tinerilor din Blaj acuzați de trafic și consum de droguri

Publicat în 02.03.2013 la ora 18:47

Procurorii DIICOT Alba Iulia au finalizat ancheta în dosarul tinerilor din Blaj acuzați de trafic și consmun de droguri de mare risc. Cei șase inculpați, dintre doi se află în arest preventiv, au fost trimiși în judecată la Tribunalul Alba.

Pe lângă cei doi tineri acuzați de trafic de droguri, Iulian Valer Todașcă și Ladislau Gașpar (foto stânga), care se află în arest preventiv, au mai fost inculpați încă patru tineri. Dosarul a fost trimis în judecată luni, 25 februarie 2013 la Tribunalul Alba, iar primul termen a fost programat pentru 25 martie. Marți, judecătorii au decis să mențină arestarea preventivă a celor doi liceeni din Blaj, acuzați de trafic și consum de droguri de risc. Aceștia sunt în vârstă de 18 ani și au ajuns după gratii în urmă cu o lună de zile după un flagrant organizat de polițiștii de la BCCO Alba Iulia. Ladislau Gaşpar locuieşte în oraşul Blaj iar Iulian Valer Todaşcă în comuna Şona. Ambii sunt elevi în clasa a XII-a la Colegiul Naţional “I.M. Clain” din Blaj. Unul dintre ei a fost surprins în flagrant, în timp ce vroia să vândă o cantitate de droguri. Asupra acestuia a fost găsită cantitatea de 25 de grame de cannabis. Ulterior, în urma percheziţiilor la domiciliile tinerilor s-a mai găsit cantitatea de 200 de grame de drog. Potrivit anchetatorilor, drogurile provin din Spania şi au fost trimise în România prin intermediul unui colet. Clienţii acestora erau tineri din Blaj, cei mai mulţi elevi la liceul menționat. Ceilalți patru tineri trimiși în judecată pentru consum ilicit de droguri sunt Iulian Octavian Nica, Andrei Teodor Oargă, Andrei Kucsinschi și Iulian Ciufudean. Traficul de droguri de risc se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 15 ani, în timp ce pentru fapta de cumpărare de droguri în scopul consumului propriu legislația prevede închisoare de la 2 ani la 5 ani.

Facebook 

Acest articol a fost citit de: 671 ori

DIICOT a finalizat ancheta în dosarul tinerilor din Blaj acuzați de trafic și consum de droguri
Apreciază acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.