Rămâi conectat

Actualitate

Dezvelirea monumentului simbol al satului, parada călăreților, bal și spectacol folcloric, la prima ediție a Zilelor Tiurului

Publicat

în

Prima ediţie a „Zilelor Tiurului” a avut loc ieri, 23 septembrie 2017, începând cu ora 10.00. Începând din acest an şi tiurenii au o zi a lor, prima ediţie chemându-și acasă fiii satului, cu mic, cu mare, la o reîntâlnire cu locurile copilăriei (în cazul celor plecaţi departe) şi cu persoanele dragi, rude sau prieteni.

Pentru a marca cum se cuvine prima mare sărbătoare a satului Tiur, a fost inaugurat un monument reprezentativ pentru această comunitate, care este amplasat la intrarea dinspre Blaj şi care are legătură cu principala ocupaţie a gospodarilor de aici, pentru care sunt renumiţi în toată zona. După oficierea unui Te-Deum în amintirea eroilor satului Tiur, manifestările au continuat în Căminul Cultural al satului, cu un concert de muzică populară, susţinut de artişti consacraţi, precum Ionuţ Fulea, Reta Rus, Ina Todoran, Grupul Vocal Obârşia, dar şi un bal, la care au fost invitaţi tinerii satului şi nu numai. La eveniment a participat și Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean.

Atestat documentar din anul 1332, satul Tiur (în maghiară Tűr, în germană Dürrdorf, în traducere „Satul secetos”, pentru că în subsolul localității se găsește un masiv de sare) are, conform recensământului din anul 2011, 1644 locuitori, între care se regăseşte o importantă comunitate maghiară. Tiur este cea mai mare dintre localităţile componente ale municipiului Blaj, care mai cuprinde satele Mănărade, Petrisat şi Spătac. 

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Actualitate

Bărbat de 60 de ani cercetat de polițiștii din Blaj, după ce a fost depistat conducând băut pe strada Nicolae Bălcescu

Publicat

în

În noaptea de 16/17 mai 2026, în jurul orei 01.15, polițiștii de ordine publică din Blaj au oprit, pentru control, pe strada Nicolae Bălcescu din Municipiu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din comuna Șona, județul Alba.

Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând valoarea de 0,58 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Femeie de 65 de ani accidentată mortal de tren, în stația CFR Blaj

Publicat

în

Joi, 14 mai 2026, în jurul orei 23.08, lucrătorii Postului de Poliție Transport Feroviar Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, în Stația CFR Blaj, un tren de călători a surprins și accidentat mortal o femeie.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că, la kilometrul 374+700 de metri, trenul de călători a surprins și accidentat o femeie, în vârstă de 65 de ani, din Municipiul Blaj.

Trupul neînsuflețit al femeii a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea efectuării examenului necroptic.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

 

FOTO: RAUL TUDORACHE

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Coroană de flori, depusă de reprezentanții Primăriei Blaj, la împlinirea a 178 de ani de la Marea Adunare Națională de pe Câmpia Libertății

Publicat

în

Reprezentanții Primăriei Blaj au depus astăzi o coroană de flori la Monumentul „Gloria”, cu prilejul împlinirii a 178 de ani de Marea Adunare Națională de pe Câmpia Libertății, în semn de prețuire a revoluționarilor de la 1848.

„Astăzi, împreună cu secretarul general Sergiu Ștefănescu, am depus, din partea Municipiului Blaj, o coroană de flori la Monumentul „Gloria”, cu prilejul aniversării a 178 de ani de la Marea Adunare Națională de pe Câmpia Libertății.

Am adus astfel un omagiu revoluționarilor de la 1848, celor care, prin curajul, sacrificiul și idealurile lor, au deschis drumul afirmării drepturilor sociale și naționale ale românilor transilvăneni.

Avem onoarea de a le fi urmași și datoria de a duce mai departe moștenirea lor, construind o societate întemeiată pe valorile libertății, demnității și solidarității.

Cu respect și recunoștință, ne înclinăm în fața memoriei lor!”, a transmis Gheorghe Rotar, primarul Municipiului Blaj.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj