Învățământ-Cultură
Demisia directorilor școlilor din Blaj cerută de primarul Gheorghe Rotar

Potrivit unui comunicat de presă, este vorba despre Ioan Tomoiagă și Rodica Jeican de la Colegiul Național ”I.M. Clain”, Ioan Marcu și Elena Drăgan de la Liceul Tehnologic ”Ștefan Manciulea”, Carol Badea și Ioan Lațiu, de la Liceul Tehnologic ”Timotei Cipariu”, Carmen Gabriș, de la Școala ”Petru Pavel Aron”, Ana Dulău și Sabina Marinescu, de la Școala ”Toma Cocișiu”, Ana Zehan, de la Școala ”Simion Bărnuțiu” Tiur, Marilena Hațegan Comșa, de la Școala ”I.M. Moldovan” și Silvia Marcu, de la Clubul Sportiv Școlar Blaj. Edilul-șef spune că din informațiile primite din partea unor părinți se pare că directorii au făcut liste cu susținători și au colectat fonduri pentru sprijinirea PSD. Totodată, primarul spune că directorii ar fi făcut presiuni asupra profesorilor și celorlalți angajați ai școlilor să promită cu privire la votul din cele două tururi de scrutin. Pe de altă parte, spune Rotar, la administrația locală blăjeană nu s-a depus niciun proiect investițional sau vreo informare referitoare la proiectele europene în care sunt implicate școlile blăjene și nicio strategie privind viitorul învățământului. Mai mult, Gheorghe Rotar afirmă că inspectorul școlar general Dorin Sandea nu solicitat niciodată de la preluarea mandatului o întrevedere pentru a purta o discuție despre dezvoltarea sau finanțarea învățământului din Blaj.
Învățământ-Cultură
Noul an universitar 2026-2027 a fost deschis la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Blaj
Noul an academic 2026–2027 a fost deschis oficial, duminică, 27 septembrie 2026, la Facultatea de Teologie Greco-Catolică – Departamentul Blaj, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și la Seminarul Teologic Greco-Catolic Intereparhial Blaj.
Evenimentul a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate de Preasfinția Sa Cristian Crișan, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș. La celebrare au participat preoți profesori, formatori și colaboratori ai celor două instituții, precum și studenți înscriși la programele de licență, masterat și doctorat și seminariștii blăjeni.
Pornind de la Evanghelia Duminicii a XVIII-a după Rusalii, „Pescuirea minunată”, Preasfinția Sa Cristian le-a vorbit celor prezenți despre importanța încrederii în Cuvântul lui Dumnezeu, dincolo de propriile experiențe și limite.
„Suntem chemați – studenți, profesori și noi cu toții – să avem mai multă încredere în Cuvântul lui Isus chiar mai mult decât în propria noastră experiență”, a transmis episcopul auxiliar.
În cuvântul de învățătură, acesta l-a prezentat pe apostolul Petru drept imaginea omului care își cunoaște meseria, experiența și limitele, dar care descoperă că adevăratul rod nu vine întotdeauna din propriile puteri. Deși pescuise întreaga noapte fără rezultat, Petru a acceptat îndemnul lui Isus: „La cuvântul Tău voi arunca mrejele”.
La finalul Sfintei Liturghii, pr. Cristian Barta, decanul Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, a subliniat importanța noului început pentru studenți și seminariști.
„Începe un nou an universitar în care tinerii care se pregătesc în vederea preoției, dar și laicii care doresc să-și aprofundeze credința, încep un nou drum. Și întotdeauna începutul unui astfel de drum trebuie să fie însoțit de rugăciune”, a spus pr. Cristian Barta.
Acesta a mai arătat că studiul teologiei presupune nu doar lectură și rațiune, ci și credință, precum și angajamentul de a urma calea sfințeniei și a slujirii.
Noul an universitar a început, la Blaj, sub semnul rugăciunii și al dorinței de a continua formarea teologică și umană a studenților și seminariștilor.
Nicu GOGA
Învățământ-Cultură
Festivitatea de deschiderea anului școlar 2026-2027 la Liceul Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj
Luni, 7 septembrie 2026, a avut loc deschiderea festivă a anului şcolar 2026/2027 la Liceul Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare”, cel mai vechi liceu din Blaj.
La eveniment a fost prezent Preasfinția Sa Cristian Dumitru Crișan, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, care a transmis tuturor elevilor și dascălilor liceului binecuvântarea Preafericirii Sale Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
La începutul festivității, Preasfinția Sa Cristian a celebrat, împreună cu părintele Cristian Rus, protopop de Blaj, și părintele Adin Pop, asistentul spiritual al Liceului, Te Deum-ul de început de an școlar, în cadrul căruia a rostit o rugăciune specială pentru preșcolarii, elevii, cadrele didactice și personalul auxiliar al școlii greco-catolice din Blaj.
PS Cristian a mărturisit că revenirea la Liceul Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” are o semnificație aparte, fiind la rândul său absolvent al acestei instituții. „Ca fost elev al Liceului «Sfântul Vasile cel Mare», sunt bucuros că sunt și în acest an la deschiderea anului școlar”, a transmis Preasfinția Sa, exprimându-și bucuria de a fi din nou alături de elevi și profesori, într-un moment important pentru comunitatea școlară.
Ierarhul i-a îndemnat pe elevi să devină „speranță pentru viitorul țării noastre și al Bisericii”, subliniind, totodată, rolul esențial al profesorilor și dascălilor în formarea noilor generații. Aceștia au responsabilitatea de a transmite mai departe nu doar cunoștințe, ci și tradiția, cultura și spiritul Blajului.
În încheiere, PS Cristian le-a adresat elevilor un mesaj de încurajare și rugăciune pentru noul an școlar: „Îl rugăm pe Domnul să vă lumineze și să vă fie aproape în acest an școlar, Maica Sfântă să vă țină de mână, iar Sfinții Îngeri mereu să vă șoptească gândurile bune și direcția bună a vieții voastre. Dumnezeu să vă binecuvânteze!”
În cadrul festivității, au transmis mesaje, cu ocazia începutul anului școlar 2026/2027, Dorinda Barta, din partea Primăriei Municipiului Blaj, agentul de poliție Timotei Moga, reprezentantul Inspectoratului Județean de Poliție Alba, cuvântul de încheiere fiind rostit de Directorul Liceului Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare”, Prof. Andreea Suciu.
Le dorim tuturor elevilor, preșcolarilor și cadrelor didactice un an școlar binecuvântat, cu haruri, spornic și cu multe realizări!
Învățământ-Cultură
Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” își deschide porțile pentru anul școlar 2026–2027
Vacanța de vară se apropie de final, iar Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” se pregătește să își primească din nou elevii pentru un nou an școlar.
Festivitatea de deschidere a anului școlar 2026–2027 va avea loc luni, 7 septembrie, de la ora 09:30, în curtea colegiului.
Reprezentanții unității de învățământ îi invită pe elevi, părinți și cadre didactice să participe la momentul festiv care marchează începutul unui nou parcurs educațional.
La festivitate sunt așteptați și cei mai mici membri ai comunității școlare, copiii din creșă și grădiniță, pentru care începe o nouă etapă, cu jocuri, activități educative, prieteni noi și numeroase experiențe de descoperit.
Conducerea Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” le urează tuturor elevilor și cadrelor didactice un an școlar cu multe reușite, experiențe frumoase și momente de neuitat.
Bine ați (re)venit la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”!
-
Din Județacum 5 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 11 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena







claudiu
26.01.2015 la 17:28
Catre Domnul Primar
Articolul acesta este relevant din anumite puncte de vedere, dar daca se doreste cu adevarat o schimbare in invatamantul si daca vrem ca aceasta sa plece din nou din acest oras,atunci prin respectarea normelor europene http://www.ecvet-projects.eu/ din cadrul acestui proiect, liceeni si elevii care termina o scoala ar trebui pe baza diplomei obtinute sa aiba abilitati necesare pentru a munci in industria,economia sau orice tip de munca care se gaseste in europa. De aceea teoria din scoala in modul in care este predata curent nu este eficienta pentru un loc de munca ci trebuie combinate intre ele materiile pentru ca rezultatele sa fie mai eficiente. Spre exemplu programarea pe calculator poate fi combinata cu fotografia, proiectari, electronica sau fizica, a fel de bine limbajul de programare predat in cadrul liceului I.M. Clain este unul vechi si fara folosinta, plus faptul ca o investitie in acest domeniu este una mica pentru a produce oameni pregatiti deja la finele liceului sa obtina un loc de munca in acest domeniu care ii defapt tot ce este la momentul actual si va fii.La fel cum multi liceeni din alte judete obtin locuri de munca foarte bune in domeniul IT noi de ce nu am putea.La fel de bine insa daca sunt pasionati pentru IT vor fi si pasionati pentru agricultura, pentru ca daca toti merg si fac ceva in IT desi nu toti o sa reuseasca cine o sa mai produca hrana. De ce sa nu fiti prima primarie din tara care sa aibe pamanturile proprii pentru a-si asigura si necesarul propriu prin crearea de o economie locala .
Va multumesc
Cu respect
C.M.