Sport
Daniel Tătar, după eșecul cu Progresul Pecica: „A fost un meci slab din toate punctele de vedere. Trebuia să avem cu totul altă atitudine”
Antrenorul Daniel Tătar a făcut o analiză critică a evoluției echipei sale, după meciul pierdut cu Progresul Pecica, și a evidențiat lipsa de agresivitate, disciplină tactică și spirit de sacrificiu.
Scorul final nu reflectă pe deplin diferența dintre cele două echipe, iar Daniel Tătar a recunoscut cu fair-play superioritatea adversarilor. Antrenorul blăjenilor a pus eșecul pe seama lipsei de atitudine și a nerespectării indicațiilor tactice pregătite la antrenamente.
„Nu am avut atitudine și nu am respectat ceea ce am lucrat la antrenamente. În plus, am primit goluri exact pe lucrurile pe care le-am pregătit din punct de vedere defensiv. Știam că Mura este un jucător de viteză, care cere foarte mult pe spații, însă nu am făcut nimic din ceea ce pregătisem. Fără doar și poate, cei de la echipa adversă au meritat victoria”, a declarat Daniel Tătar pentru sportarad.ro.
Tehnicianul a admis că este nemulțumit și din alte motive, însă a precizat că principalul său regret îl reprezintă prestația echipei.
„Sunt supărat și din alte considerente, dar acestea nu fac parte din fotbal. Pe mine m-a deranjat cel mai mult jocul echipei mele, care nu a funcționat, și atitudinea pe care am avut-o astăzi”, a mai spus antrenorul formației din Blaj.
În urma acestui rezultat, CIL Blaj mai păstrează un singur punct avans față de Sântana și două în fața formațiilor Unirea Alba Iulia și Timișul Șag. Daniel Tătar se așteaptă la o luptă echilibrată până la finalul sezonului, într-o serie în care ierarhia se poate modifica de la o etapă la alta.
„Era normal să se strângă campionatul, pentru că sunt echipe foarte bune, precum Alba Iulia, Unirea și Sântana, dar și alte formații competitive. Este o serie echilibrată și cred că va fi o luptă mare până la final, la fel ca anul trecut. În această serie se poate întâmpla orice de la un meci la altul”, a explicat Tătar.
Obiectivul echipei rămâne clasarea peste poziția ocupată în sezonul precedent, iar antrenorul blăjenilor își dorește ca formația să progreseze și să lupte pentru victorie în fiecare partidă.
„Vrem să muncim și să încercăm să câștigăm fiecare meci. Ne dorim să fim mai buni decât anul trecut, să progresăm, iar la finalul campionatului vom vedea unde ne vom situa”, a concluzionat Daniel Tătar.
Sport
Kristina Besman, noua coordonatoare a Volei Alba Blaj
Volei Alba Blaj începe miercuri, 14 octombrie 2026, parcursul în noul sezon al Diviziei A1. Formația ardeleană joacă în deplasare cu CSM Constanța, de la ora 18:00, înaintea duelului pentru Supercupa României, programat sâmbătă, la Tulcea, împotriva campioanei CSO Voluntari.
Partida de la Constanța a fost mutată pentru ca Blajul să rămână în Dobrogea înaintea confruntării din Supercupă, care va începe la ora 16:30. Cele două echipe, rivale în ultimii ani, se vor întâlni din nou pentru un trofeu.
Blajul a transferat-o pe Kristina Besman, coordonatoare în vârstă de 30 de ani, cu o înălțime de 1,84 metri și titulară a naționalei Azerbaidjanului. Sosirea sa vine în contextul în care Kenya Malachias urmează să fie operată la genunchi și va lipsi în perioada următoare.
Besman a evoluat în ultimele două sezoane în Rusia, la Omichka Omsk. În carieră, a mai jucat pentru Azerrail Baku, Azeryol Baku și Telekom Baku, în Azerbaidjan, pentru LP Viesti, în Finlanda, și pentru Tulitsa Tula și Yenisey Krasnoyarsk, în Rusia.
Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez se așteaptă la un meci dificil în fața formației din Constanța și le-a cerut elevelor sale să rămână concentrate, fără să se lase distrase de apropiata Supercupă.
„CSM Constanța este o echipă foarte dificilă, care practică un volei de calitate. Joacă rapid și are voleibaliste bune pe banca de rezerve, pe toate posturile. În plus, este întotdeauna foarte greu să joci la Constanța. Trebuie să rămânem concentrate și să luăm fiecare meci în parte”, a declarat antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez.
Blajul vizează toate trofeele interne în noul sezon și își propune, totodată, un parcurs cât mai lung în Cupa CEV. Antrenorul consideră că echipa are mai multă experiență decât în stagiunea precedentă.
Sport
Volei Alba Blaj U15, locul al treilea după primul turneu al Campionatului Național
Echipa U15 a clubului Volei Alba Blaj a încheiat pe locul al treilea primul turneu al Campionatului Național – Seria G, desfășurat în 10 și 11 octombrie 2026, la Sala „Timotei Cipariu” din Blaj.
Formația pregătită de Traian Mărginean a debutat cu o victorie în fața echipei CS Ocna Mureș, scor 3-0. În următoarele partide, blăjencele au pierdut cu Sport Total Alba Iulia, scor 0-3, și cu gazdele de la Atomic Blaj, scor 1-3.
După turneu, Volei Alba Blaj U15 are trei puncte. În clasamentul Seriei G, echipa este devansată de Sport Total Alba Iulia, cu nouă puncte, și ACS Atomic Blaj, cu șase puncte.
Următoarea etapă se va disputa în perioada 6–8 noiembrie, la Ocna Mureș. Volei Alba Blaj U15 va întâlni ACS Sport Total Alba Iulia, CS Ocna Mureș și ACS Volleyball Forever Florești.
Sport
Ionuț Vodă, după remiza cu CSU Alba Iulia: „Am pierdut două puncte foarte importante”
Fundașul Ionuț Vodă, integralist în partida cu CSU Alba Iulia, a declarat că formația a pierdut din concentrare în repriza a doua și a făcut un pas înapoi, permițând astfel adversarilor să revină și să egaleze.
„Am început bine și am condus cu 2-0. Prima repriză a fost la îndemâna noastră, apoi, în repriza a doua, inexplicabil, am pierdut din concentrare, am făcut pasul înapoi și, într-un final, am obținut un rezultat dezamăgitor. Am pierdut două puncte foarte, foarte importante. Mergem înainte, strângem rândurile și o luăm meci cu meci, ca și până acum. Sperăm ca la următorul meci să arătăm mai bine și să ne bucurăm suporterii”, a declarat Ionuț Vodă, la finalul partidei.
FOTO: Peter SZILAGYI
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena



